Opţiunile ne definesc …!
Vorbind cu actriţa Medeea Marinescu, deşi într-o vară aşa de fierbinte încât parcă şi râurile se usucă şi foşnesc, plăcerea ocaziei acesteia este rară şi binecuvântată ca răcoarea! Dacă am împrumuta de la Medeea un strop din izvorul luminii pe care o are, deşi paşii nu ne pot duce până în dreptul ei, umbra ce-ar rămâne în urma noastră ar avea marginile mai netede!
Medeea, succesul artistic poate condiționa ratarea iremediabilă a trăirii libertăţii şi fericirii personale?
Îmi place să cred că nu! Dar e adevărat că succesul, ca şi eşecul, e de multe ori greu de gestionat! În primul rând, el se leagă de ego-ul nostru. În orice artă avem de a face cu ego-uri mai mult sau mai puţin puternice. Succesul, desigur, e o recunoaştere de care avem nevoie ca să putem merge mai departe. În clipa în care devine singurul scop, abia atunci mi se pare că ne pune în pericol libertatea, fericirea. Ce înseamnă libertatea în acest context? Pentru mine înseamnă să îţi acorzi la un moment dat (după ce ai avut succes) şi şansa de a greşi. Cât despre fericire… în echilibru şi luciditate stă secretul. Am auzit de multe ori spunându-se că succesul îmbată. E adevărat, aşa se întâmplă când nu avem luciditatea detaşării de propriul succes şi mai cred că e bine să nu fii singur, atunci când îl ai. Întotdeauna îmi găsesc acest echilibru în familie în iubirea celor care mă înconjoară, din familie, în atenţia, în sinceritatea pe care o au când mă analizează, mă critică sau apreciază pentru ceea ce fac.
Se poate realiza echilibrat şi simetric înnodarea producţiei artistice, a carierei cu latura existenţei, a trăirilor intime cu idealul şi fericirea ori cu priorităţile materiale ale fiinţei, care este bunăstarea personală?
Este destul de greu, în contextul în care trăim, să fim întotdeauna consecvenţi cu principiile şi valorile artistice, cărora ne raportăm şi pe care vrem să le slujim, dar acesta-i un proces ce se realizează în timp, cred eu. Atunci când am terminat facultatea eram dornică să joc din ce în ce mai mult, să fiu văzută, să fac diverse încercări, sigur, să îmi câştig existenţa.
Este firesc şi face parte dintr-un proces necesar în devenirea noastră artistică. Mai încolo mi-am amintit ce ne spunea profesorul nostru de actorie, Florin Zamfirescu, şi anume, că opţiunile ne definesc; ceea ce alegem să facem, să jucăm, contextul în care se întâmplă, întâlnirile cu cei pe care vrem să îi întâlnim… Sunt hotărâtoare în acest sens două aspecte: să ştii ce vrei să alegi şi să ai un minimum de confort ca să o faci. Restul e un slalom (nu cred că există undeva o situaţie perfectă, ideală) pe care îl facem spre a obţine cât mai mult sau cât mai aproape de ceea ce am visat pe băncile facultăţii.
Ţi-am răspuns atât de amplu la această întrebare pentru că eu nu am găsit încă răspunsul, încerc să îl găsesc. Teatrul, filmul, actoria în complexitatea ei nu se desolidarizează de omul de acasă, dăruirea şi arderea artistică nu aruncă umbre peste raza şi căldura căminului, familiei, celor dragi! Pentru mine, familia şi dragostea au însemnat întotdeauna balanţa ce mi-a dat echilibru. Au fost locul către care aveam nevoie să mă întorc după ce încheiam aventura unui rol, film, spectacol…
M-am născut într-o familie de cineaşti. Întâmplător sau nu, soţul meu e tot cineast. George este director de imagine, un spirit sensibil şi profund, un om care înţelege şi respectă ceea ce fac eu. Avem un limbaj comun al profesiei şi îmi place să cred că şi aceeaşi viziune asupra orizontului profesional, mediului artistic în care trăim. Toate acestea uşurează suportarea momentelor de „îndepărtare”, pentru atunci când, fie el, fie eu, lucrăm. Avem un fiu, Luca Ioan (interviul este efectuat în 2009; în prezent actrița este mamă a doi fii minunați, Luca și Filip, n.a.), care ne-a dat un nou sens vieţii, cel mai profund!
Datorită lui m-am echilibrat în raportul profesie-viaţă, am reuşit, cred eu, să separ cele două lumi şi să le armonizez. Tristeţea inevitabilă a unui final de proiect e întotdeauna înlăturată de fericirea de a mă întoarce acasă, la „bărbaţii” mei.
A eşuat vreodată un moment al vieţii într-o definitivă pierdere, durere sau vină repudiată, pentru care nu ai avut timp să te consolezi sau putinţa îndreptării?
Nu am trăit o astfel de dramă şi, sincer, nu aş vrea să o trăiesc vreodată; este cumplit să porţi cu tine o vină, fără putinţa de a o îndrepta!
Ai reluat vreodată ceva părăsit, la un moment dat?
Am părăsit muzica, în clipa când am ales să mă îndrept către facultatea de teatru, dar încă am convingerea că într-o zi mă voi întoarce (nu total) cu seriozitate, către ea. Deocamdată, însă, relaţia mea cu muzica a rămas la un nivel intim, personal, este locul către care mă întorc atunci când rămân singură cu mine şi care mă ajută să mă regăsesc. (Va urma)
Aurel V. ZGHERAN
Medeea Marinescu și Aurel V. Zgheran în culise la spectacolul cu piesa ”Dineu cu proști”, 9 februarie 2016
Medeea Marinescu și Florin Piersic în piesa „Străini în noapte” de Eric Assous, regia Radu Beligan, 23 septembrie, Iași