Președintele Bulgariei: Politica climatică a UE prezintă „pericole” pentru țările cu venituri mici
Președintele bulgar Ruman Radev a declarat că, în absența unor măsuri suplimentare celor prevăzute, țările bogate din UE vor deveni doar mai bogate, iar cele mai sărace – doar mai sărace.
Radev a spus că Bulgaria sprijină politica UE în domeniul climei, dar a adăugat că această politică are un cost care depășește mijloacele Bulgariei.
Țara va trebui în curând să renunțe la producția de energie pe cărbune, deoarece costul său, în cadrul politicii UE, va deveni prea scump. Mai mult, în condițiile în care 50% din energia Bulgariei provine în prezent din cărbune, domeniu în care țara are o autonomie completă în ceea ce privește resursele, tehnologiile și forța de muncă, trecerea la economia verde ar însemna pierderea autonomiei.
Din aceste motive, tonul președintelui bulgar este mult mai aspru, cu atât mai mult cu cât nu este prima dată când Bulgaria solicită ajutorul UE pentru eliminarea treptată a producției sale de energie pe cărbune.
Președintele Radev a spus că, dacă UE dorește cu adevărat să își atingă obiectivele climatice, sprijinul pentru Bulgaria ar trebui să fie mult mai important decât se preconizează în prezent. Dacă nu, costurile sociale ar fi prea împovărătoare.