Europa vrea să reglementeze… spațiul cosmic
Europa trebuie să își joace rolul în spațiul cosmic și ar putea contribui la crearea unui cadru de reglementare pe această direcție, a anunțat Josef Aschbacher, șeful Agenției Spațiale Europene, la lansarea noului program spațial al Uniunii.
Așadar, blocul va avea o nouă falangă strategică și un areal prospăt de a imagina tot felul de reglementări.
„Europa trebuie să-și joace rolul de a conduce durabilitatea spațiului cosmic la fel de mult ca Europa conduce durabilitatea planetei noastre la suprafață”, spune Aschbacher.
În prezent, există doar o legislație slabă care stă la baza dreptului spațial internațional, Tratatul privind spațiul cosmic din 1967, care stipulează că spațiul va fi liber pentru explorare și utilizare de către toate națiunile, dar că nicio națiune nu poate pretinde suveranitatea asupra spațiului cosmic.
„În acest moment există o situație de Vest sălbatic în spațiu, în care țările lansează sateliți și există un cadru de reglementare foarte restrâns cu privire la ceea ce se întâmplă”, detaliază Aschbacher.
Numărul de sateliți lansați numai în 2020 a fost la același nivel cu numărul lansat în ultimul deceniu – în acest tablou, Europa este prezentă doar cu o mică parte.
În timp ce blocul analizează și are viziunea de a reglementa, la firul ierbii s-a petrecut, sub radar și pe nesimțite, un process prin care Uniunea a mai lăsat de la ea pe tema opoziției față de planurile care leagă activele spațiale civile europene de elementele de apărare.
Practic, alături de aprofundarea investițiilor statelor membre în navigația prin satelit, observarea Pământului sau conștientizarea situației spațiale apar și comunicațiile securizate în acordul semnat între Agenția Spațială și Uniune, care
În cadrul acordului, UE va aloca aproape nouă miliarde de euro în următorii șase ani pentru Agenție și industria europeană care va proiecta sisteme și programe de ultimă generație.
Un fost nazist, artizanul supremației spațiale a SUA
În 1955, elegant, calm și zâmbitor, inginerul de rachete Wernher von Braun apărea în show-ul de televiziune Disney „Man and the Moon”.
Vorbind cu accent german, directorul de dezvoltare al Agenției pentru Rachete Balistice a Armatei SUA folosea o serie de modele și ilustrații pentru a explica modul în care America urma să ajungă pe Lună – cu ajutorul unei enorme energii nucleare, desigur.
Statele Unite au înfipt, în cele din urmă, un steag pe suprafața lunară. De-a lungul competiției spațiale derulate după cel de-Al Doilea Război Mondial, von Braun, om de știință german extras de SUA, a fost figura publică numărul unu a programului spațial american, precum și unul dintre arhitecții săi principali.
Dar cine a fost von Braun? Înainte de a construi rachete pentru America, le construia pentru Hitler. Germania a lansat peste 3.000 de rachete după proiectul lui von Braun împotriva Marii Britanii și a altor țări, ucigând fără discriminare aproximativ 5.000 de oameni, în timp ce până la 20.000 de prizonieri din lagărele de concentrare au murit asamblând armele.
Odată cu începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, von Braun a fost supus unei presiuni tot mai mari pentru a produce arme militare utile. Și a livrat. În 1942, grupul său a testat cu succes racheta A-4, trăgând la mare distanță în atmosferă.
Procesul a atras atenția lui Hitler, iar Reich-ul a început să producă rachete în masă într-un ritm febril, folosind adesea munca forțată. În etapele ulterioare ale războiului, când rachetele lui von Braun au început să se abată peste Londra, propaganda nazistă le dăduse un nou nume: V-2.
Armă terifiantă, această rachetă circula atât de rapid, încât civilii țintiți nu mai apucau să se adăpostească. Apoi, pe măsură ce aliații avansau în inima Germaniei, von Braun și echipa sa de ingineri s-au îndreptat spre sud, pentru a se preda americanilor mai degrabă decât să aștepte Armata Roșie.
Von Braun a fost unul dintre cei 120 de oameni de știință germani care, într-un proiect secret american din acel moment cunoscut sub numele de Operațiunea Paperclip, au fost duși în SUA pentru a dezvolta tehnologie militară.
Mai degrabă decât să fie trași la răspundere sau să fie vânați cu deceniile, ca alte figuri importante din Germania nazistă, tuturor li s-a dat pur și simplu nu doar o viață nouă, ci și un statut de demnitate în societatea americană.
Nu a mai contat, așadar, trecutul lui Von Braun nici măcar la aniversările aselenizării – care probabil nu s-ar fi putut produce fără cel care lucrase pentru naziști – Statele Unite l-au reevaluat.
Evident că și Uniunea Sovietică a luat oameni de știință germani, din motive similare, prefigurând astfel confruntarea superputerilor, care urma să vină, notează „Time”.
Roxana Istudor