Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

ISTORIA NOASTRĂ: Calendarul lumii moderne

Societatea omenească, de-a lungul timpului a observat trecerea timpului prin succesiunea unor fenomene naturale: răsăritul și apusul soarelui, ziua urmată de noapte, succesiunea anotimpurilor. Ulterior, în antichitate, pe baza unor calcule matematice și a măsurătorilor astronomice s-a ajuns la două sisteme de ținere a evidenței timpului: astronomic și civil. În ambele situații s-au avut în vedere mișcările de revoluție ale Pământului, Lunii și Soarelui (Pământul se rotește în jurul axei sale, Luna în jurul Pământului și apoi amândouă astrele în jurul Soarelui).

După o îndelungată și atentă observare a periodicității fenomenelor de pe bolta cerului, oamenii au reușit să alcătuiască diferite sisteme de măsurare a timpului și de împărțire a lui în ani, luni, săptămâni, zile, ore.

Anul reprezintă durata de timp în care Pământul se mișcă în jurul Soarelui, care este egală cu 365 zile, 5 ore, 48 minute și 46 secunde. Acesta este anul tropic sau solar. Anul sideral reprezintă timpul în care astrele plecând de la un punct fix pe bolta cerească revin la el (365 de zile, 6 ore, 9 minute și 9 secunde). Datorită acestei fragmentări a anului tropic, în viața curentă s-a folosit un an cu un număr întreg de zile și care se numește an civil sau calendaristic.

Luna este perioada de timp cât durează o rotație a astrului în jurul Pământului: 29 de zile, 12 ore, 44 minute și 3 secunde, aproximativ 29 zile și jumătate. În această mișcare se disting patru faze: lună nouă, primul pătrar, lună plină, ultimul pătrar. Luna lunară fiind un interval de timp cu fracțiuni anticii au socotit-o la începutul lunii civile. Ulterior nu mai corespundea cu apariția lunii noi pe cer și atunci au socotit-o de 30 de zile. S-a ajuns din nou la neconcordanțe. Pentru soluționare s-a trecut la un calendar lunar, în care unei luni de 29 de zile îi succeda una de 30 de zile. Se menținea această alternanță celor 12 luni ale anului care era de 354 sau 355 de zile.

Săptămâna este unitatea de măsurat timpul, egală cu numărul nopților scurse între două faze consecutive ale astrului lunar și aproximativ echivalentă cu un pătrat lunar. Într-un an solar de 365 de zile sunt 12 luni lunare și 52 de săptămâni.

Divizarea zilei și a săptămânii, în perioada Carolingiană

Ziua reprezintă intervalul de timp scurs între două răsărituri de soare. În antichitate începutul zilei a variat. Astfel egiptenii, chinezii, romanii, o anumită perioadă de timp au considerat începutul zilei la miezul nopții; babilonienii socoteau că ziua începe la răsăritul soarelui; arabii, evreii și grecii considerau că ziua începe la apusul soarelui. În timp s-a mai observat că ziua nu este egală cu noaptea decât în anumite momente și că diferența dintre ele crește și descrește după reguli precise. Apoi, egiptenii, babilonienii, chinezii au împărțit ziua în unități de timp și mai scurte. S-a avut în vedere partea luminoasă a zilei care a fost împărțită în șase părți egale. Romanii au împărțit acest interval în 24 de părți egale, pe care le-au numit ”horae” (ore).

Calendarul reprezintă totalitatea regulilor ce servesc la fixarea măsurii timpului în diferite sisteme cronologice. Denumirea de „calendar” vine de la cuvântul latinesc „calendae”, care înseamnă „a chema”, „a anunța” (la romani apariția pe cer a lunii noi, în prima zi a lunii, era anunțată publicului de către preoți).

Calendarul solar amerindian

Calendar chinezesc

Calendar hindus

Calendarul indienilor Kiowa

Calendarul astronomic din catedrala Sfantul Ioan Botezatorul , Lyon – Franta. Acest calendar ”ceas” ofera informatii privind toate sarbatorile religioase crestine pana in anul 2019. Dispozitivul a fost creat in secolul al XIV-lea

Calendarul solar, cel mai vechi cunoscut, se bazează pe mișcarea aparentă a Soarelui și a fost folosit prima dată de egipteni în anul 4241 î.Hr. El cuprindea 12 luni de câte 30 de zile plus 5 zile care se adăugau la sfârșitul anului (se numeau epagomene), deci 365 zile. Lunile aveau denumiri după zeitățile cărora le erau dedicate. Fiecare lună de 30 de zile era împărțită în trei săptămâni mari de câte 10 zile și 6 săptămâni mici de câte 5 zile. Anul începea cu ziua întâi a lunii. Acest calendar nu lua în calcul fracțiunea de 6 ore din durata anului solar, astfel încât în 4 ani se crea o diferență de o zi.

