Planurile României de a-i ține pe romi în țară

Premierul Victor Ponta le-a dezvăluit francezilor soluția Guvernului pentru a-i ține pe romi în țară.

Victor Ponta a declarat, joi, aflat într-o vizită oficială la Paris, că România şi-a schimbat abordarea în problema romilor şi şi-a intensificat politicile de integrare a romilor în societate.

Întrebat de jurnaliștii francezi cum are de gând să oprească acest „du-te-vino” al romilor expatriați, premierul Victor Ponta a pomenit de o poltică de angajare a romilor în fabricile din România.

„Am înţeles că abordarea tradiţională în care spunea „nu e problema noastră” nu a fost eficientă. După vizita lui Manuel Valls de vara trecută, am decis să întărim politica de angajare a romilor în fabricile din România şi de integrare a copiilor lor în şcoli. Însă este un proces care va dura ani de zile”, a spus Victor Ponta.

Pe lângă problema țiganilor români care afectează de ani de zile relațiile dintre Franța și România, presa din Hexagon a amintit și despre scandalul cărnii de cal.

Jurnaliștii au amintit că România a fost cea „arătată cu degetul” şi l-a întrebat pe Victor Ponta dacă a găsit vinovații în acest caz.

„Am stabilit, la fel ca autorităţile europene, că producătorii români au respectat standardele în materie de transparenţă. Primul nostru obiectiv este să protejăm consumatorii europeni”, a răspuns Ponta.

Premierul a explicat că scopul vizitei sale oficiale în Franța este relansarea parteneriatului bilateral, care nu s-a dovedit foarte fructuos în ultima perioadă.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.