Mîndru de Mureșul meu natal
De fiecare dată cînd am ocazia îmi amintesc cu plăcere, dar și cu nedisimulata nostalgie de faptul că m-am născut și am copilărit ”în cel mai frumos județ din țară”, Mureș.
Părinții mei erau ingineri silvici și după terminarea facultății fuseseră repartizați la Ocolul silvic din satul Cîmpu-Cetății, care aronda toate comunele din jur, dealurile purtînd și azi (mare minune!) comoara unor păduri superbe. M-am născut chiar în clădirea ocolului silvic (mama îmi povestește amuzată că a apelat la o localnică, nici vorbă de doctor sau moașă!), pe care am vizitat-o cu emoție chiar în acest an. Părinții mei n-au stat prea mult acolo, tatăl meu se temea pentru noi, erau încă vremuri tulburi, predecesorul său, tot român, fusese împușcat într-o seară prin fereastră…
Cîmpu-Cetății este o localitate mică, dar pitorească (acum este înțesată de pensiuni turistice și case de vacanță, iar primăria din Chiheru de Jos are aici 2 cabane și o pîrtie de schi), vestită pentru păstrăvăriile sale (pe vremuri ele țineau chiar de ocolul silvic) și, în anii din urmă, pentru un festival internațional al baloanelor cu aer cald. Mă gîndesc, nereușind să-mi reprim un zîmbet amar, că oficialitățile județene sau locale nu m-au invitat NICIODATĂ să prezint în județul meu natal – mă refer desigur la Consiliul județean sau la primăriile din Tîrgu-Mureș, Reghin, Sighișoara, Luduș sau Tîrnăveni!
Tot mureșence, aflate cam în aceeași situație, sînt Sanda Ladoși și Eva Kiss… Se înțelege că am răspuns de fiece dată cu bucurie invitațiilor venite din Mureș, dar acestea au fost întotdeauna venite pe cale privată, fie că a fost vorba de campionate de dans sportiv, ”Ziua recoltei”, ”Balul însuraților” sau ”Sărbătoarea Văii Gurghiului”, toate din partea lui Vasile Gliga, care este și președinte al Federației Române de Dans Sportiv. Îmi aduc aminte cît de fericit am fost cînd, cu vreo trei decenii în urmă, am apărut pe scenă în localitatea cea mai apropiată de locurile natale, în sala din Sovata, într-un turneu alături de Mihai Constantinescu, Mirabela Dauer și Natalia Guberna!
Interesant este faptul că în ”buza” drumului ce urcă spre Cîmpu-Cetății din șoseaua ce leagă Eremitu de Sovata și-au cumpărat frumoase case de vacanță Matilda Pascal Cojocărița și soțul ei Ștefan Cigu (locuiesc la Bistrița, ajung ușor), dar și cunoscuta realizatoare TV Florentina Satmari. Aceasta este originară la rîndu-i din satul Nadășa, aflat la mică distanță de Chiherul copilăriei mele, asupra căruia voi reveni. Lîngă Matilda își achiziționase o căsuță identică și faimosul dirijor de la Chișinău, Nicolae Botgros, dar acesta a renunțat după un timp, ajungea acolo mult prea rar.