Calendarul lunaro-solar are la bază mișcarea de revoluție a lunii și mișcarea aparentă a Soarelui și are drept principiu ca întâia zi a fiecărei luni lunare să coincidă cu apariția lunii noi, dar, în același timp, și fenomenele anului solar să cadă în aceleași luni. A fost folosit de foarte multe popoare ale antichității: babilonienii, chinezii, evreii, grecii, indienii, romanii etc. Are 12 luni care variază între 28 și 31 zile.

Calendarul lunar se bazează pe fazele lunii și este străin de mișcarea aparentă a Soarelui. A fost folosit de arabi și de popoarele de religie musulmană. A fost creat în Babilon la jumătatea mileniului III î.Hr. Anul avea 12 luni, respectiv 354 zile; lunile alternau 29 cu 30 de zile. Luna era împărțită în patru săptămâni. Începutul fiecărei luni, coincidea în general, cu apariția pe cer a lunii noi.

În Grecia la începutul mileniului I î.Hr. se folosea calendarul lunaro-solar, fiecare provincie având propriul calendar, dar se bazau pe câteva principii generale comune. Anul începea cu luna solstițiului de vară și avea 12 luni. Periodic se introducea a 13-a lună (fie la mijloc, fie la sfârșitul anului). Grecii nu au cunoscut săptămâna, au împrumutat-o de la evrei. Unele zile ale săptămânii erau indicate prin numere, altele purtau diferite denumiri.

Calendarul roman

Cât privește calendarul roman, nu s-au păstrat date precise privind nașterea acestuia. Se pare că de la mijlocul sec. VIII î. Hr. romanii au folosit un ciclu care avea 10 luni și 30 de zile. Apoi lunile au căpătat și un nume. Prima lună a anului a fost numită Martius în cinstea zeului Marte; a doua aprilie, de la cuvântul lat. aperio, ire = a deschide, deoarece în aprilie se deschid mugurii plantelor. În sec. VII î.Hr. s-au adăugat încă 2 luni: ianuarie în amintirea zeului Janus (zeul timpului) și februarie (lat. februaris, onis = purificare, curățire) — legat de ritualul curățirii ce se făcea anual la 15 februarie. Această lună era închinată zeului împărăției subpământene Februs.

În anul 46 î.Hr. la inițiativa lui Iulius Caesar s-a trecut la alcătuirea unui nou calendar. Grupul de astronomi din Alexandria a lucrat sub conducerea lui Sosigene reușind să alcătuiască un nou calendar, la baza căruia se afla mișcarea Soarelui timp de 1 an. Anul era stabilit la 365 zile, astfel într-un ciclu erau 3 ani de 365 zile și un al patrulea de 366 de zile numit an bisect. Anul a fost împărțit în 12 luni cu denumirile anterioare. Sosigene a stabilit ca prima lună a anului este ianuarie. Lunile impare aveau 31 de zile, iar cele pare 30 zile. Luna februarie avea 29 de zile. Ziua suplimentară ce trebuia adăugată la fiecare 4 ani se intercala între 23 și 24 februarie. În anul reformei s-au adăugat 2 luni de 33 și 34 zile, anul respectiv având 15 luni = 445 zile, și s-a numit anul confuziunii (annus confusionis; confusio, onis — amestecare, contopire).

Noul calendar Iulian (”stilul vechi”) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 45 î. Hr. El s-a remarcat prin simplitatea sa. Datorită faptului că anul iulian era mai mare decât anul tropic, la intervalul de 128 de ani rămânea în urmă cu o zi. Astfel în timp punerea în concordanță anului calendaristic cu cel tropic a devenit deosebit de stringentă.

