Într-o duminică de vară ce se anunța ploioasă…

Ce ai putea face?  Să stai în casă?  Să citești?  Să te uiti la fime? Posibil. Dar asta se face mai ales  toamna  și iarna, când vremea ne păcălește și e nemiloasă, cu friguri, ploi reci și geruri.

Vara are ploi blânde, cu soare, de ți-e mai mare dragul să alergi desculț prin băltoace, ca un copil. Deci mă risc…

Mi-ar plăcea să mă ud puțin la picioare…

Acum, doar ce mi-am adus aminte de Nică: „Ieși, copile cu părul bălai, afară și râde la soare, doar s-a îndrepta vremea. Și vremea se îndrepta după râsul meu...”

Eh, uite cam asa și eu …

Am râs la soare și vremea ce se anunța instabilă s-a îmbunat, a ieșit soarele. Pare a fi  o zi perfectă pentru o mică drumeție.

 Nimic nu mă ține pe loc!

Caut pe ”Sfântul Google” o destinație interesantă, aproape de casă. Găsesc pe Valea Doftanei, barajul Paltinu și pornesc la drum.

Waze-ul  arată aproximativ o oră și jumătate de mers cu mașina din București. Pornesc cu încredere.  Drumul e de o frumusețe rară, așa cum mă așteptam de altfel.

Copacii toti sunt înverziți, de pe o parte pe alta a drumului, norii  pufoși sunt aproape lipiți de șosea, parcă  pregătiți să mi se alăture călătoriei. Deschid în mers geamul mașinii, trag aerul ușor rece, simt deja schimbarea climei.

Drumul e destul de scurt, dar nu ratez ocazia de a-mi lua micul dejun la un restaurant din drumul către baraj, Fântâna cu Cireși”.

O locație amplasată excelent în zona de agrement a Câmpinei ce oferă un peisaj de vis. Pădurea se îmbină elegant cu dealul Muscel și  îți oferă o stare de liniște și relaxare.

Din câte știu acest restaurant a fost, pe timpuri, unul dintre cele mai rafinate, era un loc rezervat doar persoanelor din clasa de  elită. Bucatele tradiționale  parcă-s mai gustoase într-o așa ambianță plăcută.

Pornesc destul de greu la drum, după o masă sățioasă, dar gandul meu zboară la o supradoză de relaxare, la oaza de liniște pe care am tot așteptat-o…

Ajung la destinație curând!

Cobor cu nerăbdare, barajul mi se pare fascinant, chiar dacă pe la margini,  din păcate, zac gunoaie menajere. Frumusețea nu i-o poate lua nimeni.

Barajul Paltinu se află pe valea râului Doftana, în aval de confluența acesteia cu valea Păltinoasa, în cheile numite  La Tocile. A  fost proiectat de Aristide Teodorescu  și construit între anii 1966-1971, iar a doua etapă de consolidări a fost făcută între anii 1976-1982.

Barajul are o înălțime deasupra fundației de 108 m, cota coronamentului barajului fiind la cota 654 m.d.M. Lungimea totală a coronamentului este de 455 m și impresionează prin frumusețea și grandoarea sa.

Minunăția servește în principal pentru alimentarea cu apă potabilă și industrială a municipiilor Câmpina și Ploiești. În subsidiar, acesta asigură și apă pentru irigarea a 9000 ha în lunca râului Prahova în zona Băicoi-Ploiești și pentru salubrizarea râului Dâmbul din Ploiești.

Lacul format de barajul Paltinu este un fel de mare între munți și ocupă o suprafață de 215 hectare.

Pare, de la distanță, infinit!

Atracția maximă este popasul Paltinu, situat pe malul lacului cu același nume, chiar în apropriere de baraj. Un loc foarte frumos amenajat cu foișoare, mese, bănci, grătare, toalete ecologice, toate perfecte pentru a putea petrece o zi întreagă în aer liber.

Cu toate acestea, natura nu a fost deloc afectată. Naturalețea este la locul ei. Popasul este inclus în programul național de reamenajare a locurilor de relaxare în mijlocul naturii.

Plimbându-mă printre turiști, chiar dacă sunt relativ puțini, mai descopăr lucruri noi . Din păcate, este interzisă camparea  în zona amenajată. Dar dacă stau bine și mă gândesc, asta nu-i chiar un lucru rău. Cu cât zona devine mai accesibilă, cu atât ea tinde să fie mai stricată.

Anual, în popas, câteva zile din luna august sunt alocate Festivalului Grătarelor, dar zona mai e cunoscută și pentru Festivalul Cașcavalei, o manifestare tradițională, unde se strang mii de oameni.

 Pare  ar fi o distracție pe cinste…

Fac câteva zeci de poze peisajului… Dealurile fumegă, apa pare un diamant întins. Totul este într-o antiteză.  Timpul trece repede, nu știu când s-a înserat.

 Am pornit spre casă…

Drumul e aglomerat și mi se pare mai lung, oboseala m-a acaparat într-un final. Aerul tare îl simt și acum. Cu siguranță voi adormi buștean.

Dar sunt fericită, am mai bifat pe hartă pentru cufărul meu de amintiri încă o destinație. Sunt într-o căutare perpetuă de locuri pe care trebuie să le descopăr, să le explorez și să povestesc despre ele. Să le trăiesc!

Asta mă face fericită!

Ștefania Bracău

Jurnalism, Universitatea Hyperion

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.