”Porto Franco” 2021

În timp ce alte manifestări au dispărut sau au fost amânate, organizatorii invocând tot felul de motive (pandemia a devenit alibiul preferat…), iată că într-o localitate mică pasiunea și seriozitatea organizatorilor ne dau o lecție.

După ce că a existat și ediția de anul trecut (fiind în aer liber, ne așteptam ca și la tradiționalul festival de la Amara să se procedeze la fel…), iată că la Sulina a avut loc, de această dată cu mai puține restricții, a IV-a ediție a Festivalului de muzică pop-rock pentru tineret ”Porto Franco”, găzduit, în condiții foarte bune, pe faleza Dunării.

În expunerea de motive, organizatorii afirmă că festivalul se dorește a fi un intrument motivațional, menit să catalizeze apariția de noi valori tinere în sfera interpretării muzicale și să valorifice acest potențial interpretativ în sensul promovării muzicii pop-rock, adresându-se interpreților cu vârsta cuprinsă între 12 și 20 de ani.

Anul acesta au ajuns în finală 12 soliști talentați din toată țara (pentru ei și pentru însoțitorii lor a fost o ocazie binevenită pentru a petrece o vacanță de vis în locul unde Dunărea se întâlnește cu marea!), toți demonstrând că iubesc muzica românească (îndeosebi cea ușoară, așa încât acel ”rock” din titulatură…) și internațională, mai veche sau mai nouă.

Cum spuneam, atmosfera a fost una de vacanță, relaxată, organizarea absolut impecabilă (echipa de la Casa de cultură din Sulina –  managerul Paul Nour, Florentina Dunaev, Gabi Cârlan – a fost ca de obicei la înălțime), publicul cald și participativ, stresul fiind evident mult mai mic decât la ediția 2020, cu acele restricții datorate pandemiei.

Președinte al juriului a fost muzicianul și jurnalistul Bogdan Dragomir (de la Radio România Regional), fost component al Cvintetului vocal ”Luchian”, al regretatului Ioan Luchian Mihalea, din juriu făcând parte Eugen Mihăescu (de la formația Krypton), Dan Iliescu (Timpuri Noi), fostul membru al formației Accent Paul Prisada (TV Tulcea) și Valentina Rodiceanu, deci îndeosebi specialiști în rock.

Prezentatorul Valentin Dunaev a anunțat rând pe rând laureații, toți concurenții interpretând o piesă românească și o alta străină (la multe concursuri mai că a devenit obligatoriu! N-ar fi mai bine ca mai întâi tinerii să deprindă să cânte ca lumea în limba română?).

Excepție a făcut Daria Neniță din Bârlad (premiul III la secțiunea 12-15 ani), care a cântat ”Fântânile albastre” de Horia Moculescu și ”Voi cânta pentru mileniul 3” de Marius Țeicu.

Daria Neniță

Nutrim speranța că nu din acest motiv…patriotic n-a fost așezată mai sus în palmares…La aceeași secțiune premiul II a revenit lui Eduard Anghelescu din Craiova (”Tu ești primăvara mea” de Florin Bogardo), iar premiul I Bryannei Holingher, tot din Craiova (”Dau viața mea pentru o iubire” de Marius Țeicu).

Nu menționăm și titlurile pieselor străine, pentru că nu contează, copiii nu fac decât să-și imite idolii străini, visând să ajungă pe urmele lor, ceea ce le dorim din toată inima, dar din păcate asta nu se va întâmpla…

La secțiunea 16-20 de ani, Cosmina Penghiș din Buciumeni, jud. Galați, a primit premiul III (”Trenul pierdut” de Adrian Ordean), iar premiul II a intrat în posesia Lorenei Turtică din Bârlad (”Te-am așteptat”-Valeriu Pașa).

Theodor Andrei

Cunoscut și de la alte competiții de gen, Theodor Andrei din București a fost recompensat cu premiul I (”Dacă noi ne iubim” – Holograf), în timp ce Trofeul festivalului a ajuns tot în Capitală, Iuliana Perpelea oferind o versiune reușită a piesei lansate de Luminița Anghel, ”Mi-e frică” (Sfera).

Iuliana Perpelea

Dacă ar fi purtat prenumele Maria, titlul piesei străine, ”Proud Mary”, s-ar fi potrivit de minune pentru fericirea trăită de ea în acea seară!

Ceilalți finaliști au fost Alessia Ciocan (jud. Galați), Irina Gheorghiță (Tulcea) – la 12-15 ani, Narcisa Ciocan (jud. Tulcea), Andrada Vasile, Elena Costăchescu – la 16-20 de ani.

Au fost, așa cum este normal la o casă mare, și trei reușite recitaluri înafară de concurs. Trupa Ruskyi Ritm din Tulcea a oferit un repertoriu interesant și atractiv, cu prelucrări rock ale unor melodii rusești tradiționale.

Alexandra Canareica

Cu o carieră la înalt nivel în muzica ușoară românescă (premii prestigioase, discuri, apariții TV), valoroasa interpretă Alexandra Canareica a fost o surpriză plăcută, ea nefigurând pe afiș.

Deși are zeci de piese proprii, s-a oprit din repertoriul autohton doar la ”Ploaia” (Spin) și la varianta rock a temei folclorice ”Constantine, Constantine”, în rest respectând ”trend”-ul manifestării, cu hit-uri preluate de la Suzy Quatro, Roxette, BZN, Bon Jovi, Martina McBride.

Festivalul s-a încheiat apoteotic cu un senzațional regal de rock oferit de trupa Pacifica, în inedita formulă Teo Boar, Vlady Cnejevici, Toni Șeicărecu, adevărați monștri sacri ai genului.

Pacifica

Sigur că nu puteau lipsi ”Să te gândești la mine”, ”După ani și ani”, ”Trenul pierdut” (ce ziceți, se poate cânta rock și în limba română?), alături de niscai Queen și Van Halen, plus un ”Caruso” (Lucio Dalla) în care Toni Șeicărescu și-a demonstrat încă o dată înzestrările vocale excepționale.

Încă o dată jos pălăria în fața inimoșilor, pasionaților organizatori de la Sulina, care au demonstrat că se poate face un festival de calitate chiar și atunci când nu posezi un buget dolofan, ca în alte părți!  (foto: Marina Bădulescu, Agerpres)

                  Octavian URSULESCU

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.