Dar, ca să revin, cele mai frumoase amintiri le am din satul unde am copilărit, Chiheru de Sus, situat la mică distanță. Aici am petrecut cei mai frumoși ani, cele mai minunate veri și cele mai neuitate ierni (așa-zisele patine însemnau o ”lamă” din lemn, cu foaie de tablă la bază, bine ancorată de ghete!), alături de colegii de generație. Mă reîntîlneam cu ei în septembrie în băncile micuței școli (din păcate azi nu mai există și nici casa în care locuiam…) de care era lipită căsuța în care stăteam. În curtea în care ne hîrjoneam în recreații era un falnic măr din soiul ponic, fîntîna, iar în spate grădina de legume care cobora pînă în ”Vale”, la pîrîul Beicii. Alături era Sfatul popular, cu singurul telefon din sat (evident, din acela cu manivelă!), în grădina căruia era un păr cu fructe incredibile, dar și un nuc în scoarța căruia mi-am făcut ucenicia de…”cioplitor”, așa cum se va vedea. La catedră se aflau învățătorii cărora le voi purta recunoștință veșnică și amintire pioasă, mi-au fost adevărați părinți în acea perioadă, soții Virginia ”Zinia” și Zaharia ”Zoachi” Hărșan. Tușa Zinia era fiica marelui unionist Iuliu Grama, protopop greco-catolic decorat cu ”Steaua României”, al cărui nume îl poartă de cîțiva ani gimnaziul din Chiheru de Jos. Țin și acum foarte strîns legătura cu fiul lor, apropiatul meu prieten drag Tiberiu Horea Hărșan, ”Horiță”, respectat procuror-șef o viață la Hunedoara, care după pensionare a revenit pe meleagurile natale, la Tîrgu-Mureș, fiica lui, Mihaela Hărșan, îmbrățișînd la rîndu-i cariera juridică, fiind avocat în București. Moștenire de la Iuliu Grama, grădina cu meri din Chiheru de Sus este cunoscută și astăzi sub numele de ”livada popii”, unde mi-am petrecut cele mai frumoase clipe cățărat în pomi sau tolănit în iarba deasă. Cîțiva dintre meri mai sînt în picioare, între care unul ale cărui fructe au miezul roșu, o raritate. De livadă, cum familia este în cele patru zări, iar unii în Ceruri, a avut grijă pînă la moartea sa Toader Haba, iar acum Alexandru Bogdan, dar și el este în vîrstă, ca și pomii din grădină…Badea Toader (care lucrase cu tata, făcuse cărăușie, transportînd lemne la ocolul silvic), deși îl imploram să n-o mai facă, în fiecare toamnă îmi trimitea o lădiță de lemn plină cu mere, ceapă roșie și slănină, mă duceam la gara Basarab, la magazia de mărfuri, s-o ridic. De fiecare dată cînd am ocazia fac un adevărat pelerinaj la locurile natale și la cele ale copilăriei, unde din păcate mulți dintre camarazii de altădată și-au luat zborul, unii printre astre (ai lui Tîmpa, ai lui Haba, Ghiță), alții către alte localități – ai Căuaciului, ai lui Sasu, ai lui Jilu…Cum familia Haba avea curtea lipită de a noastră (aveam și cuptorul de pâine, dublu, comun), tovarăși de joacă îmi erau Lela, Livia și Nelu, în curte, în grădină sau în șura cu fîn, după care îmi ”transferam acțiunile” în următoarea curte, la ”ai Căuaciului”, fiind vorba, o știe orice ardelean care se respectă, de fierăria satului. Meseria s-a transmis din tată-n fiu, acum mai locuiește acolo Ghiță Grama, dar cine mai vine la fierărie? Înainte vreme asistam fascinat la confecționarea potcoavelor, a caielelor, dînd chiar o mînă de ajutor la foale, în timp ce ”căuaciul” bătea fierul încins la roșu pe nicovală. Aceeași nicovală pe care, împreună cu fratele meu Florin-Silviu și cu Lulu, am ”detonat” (cumplită inconștiență a copilăriei!), lovindu-le cu ciocanul, niște cartușe rămase ici-colo din timpul războiului, fiindcă la Chiher s-au dat lupte grele, în ambele Chiheruri existînd cimitire ale eroilor. Lulu, Iuliu Grama pe numele real, este fratele