Premierul Ponta: Vom avea rectificare bugetară negativă
Rectificarea bugetară de sfârșit de an, pe care Guvernul ar urma să o aprobe miercurea viitoare, va fi una negativă, întrucât încasările la buget sunt mai mici cu 3,8 miliarde de lei față de estimări, a declarat vineri premierul Victor Ponta.
„Avem miercuri rectificarea bugetară. Avem o rectificare bugetară negativă, pentru că încasările prevăzute sunt mai mici cu aproximativ 3,8 miliarde de lei. Asta înseamnă pentru fiecare dintre dvs. resurse mai puține până la sfârșitul anului și asta înseamnă că pentru 2014 ministrul de Finanțe, pe baza estimărilor, de data aceasta mai realiste ale ANAF, trebuie să construiască, să prezinte scenariile realiste”, a arătat Victor Ponta.
Totodată, Ponta a negat majorarea cotei unice de impozitare.
„Vreau să spun încă o dată: povestea cu cota unică este o poveste de presă. Deși am spus și eu, și ministrul de Finanțe că nu crește nicio cotă unică, nu reușim să oprim televiziunile și oamenii politici din afara Guvernului de a-și da cu părerea despre ceva care nu există”, a susţinut Ponta.
Premierul a anunțat că Guvernul îşi asumă răspunderea pentru proiectul legislativ privind descentralizarea în Parlament la mijlocul lunii noiembrie.
„La jumătatea lunii noiembrie, după ce discutăm, evident, în Guvern, ne vom angaja răspunderea pe proiectul de descentralizare a structurilor care vor merge către autoritățile publice locale. Domnul vicepremier Dragnea știu că a prezentat, în primul rând, grupurilor noastre USL și UDMR și vă veți întâlni și cu PDL și cu PP-DD, în așa fel încât să fie cel mai larg dialog posibil, iar proiectul de lege să reprezinte nu doar un proiect important al USL, ci un proiect național”, a declarat primul-ministru, în deschiderea ședinței de Guvern.
De altfel, vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat joi că proiectul de descentralizare este aproape finalizat.
„Proiectul este aproape finalizat, sper ca astăzi să poată să plece către grupurile parlamentare și către structurile asociative ale autorităților locale, vineri să-l prezint și primului-ministru. Este un proces care va fi însoțit de asigurarea integrală a resurselor financiare pentru exercitarea competențelor, este pas uriaș în reforma administrativă, este prima mare lovitură pe care o dăm unui sistem administrativ destul de învechit”, a spus Dragnea.
Victor Ponta le-a cerut,printre altele , miniştrilor să îndepărteze din instituţiile pe care le coordonează orice persoană bănuită de fapte de corupţie.
„Cer tuturor miniştrilor şi structurilor din subordine să puneţi la dispoziţie, în modul cel mai transparent, atât procurorilor, cât şi, dacă e cazul, media, toate datele şi să nu ezitaţi să luaţi măsuri de îndepărtare a oricărei persoane bănuite într-un fel sau altul de fapte de corupţie. (…) Salut activitatea de combatere a corupţiei în orice zonă apare. Metehnele vechi se scot cu greu şi cred că e foarte bine ca orice fel de fapte posibile de corupţie să fie sancţionate cât mai dur”, a spus Ponta, la începutul şedinţei de guvern.