„Regele salamului” din Croația, în război cu statul

          Familia croată Gavrilovic, considerată un simbol al industriei cărnii din această țară, este revoltată de acuzațiile pe care Oficiul de Combatere a Corupției și Crimei Organizate (USKOK) i le aduce lui Georg (Djuro) Gavrilovic, supranumit „Regele salamului”. În vârstă de 76 de ani, acesta este acuzat de abuz în serviciu în timpul războiului pentru independență de la începutul anilor 1990, fiind suspectat că a deturnat peste 1 milion de euro, bani ai statului destinați campaniei militare a Croației împotriva rebelilor sârbi susținuți de Armata Populară a Iugoslaviei, notează „BalkanInsight”.

            Potrivit anchetatorilor, ministrul de Finanțe din acel moment, Jozo Martinovic, l-a ajutat pe Gavrilovic să aibă acces la aceste fonduri, pe care „Regele salamului” le-a folosit pentru a cumpăra la un preț mult subevaluat o firmă deținută de stat ce a devenit ulterior „Gavrilovic Holding” – pe scurt, omul de afaceri și-ar fi construit imperiul pe o deturnare de fonduri. Gavrilovic a achiziționat compania cu 1,7 milioane de euro, deși valoarea estimată a acesteia, conform cu registrele interne, era de 34 de milioane euro.

             După succesul operațiunilor militare croate, în 1995, „Gavrilovic Holding” a intrat în operare, apoi s-a transformat în „Gavrilovic Ltd”, care deține franciza „McDonald’s” în Croația, cu un profit declarat de 830.000 euro în anul 2015. Organele de urmărire arată că ceea ce a făcut Gavrilovic poate fi caracterizat ca o acțiune de a profita de pe urma stării de război, faptă care nu se prescrie.

          Familia, pe de altă parte, se consideră persecutată și neagă acuzațiile aduse: „Aceste învinuiri sunt o nouă încercare de a se pune presiune pe noi și pe procesul de arbitraj pe care l-am deschis”, susține familia. Mai exact, este vorba despre faptul că „Gavrilovic Ltd” a dat în judecată la Washington statul croat, în anul 2012, revendicând 448 de proprietăți pe care familia le-ar fi deținut în Petrinja, precum și daune de 198.5 milioane euro câștiguri pe care aceștia pretind că le-ar fi obținut dacă ar fi avut control asupra proprietăților. Un scurt istoric al familiei „Regelui salamului” arată că acesta este urmașul lui Djuro Gavrilovic, care deținea 13% din firma cu același nume de prelucrare a cărnii în momentul în care guvernul comunist al Iugoslaviei i-a confiscat afacerea, acuzându-l tot de… profit de pe urma războiului!

           Pe lângă problemele cu familia și cu pretențiile ei, guvernul croat are în față și un proces pe care asociația muncitorilor din compania pe care Gavrilovic a cumpărat-o în anii războiului l-a deschis pentru a se cerceta în ce condiții a fost acceptată acea privatizare inițială, considerată „incorectă”.

Roxana ISTUDOR

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.