Lupta cu odgonul. Știați că a fost sport olmpic?

5 martie 20185 martie 2018 ultimaora Niciun comentariu

Lupta cu odgonul (în engleză – „tug of war”) este un sport în care două echipe încearcă să tragă, fiecare de o parte și de alta a unui odgon, echipa adversă peste linia de mijloc.

Originile acestui sport nu sunt clare, dar se știe că a fost practicat încă din Antichitate. Urmele arheologice arată că acest sport a fost practicat și în India, în secolul al XII-lea. Povestiri despre lupte cu odgonul circulă în cultura veche scandinavă și germanică, eroii fiind vikingi care trăgeau de piei de animale peste gropi cu foc înaintea bătăliilor, ca antrenament de rezistență și forță. În secolele al XVI-lea și al XVII-lea au loc lupte cu odgonul în Franța și Anglia. În secolul al XIX-lea marinarii se întreceau în astfel de lupte.

În Tibet, lupta cu odgonul se numește „yajia” și are loc, de obicei, între doi tineri voinici. „Yajia” este o întrecere sportivă foarte populară și iubită de locuitorii din Tibet. Cei doi tineri, legați la gât cu o frânghie, trecută apoi printre picioare, stau spate în spate. Apoi se întind la pământ în direcții opuse. Mijlocul frânghiei este marcat cu o panglică roșie. La ordinul de start, cei doi se străduiesc din răsputeri să tragă frânghia fiecare în partea sa până ce panglica roșie depășește linia de marcaj de pe pământ. Victoria la această întrecere reprezintă mai mult decât o onoare pentru participanți: învingătorul va fi considerat nu doar un om puternic, dar va fi totodată și alesul inimilor fetelor.

Conform „Oxford English Dictionary”, lupta cu odgonul a devenit sport în secolul al XIX-lea, înainte de acea dată fiind o întrecere pentru supremație.

Jocul este relativ simplu, fără reguli complicate. O echipă este formată din opt membri (la care se adaugă două rezerve și doi antrenori). Greutatea celor opt coechipieri nu trebuie să depășească greutatea maximă pentru categoria respectivă de concurs. Nu există vreo limită de timp. Câștigă echipa care trage echipa adversă patru metri (la competițiile în aer liber) sau doi metri (la competițiile pe teren acoperit) dincolo de linia de mijloc. Întrecerile pot fi de unu, două sau trei meciuri. După fiecare meci, se schimbă pozițiile. Prima poziție se stabilește prin tragere la sorți.

Odgonul este din cânepă de Manila (Musa textilis), are o lungime de 33,5-36 metri și 28-30 metri pentru copii), iar grosimea este de 10-12,5 cm și 9-10 cm pentru copii).

Arbitrul dă următoarele comenzi (în limba engleză): „Team are you ready?” („Sunteți gata?”); „Pick up the rope” („Ridicați odgonul”); „Take the strain” („Întindeți odgonul”); „Rope to center” („Odgonul la mijloc”); „Steady, Pull!” („Gata, trageți!”). Există 13 încălcări ale regulamentului, respectiv: sitting (așezare intenționată); leaning (atingerea solului cu altă parte a corpului decât talpa piciorului); locking (împiedicarea mișcării libere a odgonului prin ținutul sub subsuoară, înfășurarea în jurul membrelor corpului etc.); grip (ținerea neregulamentară a odgonului); propping position (trasul cu smucituri). La a treia încălcare a regulamentului, echipa respectivă este descalificată.

Dacă este practicat conform regulamentului, sportul nu este periculos, dar au fost cazuri de accidentări, chiar și cu pierderea unor membre ale corpului sau a vieții.

Sportul este practicat în aproape toate țările din lume. Unele țări au federații naționale, iar pe plan internațional există o federație internațională, TWIF (prescurtarea pentru „The Tug of War International Federation”). În 2013 erau afiliate 65 de țări, inclusiv România.