Joc de oglinzi – C.F. POPESCU
Sau despre comentariul onest.
I. Iată mai întâi, ce poate rezulta din reflectarea într-o oglindă deformantă.
Nu credeam că după două decenii, libertatea de exprimare a societății românești prin reprezentantul ei consacrat de când există stat de drept – media – va ajunge să fie pusă sub semnul unei mari întrebări, de noul Cod Penal care urmează să intre în vigoare peste două zile față de momentul în care scriem aceste rânduri.
Că fostele guverne Boc au detestat și detestă pluralismul comunicării în societate, ne lămurisem de multă vreme.
Dar, pentru că D-sa domnul Victor Ponta era membru în guvernul Boc și nu a spus nimic atunci, pentru că acest Cod Penal a fost asumat prin răspundere, adică aproape pe ascuns și nu a spus nimic, pentru că au trecut doi ani și noul domn Victor Ponta, devenit prim ministru jură patetic că nimic nu este mai sfânt pentru D-sa decât dreptul media și al oricui de a se exprima, dar nu a făcut nimic să dispară din text închisoarea pentru jurnaliști, toate acestea ne fac să nu mai credem în sinceritatea D-sale domnului Victor Ponta. (Aveam îndoieli inițiale mai de mult, când vedeam atacuri stridente și imunde la adresa domnului Crin Antonescu, la o televiziune deținută de cineva care este un amic al D-sale domnului prim ministru. Ne-am spus însă atunci, să mai așteptăm, să ne mai lămurim. Am cam început să ne lămurim).
Nu mai credem nici în sinceritatea D-sale domnului Crin Antonescu (pe D-sa domnul Zgonea nu îl punem la nici o socoteală. Chiar nu o fi avut PSD o personalitate mai puțin spectaculoasă pentru această poziție?). Nu mai credem nici în sinceritatea D-sale a domnului Crin Antonescu, pentru că acest Parlament inert nu a făcut nimic timp de doi ani de zile să scoată închisoarea pentru jurnaliști din textul de lege.
Rezultă că pentru acești doi domni luminoși, foarte educați de altfel, nu înseamnă nimic realitatea conform căreia în nici un stat de drept nu mai există de multă vreme pedeapsa cu închisoare pentru jurnaliști în chestiuni care aparțin exercitării profesiunii lor.
Exprimarea liberă a opiniei despre orice și închisoarea pentru acela care s-a exprimat reprezintă mai mult decât o contradicție în termeni. Reprezintă inexistența statului de drept. Într-un stat de drept nu există DELICTUL DE OPINIE. (Dacă tot ne jucăm de-a loviturile de stat, iată lovitura adevărată). Cel mult, într-un stat de drept se pedepsește forma exprimării (injuria, calomnia). Nicidecum judecata de valoare, adică opinia.
” După cum știți, noul Cod penal conține și un articol care, în plină democrație, cenzurează un drept fundamental pentru funcționarea unui stat democratic, articolul 276, în baza căruia oricine își permite să critice Justiția poate face PUȘCĂRIE”! – Stă scris în Lumea Justiției și auzim la toate posturile de televiziune.
II. Iată la ce gânduri poate duce manipularea. Riști să fii manipulat, atâta vreme cât nu controlezi informația.
PÂNĂ ÎN ACEST PUNCT, AM CONSTRUIT UN COMENTARIU NECINSTIT, CĂCI NU ȚINE SEAMA DE INFORMAȚII.
Iată, acum, ce se vede în oglinda care nu deformează.
Ne-am uitat și noi să vedem cum sună articolul incriminat. Și am constatat că, de fapt, trebuie să vorbim despre două articole.
Iată cum este formulat” Articolul 275, PRESIUNI ASUPRA JUSTIŢIEI:
Declaraţiile publice defăimătoare la adresa judecătorului ori a organelor de urmărire penală, făcute în scop de intimidare sau de influenţare a acestora, de oricare dintre părţi, de suspect, de persoana vătămată ori de reprezentanţii lor, în legătură cu o procedură judiciară în curs de desfăşurare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”.
Și deja începem să fim mirați. În primul rând, aici nu este vorba despre jurnaliști, ci despre oricare dintre părțile aflate în proces.
Dacă este ceva de discutat aici, este cu totul altceva.
Este vorba despre termenul cheie DEFĂIMARE. Termen explicat confuz în dicționarele curente, căci sunt amalgamate o serie de sinonimii, toate parțiale:” bârfire, ponegrire, calomniere; dispreț, desconsiderare; umilire, batjocură” (cf. DEX și Petit Robert).
