“Niste cruci, inca vii” – Orania TIMUC

Am ajuns sa plâng la stiri. Chipurile batrânilor care privesc in gol,parca cautându-si copiii care i-au uitat in grija Statului, imi bat obrazul. Batrâni bolnavi, prin spitale fara medici si fara inima. Pensionari care se imprumuta la limita posibilului, ca sa fie “in rândul lumii” de Craciun, de Paste. Oameni in vârsta care se umilesc, se imping, se calca in picioare, in situatii de ambulanta,pe la nenumaratele moaste care au impânzit tara si pe la diverse intruniri politice unde sunt atrasi cu un blid de mâncare din cauza saraciei in care sunt impinsi tot mai adânc pe an ce trece .
Stirile astea nude dor. Parintii nostri uita de omenie la vârsta lor, uita de bunul simt pe care l-au avut o viata, doar pentru ca ceea ce “se da” se va termina si ei nu vor apuca ! Parintii nostri sunt umiliti in tara noastra si noi ne-am coalizat cu factorul politic instinctiv facându-ne ca nu vedem. Ne convine,de fapt. Cel mai slab si inutil, este sacrificat.
Pensionarii de mâine…daca o sa apucam acest privilegiu…suntem noi. Sa avem grija cum ii tratam pe pensionarii de astazi,ca mâine e rândul nostru si tinerii ce-au vazut ca facem ori lasam sa fie facut parintilor nostri, aceea ne vor servi. Vine curând rândul nostru !
Batrânii,bunicii,pensionarii sunt moneda pe care o joaca politica când vrea sa faca bani. Taie pensiile, scurteaza drepturile medicale, farmaceutice,tratamentele,toate promisiunile facute de-a lungul vietii. Ai muncit cu gândul ca banii aceia vor fi acolo pentru zilele mai putin fericite ! Ai acum toate sansele sa constati ca ai fost pacalit ca un copil ! Magaria asta de dimensiuni istorice se intâmpla in România si-n Portugalia deopotriva.
Cât au fost buni de munca, au fost buni pentru toti,societatii si familiei. Când au devenit pensionari, nici societatea si de multe ori nici noi nu le-am mai dorit prezenta. Tot ce-au avut mai de pret ne-au dat noua,copiilor. Suntem ignoranti si preferam sa nu vedem faptele cum au fost,dar acesta este adevarul. Ne-au crescut cât au putut si-au stiut de bine. Nu ne-au lipsit mâncarea de pe masa,taberele anuale,hainutele la fiecare Paste si cadourile de Craciun. Pentru copiii lor si-au bagat pielea in saramura si le-au platit meditatii cu profesori universitari si mai apoi studii alese. Au facut rate de-o masina, ca are nevoie copilul. Au tocmit nunti ca-n povesti si luni de miere in te-miri-ce loc exotic din lumea asta, ca sa fie copilul mândru când iese prin cartier. Ne-au aparat de apa, de foc si de boli. Daca suntem ceva astazi este numai pentru faptul ca ei ne-au dat un nume respectat intre ceilalti, un trecut de care sa nu ne rusinam. Si-au ajuns…ce ? Povara societatii !? Povara noastra, a fiecaruia !?
România a dezvoltat o placere bolnava sa-si umileasca batrânii si daca nu ma tem acelasi lucru ne asteapta pe noi, astia grozavi si inca in putere !
Nu am vazut in tinerete brutalitatea adevarului din versurile poetului : “ca povara ii simti si ei stiu ca-i asa/ Si se uita la tine ca si când te-ar ruga… “. Recitam cu fervoare “Repetabila povara” a lui Adrian Paunescu de simteam cum imi explodeaza inima dar n-aveam vâsta sa inteleg intelesul ! Acum inteleg,dar lucrurile au scapat de sub control intr-atât ca nimic nu pare a mai fi posibil de reparat.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.