lui Ghiță și mi-a fost prieten apropiat în toate năzbîtiile acelor ani, el fiind cel care m-a inițiat în scrijelirea cu brișca în formă de peștișor (cel mai ieftin briceag, pe care-l aveam permanent în ”jeb”, adică în buzunar) a scoarței nucului de la stradă; acum n-aș mai face în ruptul capului așa ceva, sînt ecologist! Cu această gașcă formidabilă, firește în picioarele goale toată vara, prindeam pești cu ”coșarca” în ”vale” (pe atunci apa îmi ajungea pînă la gît, acum mi se pare un biet pîrîiaș) sau îi adunam direct cu mîna pe cei amețiți de cînepa pusă la ”topit”, toți ajungînd pe urmă în tigaie, bine tăvăliți în mălai. Tot vara, în cele două săli de clasă de la școală, se creșteau viermi de mătase, pentru apetitul nesătulilor făuritori mai tîrziu de țesături fine alergînd prin tot satul după crengi tinere de dud, cu frunze cît mai verzi. Cum ziceam, întreaga vară umblam în picioarele goale, cu talpa bine ”bătucită” după cîteva săptămîni, pe dealuri, miriști, prin iarbă sau prin ”otava” frumos mirositoare, pînă cînd vocea autoritară a tușii Zinia mă chema la ”ojină” (pe la orele 16-17), pentru a-mi înmîna felia de pită pe care era întinsă ”unsoare” (untură), plus o felie de ridiche neagră și…înapoi la joacă! Lulu Căuaciului locuiește acum la Breaza, lîngă Reghin, îl vizitez de fiecare dată și nu scap pînă cînd soția lui Lenuța nu mă omenește cu o papară din vreo 4 ouă, cu slană în ea…ca pe vremuri. Anii au trecut, iar cea mai mare onoare mi-a fost făcută atunci cînd primarul Emanoil Hurdugaci m-a învestit cu titlul de ”Cetățean de onoare” al comunei Chiheru de Jos (care mai include satele Chiheru de Sus, Urisiu de Sus și de Jos), invitîndu-mă nu o dată, în septembrie, să prezint spectacolele din cadrul ”Zilelor Chiherului” – deci iată, în sfîrșit, o invitație…oficială! Un alt chiherean ”de Sus” îndrăgostit cu patimă de locurile natale este Ioan Matei, socrul faimosului fotbalist Adrian Ilie. Locuiește la Poiana Brașov, unde conduce împreună cu adorabila sa soție Jeny hotelul ”Ruia”, deci ajunge mult mai des ca mine la Chiher. Cum bunicul lui a fost morarul satului (de cîte ori nu am asistat, fermecat, în aroma specifică, la nașterea mălaiului, dar și a uleiului de bostan?), a cumpărat de la Toader Haba grădina acestuia, situată pe ulița de sus a satului, și a amenajat acolo un adevărat Rai, cu o casă de vacanță, vie, iaz cu pește, livadă, flori, zarzavaturi. Mai mult, a reconstruit din temelii moara de apă a bunicului, făcînd-o funcțională, intenționînd să facă inaugurarea…televizată în acest an.
De fiecare dată cînd ajung la Chiher ”trag” la el, depănînd amintiri la o slană cu ceapă, caș și alte bunătățuri bio, totul udat cu un ”jinars” ca la mama acasă. De asemenea, Ioan Matei a amenajat în casa mamei sale un adevărat muzeu etnografic, pentru că, să recunoaștem cu amărăciune, costumele, lăzile de zestre, uneltele și pledurile vor fi, în curînd, doar amintire…Încerc să fac și eu același lucru, prin costumul popular pe care l-am achiziționat din zona Dulcea-Ibănești Pădure, la noi la Chiher costumul bărbătesc fiind mai sobru, cămașă albă și vestă neagră. Am apărut cu el și pe micul ecran, la Agro TV sau Antena Stars, dar mai ales am prezentat tradiționalele manifestări ”Ziua recoltei”, ”Balul însuraților” (ambele la Reghin) sau ”Sărbătoarea Văii Gurghiului” (la Fîncel-Ibănești Pădure). Și cum aș fi putut să nu port cu mîndrie acest frumos costum, cînd la ”Balul însuraților” TOȚI cei peste o mie de participanți vin înveșmîntați în straie populare? Costumul acesta face, iată, legătura cu ”amintirile din copilărie” depănate mai sus…
Octavian URSULESCU