Observațiile făcute de CCR vor fi luate în calcul la modificarea statutului parlamentarilor

Președintele Senatului, Crin Antonescu, a anunţat, luni, că atunci când va fi modificat statutul senatorilor și deputaților se va ţine seama de 0bservațiile Curții Constituționale a României.

„Lucrurile sunt foarte simple aici, nu e foarte mult loc de dileme. Camerele reunite s-au pronunţat într-o primă formă, s-a ajuns la reexaminare, s-au pronunţat în ultimă formă, s-a făcut sesizarea Curţii Constituţionale şi este evident că în acest moment, în conformitate cu observaţiile de natură constituţională – nu mai discutăm pe conţinut – ale Curţii Constituţionale, statutul va fi modificat”, a afirmat Crin Antonescu în cadrul unei conferințe de presă.

Liderul liberal a precizat că statutul nu va fi rediscutat în totalitate, ci că vor fi modificate doar anumite articole din acesta.

„Eu pe conţinut nu mai intru, m-aţi întrebat până la urmă ce se va întâmpla din punct de vedere procedural, iar spaţiu pentru multe variante aici nu există”, a mai spus liderul Senatului, citat de Agerpres.

CCR a decis pe 27 februarie că modificările aduse statutului parlamentarilor sunt neconstituționale, referindu-se la termenul de 45 de zile în care aceștia pot contesta în instanță raportul ANI și la articolul referitor la conflictul de interese.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.