Nuplecabilitatea din istorie

Privesc, conform proverbului naţional, cu un ochi la…Uniunea Europeană iar celălalt „frunzăreşte” manuale de istorie, biografii şi pagini de internet care conţin informaţiile necesare….cui? Ei bine, de data asta, necesare mie, ca să reuşesc să înţeleg „esact” care e mişcarea, ce se întâmplă şi cum.

Probabilităţi de genul lucrurile să fie exotice iar momentul istoric din care putem trage învăţăminte profunde să nu existe în realitate, ei bine, există. Dar, de asemenea, fabula cu slabe şanse de exprimare în limbaj liber să fie de fapt o consecinţă brutală şi hulpavă a unor acţiuni anterioare, gen amanetare, antamare şi ancorare.

Nu pretind a cunoaşte istoria naţiunii române sau a fi „doctor honoris causa” în politologie sau ştiinţele comunicării. De asemenea, încerc, aproape zilnic, să observ realitatea aşa cum este, nu cum aşa ni se spune la televizor sau în presa scrisă.

Bunul simţ, dublat de o dorinţă adesea vulcanică de dreptate, echilibru şi normalitate, îmi spune aşa: poate e timpul să fim oameni, să fim AICI (cu noi, cu cei dragi, la bine şi la greu) şi nu ACOLO (unde domină disperarea, isteria, violenţa şi haosul), să mai citim o carte în care să găsim un mesaj bun, care să ne hrănească şi să ne readucă aminte că s-au mai întâmplat lucruri şi mai rele, să căutăm compania prietenilor pentru un ceai şi o carte, nu pentru a ieşi în discoteci la înecat amarul, să facem o plimbare singuri (aparent singuri) şi să ne zâmbim cât putem de sincer în oglindă dimineaţa la prima oră.

Acestea sunt alternative la ce se simte şi vede în jur: cutremure sociale, gesturi disperate, tineri care fug de silă, de oroare sau din pragmatism în ţări care îi vor primi (sau nu), preţuri care nu mai au logică, decizii la nivel înalt care vor avea consecinţe dezastruoase în viitorul apropiat, comentarii acide la adresa a tot ce mişcă, ironii, insulte…

Istoria se repetă, doamnelor şi domnilor. Numai că, de data aceasta, a apărut un element nou: nuplecabilitatea. Suntem aici, geografia ne ajută, economia, mai puţin, guvernanţii şi cei din posturile cheie au preferat acţiunile şi comportamentele feudale, forurile superioare ne privesc cu o oarecare silă iar noi…ei bine, suntem precum o turmă/cireadă fără stăpân. Istoric vorbind, am regresat. Mai ales după acel exerciţiu democratic însângerat din 1989, pentru care suntem şi acum admonestaţi.

Nuplecabilitatea este noua noastră „religie”, noul nostru şef, caudillo, etc. Nu putem pleca nicăieri pentru că, momentan, nu ne primeşte nimeni. Cei care reuşesc să fugă vor trebui să se dea drept altceva, iepuri sau găini. Cei care au rămas vor prefera, probabil, alianţe false, slabe şi volatile. Poate, doar poate, un procentaj mic va încerca să susţină acest pământ, această naţie, dar cu eforturi enorme.

Aşa că, în loc să întreb: „Ce ne facem, popor?” o să spun doar atât: încă există opţiunea să trăim normal.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.