Calendarul gregorian

În a 2-a jumătate a sec. al XVI-lea, papa Grigore al XIII-lea (1572-1585) a hotărât reforma calendarului iulian, desemnând o comisie de astronomi și teologi care să lucreze în acest sens. Dintre toate proiectele de reformă studiate de comisia respectivă, în final s-a hotărât adoptarea proiectului propus de astronomul italian Luigi Lilio, profesor de medicină la Universitatea din Perugia. La 24 februarie 1582, Papa Grigore al XIII-lea a emis bula în care se hotăra ca numărătoarea zilelor să fie decalată cu zece zile înainte, cu respectarea succesiunii zilelor săptămânii. În acest sens, ziua imediat următoare celei de joi 4 octombrie a devenit vineri 15 octombrie 1582.

Totuși, anul gregorian a rămas mai lung decât anul tropic solar cu aproximativ 24 secunde, ceea ce a determinat în cca 3500 de ani a unei diferențe de o zi. Noul calendar a fost numit, în memoria Papei Grigore al XIII-lea, gregorian. Ulterior se va folosi numele de ”stilul nou”.

Acest calendar a fost introdus treptat în diferite țări europene, începând cu cele catolice: Italia, Spania, Portugalia (chiar din 1582); apoi de Franța, Germania catolică (1583); Austria, Boemia, canoanele elvețiene (1584). În țările care adoptaseră reforma, calendarul gregorian a pătruns după 1700: Germania, Danemarca, Norvegia; Anglia (1752); Suedia (1753).

Ca fapt divers, puțini cunosc faptul că, imediat după Revoluția de la 1789, Franța a introdus un calendar propriu, în cinstea marelui eveniment.

Calendarul republican francez, cum avea să fie cunoscut, proclama ca primă zi a anului 22 septembrie, ziua proclamării Republicii Franceze și, în același an data și a echinocțiului de toamnă. Numărul total de zile din acest an a fost stabilit la 365, la fel ca în calendarele iulian și gregorian, iar acestea au fost împărțite în 12 luni a câte 30 de zile fiecare, restul de cinci zile la sfârșitul anului,  între 17 și 22 septembrie, fiind consacrate festivalurilor și vacanțelor (festivaluri în onoarea virtuții, muncii etc). În anii bisecți, a fost adăugat un festival suplimentar – festivalul Revoluției. Anii bisecți au fost setați la aceeasi frecventa ca in calendarul gregorian, dar in acest calendar primul an bisect a fost cel cu numarul 3, nu anul 4, asa cum ar fi fost daca calendarul gregorian ar fi fost urmat tocmai in acest sens. Fiecare perioadă de patru ani urma să fie cunoscută sub numele de Francia.

Săptămâna de șapte zile a fost abandonată și fiecare lună de 30 de zile a fost împărțită în trei perioade de zece zile, numite decade, ultima zi a unei decade fiind o zi de odihnă. De asemenea, s-a convenit ca fiecare zi să fie împărțită în părți zecimale, dar acest lucru nu a prins la public iar ideea a fost abandonată.

În același timp, lunile însele au fost redenumite astfel încât toate asociațiile anterioare să fie pierdute, iar Fabre d’Églantine a ales denumiri descriptive după cum urmează (natura descriptivă și datele calendaristice gregorian corespunzătoare pentru anii 1, 2, 3, 5, 6 și 7 sunt prezentate în paranteze):

Vendemiaire („epocă,” 22 septembrie – 21 octombrie),
Brumaire („ceață”, 22 octombrie – 20 noiembrie)
Frimaire („îngheț,” 21 noiembrie – 20 decembrie),
Nivôse („zăpadă”, 21 decembrie – 19 ianuarie)
Pluviôse („ploaie”, 20 ianuarie – 18 februarie),
Ventôse („vânt”, 19 februarie – 20 martie),
Germinal („perioada de însămânțare,” 21 martie – 19 aprilie),
Floréal („floare”, 20 aprilie – 19 mai),
Prairial („lunca”, 20 mai – 18 iunie)
Messidor („recolta”, 19 iunie – 18 iulie),
Thermidor („căldură”, 19 iulie – 17 august) și
Fructidor („fructe”, 18 august – 16 septembrie).
Calendarul republican francez a avut o existență de scurtă durată, pentru că, deși era destul de satisfăcător pe plan intern, a creat  dificultăți în comunicarea cu exteriorul, deoarece lunile sale și-au schimbat în mod continuu relația cu datele din calendarul gregorian. În septembrie 1805, sub regimul napoleonic, calendarul a fost  abandonat, iar la 1 ianuarie 1806, acesta a fost înlocuit cu calendarul gregorian.

