Parfum de copilarie…

Trec printr-un moment cand viata ma pune la incercare. Si nu este de ajuns doar o incercare, caci in viata o batalie nu se da doar intre un soldat si sabia lui. Sunt mai multe incercari si un amalgam de sentimente pe care pana acum nu am avut ocazia sa le experimentez. Sunt fata in fata cu viata si cel mai greu, imi este sa ma uit in ochii mei. Trecerea de la perioada copilariei la maturitate sau viata in propriile maini, pentru mine a fost ca si cum cineva m-ar fi pus pe o muchie de cutit. Pana acum nu m-am gandit niciodata atat de serios la cat de frumoasa a fost copilaria mea si nici nu eram pregatita pentru vreun regret. De curand am avut un deces in familie si pentru o perioada, viata mi-a furat zambetul din inima. Rad, dar nu mai sunt eu si cand plang parca toata planeta plange cu mine.

Saptamana trecuta am fost acasa si cand am intrat in curte m-a cuprins un sentiment de singuratate. M-am uitat in curte si pentru cateva minute am ramas blocata in amintiri. Probabil e de vina si anotimpul de toamna tarzie, dar cert este ca la prima vedere am avut sentimentul ca nu am mai fost de ani acasa.

Subiectul acestui articol este mama si tema centrala ar trebui sa fie un interviu cu ea. Voi incerca in stilul meu sa ma axez pe acest subiect. In primul rand, vreau sa spun ca, nu va fi niciun interviu. Pentru mine, mama nu este o personalitate. Este acea persoana unica in univers cu care nu stii cum sa vorbesti. Este acel cineva de care toata lumea vorbeste cu patos si pe care inca nu l-ai vazut, dar cu sentimentul unui om simplu, de rand, ai speranta ca intr-o buna zi, prin aglomeratia si amestecul de popoare, ai sa il zaresti macar. Ai fi in stare sa strabati mari si tari, sa te lupti cu furtuna, sa mananci aer si sa bei lacrimi, sa te calce in picioare oamenii din inalta societate numai sa te intalnesti sau macar sa il vezi pe acel unic despre care s-a vorbit atata timp. Daca as spune ca, pentru mine mama inseamna totul nu ar fi nimic special pentru ca, toata lumea spune asta. Ea este pentru mine ca o luminita in intuneric care palpaie dorinte, sperante si rugaciuni. Este cea mai sfanta persoana pe care am cunoscut-o vreodata, desi sfant nu ar trebui sa aibe grad de comparatie. Am spus la un moment dat ca, pentru cateva minute am ramas blocata in amintiri. Sunt tot in curte, am inchis ochii si incep sa vad. Imi amintesc clar fiecare secventa. In mintea mea se deruleaza filmul vietii. Miroase a ceva si inima incepe sa imi bata cu putere. Este ea- copilaria… Incepand cu prima zi de scoala, cand mama ma tinea de mana prin multimea de copii si parinti, iar in cealalta mana tinea un buchet de flori. Am mirosul acelei zile bine imprimat in minte. Imi amintesc cu nostalgie de serile cand ieseam cu fratii la poarta si ne imbranceam in iarba si radeam crezand ca pe noi viitorul n-o sa ne vada; si de glasul mamei care ne chema in curte. Mi-e dor de mirosul de pita si de iarba proaspat cosita, mi-e dor de mirosul de scortisoara si de mama mea imbracata ca la tara. Mi-e dor de mirosul de teracota si de povestile nemuritoare de langa soba. Totul parca este aievea. Ii vad pe toti cum alearga, cum se imbrancesc si rad din orice si pe mama parca deasupra tuturor. Cu oftatul ei neomenesc venit parca din alta lume si chipul ei atat de blajin. Cand ma simteam rau, n-a fost data sa nu vina la patul meu, era cel mai bun medic din lume. Toata medicina stiuta de doctori se anula atunci ma saruta pe frunte. Atingerea buzelor ei avea o putere magica, pentru ca ma facea sa vibrez in tot corpul. Ii pasa de mine in fiecare zi si se gandea la mine mai mult decat ma gandeam eu la ea. Cand plangea ea, parca tot universul era in doliu. Uneori ma gandesc ca n-am stiut sa pretuiesc acele lacrimi, eram poate prea preocupata cu joaca de-a copilaria. Poate v-ati intrebat vreodata daca ingerii plang. Eu am avut onoarea sa vad asta. Mama mea, pentru mine, a fost si va ramane un univers fara margini. Daca as fi avut mintea de acum cu siguranta as fi pretuit-o la adevarata valoare. Asta ar trebui sa fie, din punctul meu de vedere regretul fiecarui muritor.

Amintiri si iarasi amintiri. Totul devine ca o durere asurzitoare atunci cand lucrurile sau oamenii pe care ii iubeai raman simple amintiri. Un foc mistuitor care arde doar in inima ta. Ma simt ca intr-un arest cand stiu ca viata e rotunda si ca si eu la randul meu trebuie sa creez amintiri. Tot in curte sunt si mi-e frica sa respir de teama sa nu pierd acest miros…al copilariei.

 

Milea Maria Magdalena,

student an II, Jurnalism

colaborator Ultima Ora

Comments

comments

Un comentariu la „Parfum de copilarie…

  • 22 aprilie 2020 la 23:17
    Permalink

    Felicitari Magdalena!
    Un moment in care ma regasesc si sunt sigur ca nu sunt singurul..

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.