Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Exporturile paralele de medicamente oncologice, suspendate

Publicat: luni, 01 aprilie 2013

Eugen NICOLĂESCU, ministrul Sănătăţii şi Adrian PANĂ, secretar de stat au făcut astăzi, 1 aprilie 2013, mai multe precizări referitoare la asigurarea continuităţii în aprovizionarea cu medicamente oncologice în cadrul Programului Naţional de Oncologie.

„Programul de oncologie este una dintre priorităţile noastre, dar corectitudinea îi deranjează pe unii şi atunci ne întâlnim cu mai multe obstacole decât în mod normal. Am dovedit transparenţă, sinceritate, am înfruntat greutăţile în reformarea sistemului, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen NICOLĂESCU într-o conferinţă de presă

Ministrul Sănătăţii a mai spus că, începând cu luna octombrie 2012 şi până în luna ianuarie 2013, au fost livrate de către Unifarm SA, un număr de 3 medicamente oncologice esenţiale în tratamentul pacienţilor bolnavi de cancer către reţeaua de spitale şi farmacii, cu prioritate în unităţile spitaliceşti care au comandat aceste produse. Este vorba despre Alkeran, Leukeran şi Purinethol.

Începând cu luna decembrie 2012, cand a fost implementat sistemul SEAP în Unifarm, aceste produse au fost afişate şi în sistemul electronic. Astfel, spitalele şi farmaciile puteau achiziţiona în orice moment aceste medicamente.

La acel moment produsele respective nu prezentau o discontinuitate în piaţa din România, fiind disponibile şi la alţi distribuitori. Din cauza faptului că spitalele nu au comandat aceste medicamente esenţiale pentru bolnavii de cancer, şi pentru a preveni expirarea acestora, produsele respective au fost livrate în piaţă, către farmaciile cu circuit deschis”, a spus NICOLĂESCU.

În urma investigaţiilor ulterioare realizate  de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, s-a dovedit că farmacia Melisa Farm SRL, din Ploieşti, una dintre farmaciile care au comandat la Unifarm aceste produse, a livrat prin depozitul aflat în spatele ei în ţările europene, prin export paralel, aceste medicamente. Practic, farmacia a dat comanda la Unifarm, după care a livrat aceste medicamente către propriul depozit, care le-a scos din România prin activitatea de export paralel.

În ceea ce priveşte medicamentul Alkeran, spitalele au comandat începând cu octombrie 2012, doar 110 cutii, restul de 844 de cutii fiind livrate prin farmacii cu circuit deschis, din care 381 de cutii unei singure farmacii – Melisa Farm SRL.

În ceea ce priveşte medicamentul Purinethol, 206 cutii au fost livrate spitalelor şi din restul de 2919 cutiile eliberate prin farmacii cu circuit deschis, 2300 de cutii au fost livrate prin farmacia Melisa Farm SRL Ploieşti.

Leukeran–  220 de cutii au fost comandate şi primite de către spitale, iar din restul de 3972 de cutii, 2821 de cutii au fost livrate acestei farmacii – Melisa Farm.

Abia în luna martie, am fost informaţi de către ANMDM căaceastă farmacie, prin depozitul aflat în spatele său, exporta medicamente oncologice la distribuitori din Marea Britanie, Danemarca, Polonia, Letonia” a adăugat Eugen NICOLĂESCU.

Pentru a remedia această situaţie, conducerea Ministerului Sănătăţii a decis, printr-un ordin de ministru suspendarea până la sfârşitul anului a activităţilor de export paralel pentru medicamentele oncologice monitorizate, postate deja pe site-ul MS.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii va monitoriza, zilnic, consumul stocurilor de medicamente la nivelul spitalelor

Unifarm SA a demarat, imediat după primirea celor 800.000 de euro de la Guvern, proceduri de achiziţie în regim de urgenţă pentru achiziţionarea acestor produse deficitare.

În plus, conform Contractului Cadru şi a Hotărârii de Guvern privind Programele Naţionale de Sănătate, toate medicamentele care au preţul cel mai mic şi pentru care pacientul nu plăteşte nimic, trebuie să fie asigurate în procent de minim 50% din necesarul pieţei de către producător.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=3549

Publicat de la data apr. 1 2013. Categorii Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

23 august 2019, 0:15
 

ENE
Senin
22°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 21°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 64%
Vânt: 7 km/h ENE
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 6:26
Apus: 20:10
Prognoza 23 august 2019
Zi
 

NE
Parţial însorit cu furtună
34°C
Vânt: 14 km/h NE
Rafale de vânt: 18 km/h
max. UV-Index: 7
Noapte
 

NE
Predominant senin
22°C
Vânt: 11 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 7
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 21-08-2019 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 21, 22, 23 august; Zonele afectate : conform textului; Fenomene : disconfort termic; Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂ Fenomene vizate: disconfort termicInterval de valabilitate: 21, 22, 23 augustZone afectate: conform textului       În intervalul menționat, disconfortul termic va fi ridicat îndeosebi în […]

Loto

Horoscop

  • 225.389 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team