Calendarul actual nu este lipsit de defecte, iar specialiștii sunt deschiși oricăror idei de reformare a acestuia. Din punct de vedere astronomic, sistemul nu necesită îmbunătățiri, însă săptămâna de șapte zile și lungimile diferite sunt nesatisfăcătoare pentru unii. În mod clar, dacă calendarul ar putea avea toate festivalurile și toate zilele de odihnă fixate în aceleași date în fiecare an, ca în calendarul iulian inițial, acest aranjament ar fi mai convenabil și au fost prezentate două scheme generale – calendarul internațional fix și Calendarul mondial.


Calendarul internațional fix este în esență un calendar perpetuu gregorian, în care anul este împărțit în 13 luni, fiecare de 28 de zile, cu o zi suplimentară la sfârșit. Numele lunilor prezente sunt păstrate, dar o nouă lună numită Sol este intercalată între iunie și iulie. Ziua adițională urmează zilei de 28 decembrie și nu poartă nici o denumire, în timp ce același lucru ar fi valabil și pentru ziua intercalată într-un an bisect după 28 iunie. În acest calendar, fiecare lună începe într-o duminică și se termină într-o sâmbătă.

Se susține ideea că acest calendar  internațional fix propus nu se împarte în mod corespunzător în sferturi pentru calcularea afacerilor. De aceea, tocmai calendarul mondial este destinat remedierii acestei deficiențe, fiind împărțit în patru trimestre de câte 91 de zile fiecare, cu o zi suplimentară la sfârșitul anului. În fiecare trimestru, prima lună este de 31 de zile, iar a doua și a treia de 30 de zile fiecare. Spe deosebire de calendarul fix, ziua suplimentară vine după data de 30 decembrie și nu are nicio denumire aparte, la fel ca și ziua intercalată a sărbătorilor care urmează după data de 30 iunie. În calendarul mondial 1 ianuarie, 1 aprilie, 1 iulie și 1 octombrie sunt considerate toate ca fiind zile de duminică. Criticii subliniază faptul că fiecare lună se extinde pe o perioadă de cinci săptămâni, iar fiecare lună într-un anumit trimestru începe într-o altă zi. Cu toate acestea, ambele reforme propuse par a aduce îmbunătățiri față de sistemul actual, care conține atât de multe variabile.

România a fost una dintre ultimele țări europene care au adoptat calendarul gregorian. După înfăptuirea Marii Uniri, a apărut problema unificării stilului calendaristic, întrucât stilurile practicate în diferitele provincii istorice erau și ele diferite. Transilvania și Bucovina foloseau deja calendarul gregorian, în timp ce în Regat se folosea stilul vechi. Necesitatea reformei calendarului era una de ordin intern și extern, de consolidare și modernizare a noului stat unitar. Alinierea la standardele europene era considerată o condiție a progresului și modernizării, în contextul în care, pe plan internațional, se căutau soluții pentru unificarea diferitelor unități de măsură. Așadar trecerea la stilul nou s-a făcut în anul 1919, data de 1 aprilie devenind oficial data de 14 aprilie.

Pentru a obține data corespunzătoare stilului nou, la data în stilul vechi se adaugă: 10 zile pentru intervalul 4 octombrie 1582 — 28 februarie 1700; 11 zile pentru intervalul 1 martie 1700 — 28 februarie 1800; 12 zile pentru intervalul 1 martie 1800 — 28 februarie 1900; 13 zile pentru intervalul 1 martie 1900 — 1 octombrie 1924.

Sursa: AGERPRESEnciclopedia Britannica

Foto: Enciclopedia BritannicaWikipediaFine Art AmericaDan Tataru/Shutterstock.com

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=98053

Publicat de la data mai 23 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, Cultură.

Zona comentariilor

Meteo în țară

20 iunie 2018, 16:25
 

E
Soare
32°C
14 km/h
Perceput de temperatură: 32°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 27%
Vânt: 14 km/h E
Rafale de vânt: 14 km/h
UV-Index: 2
Răsarit: 5:31
Apus: 21:03
Prognoza 21 iunie 2018
Zi
 

N
Parţial însorit cu furtună
31°C
Vânt: 7 km/h N
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 9
Noapte
 

VNV
Parţial înnourat
19°C
Vânt: 0 km/h VNV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 9
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 107.087 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team