BÂRFIREA intră în sfera zvonului, definit drept informație neconfirmată și atât. Informația transmisă sub forma zvonului poate tot atât de bine să fie adevărată.
PONEGRIREA intră în sfera semantică a CRITICII. Iar dreptul de a critica, adică de a valoriza negativ un fapt, o persoană, un fenomen etc., stă la baza libertății exprimării opiniei.
DISPREȚUL, DESCONSIDERAREA, UMILIREA se plasează în sfera semantică a INJURIEI.
BATJOCURA, în schimb, intră în proximitatea IRONIEI, iar aceasta este o formă de a critica (un anumit tip de argumentare într-o anumită tonalitate), deci de a-ți exprima opinia.
Termenul DEFĂIMĂTOARE face ca articolul să fie confuz, și deci poate duce la interpretări diferite, chiar opuse, deci este folosit greșit. Aici trebuiau folosiți termenii CALOMNIE și INJURIE. Și totul era clar.
Căci nu vedem de ce suspectul, persoana vătămată sau reprezentanții lor, adică avocații, nu ar avea dreptul să semnaleze eventuale vicii de procedură sau încălcarea dreptului la apărare. Aceste semnalări, dacă sunt adevărate, nu sunt nici calomnie, nici injurie, nici batjocură. Adevărul, chiar dacă neplăcut pentru unii, nu este nimic din toate acestea. Deci rostirea lui nu poate să fie pedepsită.
Mai trebuie spus că indicarea pedepsei cu închisoarea este și ea eronată, căci nicăieri, nici în SUA, nici în țările membre ale UE, calomnia/injuria nu mai sunt pedepsite cu închisoarea, oricine le-ar profera, cu atât mai puțin jurnaliștii. Dar, încă o dată, în acest articol nu este vorba despre jurnaliști.
Pentru moment, constatăm că una spun jurnaliștii și alta constatăm, citind, pur și simplu textul.
Iată și Articolul 276, COMPROMITEREA INTERESELOR JUSTIŢIEI
(1) Divulgarea, fără drept, de informaţii confidenţiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmează să se administreze o probă, de către un funcţionar care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei, dacă prin aceasta poate fi îngreunată sau împiedicată urmărirea penală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dezvăluirea, fără drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale dintr-o cauză penală, înainte de a se dispune o soluţie de netrimitere în judecată ori de soluţionarea definitivă a cauzei, de către un funcţionar care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei, se pedepseşte cu amendă.
(3) Dezvăluirea, fără drept, de informaţii dintr-o cauză penală, de către un martor, expert sau interpret, atunci când această interdicţie este impusă de legea de procedură penală, se pedepseşte cu amendă.
În alineatele 1, 2 și 3, este clar, nu este vorba despre jurnaliști. Este vorba despre aceia care dețin informațiile. Dacă aceste prevederi se aplică, am scăpat de batjocura numită telejustiție.
Iar alineatul 4 este cât se poate de corect.
(4) Nu constituie infracţiune fapta prin care sunt divulgate ori dezvăluite acte sau activităţi ilegale comise de autorităţi într-o cauză penală.
Așadar, unde este amenințarea cu închisoarea pentru jurnaliști? De unde spaimele lor? Pe ce se bazează ele?
Altfel spus. Ce este comentariul onest? Răspunsul este dezarmant de simplu. Comentariul onest este comentariul care pornește de la faptele nedeformate. În măsura în care faptele sunt deformate, comentariul este deviat, adică manipulator, adică trezește reacții, sentimente, gânduri, judecăți, raționamente, spaime, speranțe și orice, fără vreo legătură cu realitatea. Adică toate aceste reacții de orice fel, sunt mistificatoare. Acesta este traseul construirii stereotipurilor, a îndoctrinării, a propagandelor, ne spun psihosociologii.
Ne scapă dacă toată această tevatură cu închisoarea pentru jurnaliști servește cuiva. În nici un caz nu servește prestigiului profesiunii. Acesta se câștigă nu numai prin inteligență, nu numai prin expresivitate, nu numai prin impetuozitate ci, în primul rând, prin responsabilitate. Responsabilitatea înseamnă respectarea publicului. Respectându-l pe celălalt, te respecţi pe tine. Iată de unde decurge DEMNITATEA (inclusiv, demnitatea profesională).
III. Există și a treia posibilitate. Dacă jurnaliștii citesc pe Internet un text, iar subsemnatul citește tot pe Internet alt text, atunci manipulatorul informației este o a treia entitate: autoritățile, care or fi ele. Într-o atare situație, dialogul trebuie purtat în alți termeni.