India a lansat prima sa misiune către Marte

Pe 5 noiembrie, la ora 0908 GMT, de la cosmodromul Satish Dhawan, de pe insula Sriharikota, a decolat, pentru a se îndrepta către Marte, sonda indiană MOM (Mars Orbiter Mission).

Lansatorul indian PSLV (Polar Satellite Launch Vehicle) a funcționat conform planificării inițiale și, în prezent MOM se află pe orbita terestră, de unde va pleca, la începutul lunii decembrie, către Marte. Oficialii Centrului Indian pentru Cercetări Spațiale (Indian Space Research Organisation – ISRO) au declarat că s-a executat deplierea panourilor solare și că toate instrumentele de la bordul sondei funcționează în parametri nominali.

S. Ramakrishnan, directorul Centrului Spațial Vikram Sarabhai: ”Acesta este numai primul pas în misiunea marțiană, [dar] această reușită este foarte importantă pentru noi. În septembrie 2014 sonda va ajunge în apropierea planetei Marte și atunci provocarea va fi să îi reducem viteza și să o plasăm pe orbită. O dată parcursă această etapă vom avea la dispoziție cinci istrumente științifice minunate care ne vor oferi informații prețioase pentru comunitatea științifică indiană și pentru întreaga umanitate.”

Detalii pe Ştiinţă şi Tehnică

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.