Finalul „erei Merkel”; Europa este „într-o stare mai proastă” decât în urmă cu 15 ani

Când Angela Merkel a participat la primul său summit UE, în decembrie 2005, printre colegii săi s-au numărat Tony Blair și Jacques Chirac. A fost o lume foarte diferită de cea care există acum.

Diviziunile Europei asupra războiului din Irak erau încă puternice. Blair a condus Consiliul European, întrucât britanicii dețineau președinția rotativă a UE. În timpul summitului, Marea Britanie a negociat un acord bugetar care reducea participarea britanică la efortul de extindere a blocului comunitar către Europa Centrală și de Est.

Șaisprezece ani mai târziu, britanicii s-au retras din Uniune, chiar dacă a intrat foarte greu și a negociat multe excepții de la regulile impuse altor state membre, iar UE a supraviețuit mai multor experiențe care au dus-o aproape de colaps în urma crizei financiare din 2008.

Merkel a fost în toate aceste cumpene liderul celei mai mari țări din UE, iar acum, în timp ce se pregătește să demisioneze din funcția de cancelar al Germaniei, UE se pregătește pentru viața după Angela Merkel, despre care premierul Olandei, Mark Rutte, spune că atunci când începe să vorbească, ceilalți lideri „își pun iPhone-urile deoparte, iau pixul în mână și ascultă.

Ce au ascultat liderii europeni în toți cești 16 ani? Impunearea unei austerități dureroase, care a ăsat și mai în urmă estul și sudul continentului; schemă de inspirație germană pentru cotele obligatorii de refugiați, care nu s-a implementat nici azi, după aproape șase ani, întrucât multe dintre statele membre pur și simplu nu acceptă varianta; o încăpățânare manifestă – inclusive cu demiterea ministrului său de Finanțe, care avea o părere opusă – pentru menținerea Greciei în zona euro, deși asta risca să ducă în prăpastie tot continentul (după un summit de 17 ore, liderii europeni au căzut de acord ca Grecia să rămână); a avut întotdeauna o poziție ambivalentă față de Rusia, cu care și-a iritat frecvent partenerii din blocul comunitar; a susinut și intermediat un acord UE-China, finalizat în grabă, sub președinția germană a blocului în 2020, stand în fața unor acuzații de plasare a intereselor comerciale deasupra obiectivelor strategice pe termen lung ale tuturor europenilor; a menținut capacitățile militare ale Germaniei la un nivel pe care Constanze Stelzenmueller, de la Brookings Institution, îl consideră lamentabil, Merkel fiind arătată cu degetul pentru „diminuarea securității Europei și a NATO”. Una peste alta, „Der Spiegel” scrie că „UE se află într-o stare mai proastă astăzi decât la începutul intrării lui Merkel în funcția de cancelar, în 2005” – prăpastia fiscală dintre nord și sud, Brexit, creșterea „democrațiilor iliberale”, eșecul de a forja un „plan uman” pentru frontierele externe ale UE fiind doar câteva dintre reperele acestei așa-numite „ere Merkel”.

Nu este exclusiv vina cancelarului. Dar, pentru că a condus cea mai mare țară și cea mai influentă putere economică din Europa timp de 16 ani, nu se poate spune că starea proastă a UE nu are nimic de-a face cu Merkel”, conchide publicația.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.