Elevii și profesorii greci vor primi măști gratuite

Grecia amână cu o săptămână începerea anului şcolar, care va avea loc la 14 septembrie, din cauza creşterii numărului de cazuri de infectare cu coronavirus, a anunţat Guvernul de la Atena, transmit Reuters şi ANA.

Înmulţirea cazurilor în ultimele săptămâni a obligat autorităţile să reimpună gradual restricţii pentru a limita răspândirea virusului, în plin sezon turistic.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Stelios Petsas, a declarat că amânarea este necesară pentru ca familiile să revină din vacanţă în oraşele mari şi să petreacă un timp cu copiii înaintea ca aceştia să se întoarcă la şcoală.

Îi îndemnăm pe toţi părinţii să se întoarcă acasă împreună cu copiii în zilele următoare şi să se asigure că aceştia rămân sănătoşi (…) până la reluarea cursurilor”, a spus Petsas.

În conferinţa de presă în care au fost prezentate detalii privind noul an şcolar, ministrul Educaţiei, Niki Kerameus, a precizat că măştile vor fi obligatorii pentru elevi şi pentru profesori în toate spaţiile închise din şcoli.

Măştile vor fi puse la dispoziţie în mod gratuit atât în şcolile publice, cât şi în cele private. Grecia a raportat până acum 10.317 cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 266 de decese.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.