Musicalul „Păcală și Tândală” se joacă din nou la Sala Mică a Palatului Național al Copiilor

Musicalul „Păcală și Tândală”, în regia lui Atila Vizauer și interpretarea artiștilor Teatrului Muzical Ambasadorii, se joacă din nou la Sala Mică a Palatului Național al Copiilor, în zilele de 15 și 16 octombrie, de la ora 11:00.

Sunt așteptați la eveniment toți cei care vor să îi întâlnească pe năstrușnicii eroi ai snoavelor populare românești, cunoscuți pentru istețimea lor bine ascunsă sub masca naivității, simplității și umorului. Vom colinda alături de ei frumoasa lume a satului românesc, cu obiceiuri și tradiții, cu personaje pitorești, cu dansuri, cântece, vorbe de duh și întâmplări nemaiauzite.

În varianta scenică a regizorului Atila Vizauer, aventurile celor doi sunt îmbrăcate în haina muzicii și dansului de inspirație folclorică. Momentele vesele și pline de vervă se împletesc cu cele de sensibilitate, creând o poveste, în egală măsură hazlie și duioasă. „Păcală și Tândală” este un spectacol ce binedispune, o comedie dinamică, plină de învățături.

Artiștii care dau viață personajelor sunt: Bogdan Șerban (Păcală), Octavian Ene (Tândală), Silviu Alexandru Mihăilă, Camelia Cuzub, Octavian Iuga, Ana Mihai, Sergiu Neamțu, Andrei Ștefan Racu, Ioana Iordănescu, Jennifer Dumitrașcu și Natalia Dragomir.

Colorata lume a mediului rural (cu nuntași, negustori, țărani și megieși) este întregită de balerinii Teatrului Muzical Ambasadorii: Alis Gheorghe, Silvia Ionașcu, Alexandru Mălăeru, Daniel Goliță, Monica Andreea Cuhartz, Remus Tegzeș.

Musicalul „Păcală și Tândală” a fost scris de Roman Vlad, scenografia este semnată de Viorica Petrovici, coregrafia de Alis Gheorghe, pe un libret de Smaranda Oțeanu-Bunea și Ivona Cristescu.

Biletele pot fi achiziționate online, de pe platforma Ticketstore.ro https://www.ticketstore.ro/ro/eticheta/9/teatrul-muzical-ambasadorii sau de la casieria deschisă în foaierul Sălii Mici a Palatului Național al Copiilor, cu o oră înainte de începerea spectacolului (în limita locurilor disponibile).

Parteneri media: Agerpres, Itsy Bitsy, Radio România Cultural, Ultima Oră, Spotmedia, Revista Femeia.

Având în vedere contextul epidemiologic actual, Sala Mică a Palatului Național al Copiilor va funcționa la capacitate de 50%, cu respectarea tuturor normelor de siguranță pentru public. Regăsiți regulile speciale de acces și de conduită în timpul spectacolelor aici: https://bit.ly/

Teatrul Muzical Ambasadorii este cea mai tânără instituție publică de spectacole şi concerte aflată în subordinea Ministerului Culturii. TMA a fost înființat în anul 2019 și își desfășoară activitatea la Sala Mică a Palatului Național al Copiilor.

Obiectivul său principal este promovarea valorilor muzicale și coregrafice românesti și universale în țară și în lume. Repertoriul instituției este divers, cuprinzând spectacole de opera, balet, musical, folclor.

Comments

comments

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.