Punctul pe Y: Buba de la Finanţe – Octavian ANDRONIC
Într-o ţară normală, simplul fapt că în plin exerciţiu bugetar se constată – cu o oarecare surprindere- un „gol” de peste un miliard de euro, determinat de colectarea defectuoasă a taxelor, ministrul de Finanţe şi cu responsabilii în linie directă îşi dau demisia, ca să nu fie demişi. Este o situaţie inacceptabilă în timp de pace şi neîntâlnită nici măcar în anii de vârf ai crizei financiare. Ce se întâmplă la noi? Principalii vinovaţi, ministrul Chiţoiu şi cel de la Buget, Voinea, devin adevăraţi eroi pentru că au rezistat cu curaj presiunilor delegaţiei FMI şi au salvat, odată cu cota unică de 16%, şi prestigiul liberal! Au dat de la ei nişte taxe care vor fi mărite (populaţia nu va fi atinsă, pentru că în ogrăzile ei nu se cultivă stâlpii care vor fi taxaţi) dar au pus umărul la creşterea celor mai mici pensii şi a salariului minim. Pensiile cu pricina vor creşte -în etape- cu câteva zeci de lei, iar salariul minim rămâne o ficţiune necesară statisticii, pentru că în realitate nimeni nu-l practică. Aşadar, mergem mai departe cu echipa de şoc compusă dintr-un politician fără har, făcut peste noapte de Antonescu pentru meritul de a-i lustrui conştiincios pantofii, şi un teoretician plimbat pe la televiziuni ca să explice cât de proastă era politica dusă de finanţiştii lui Boc. Despre domnul acela de la ANAF nici nu merită să mai vorbim: şi-a dat, în câteva luni, măsura realei sale incompetenţe. Care sunt, totuşi, cauzele acestui dezastru financiar, pentru că îmi este greu să cred că în actuala stare a economiei pe care noile măsuri fiscale o vor agrava considerabil, chiar dacă oamenii politici sunt mai optimişti decât ar fi necesar, golul acesta nu mai poate fi recuperat. Ba, dimpotrivă, majorarea de taxe nu va face decât să îi descurajeze şi pe cei care mai plăteau şi pe care comportamentul fiscal generalizat îi pune în inferioritate. Constatarea tardivă că ANAF-ul de tip Blejnar era, în realitate, un colaborator de nădejde al evazioniştilor a dus la concluzia că trebuie restructurat. Iar această restructurare se face în clasicul stil hei-rupist, dereglând prin schimbările realizate şi ce mai funcţiona în sistem. De aici indiferenţa şi dezinteresul faţă de colectare a unui aparat nesigur pe propria sa condiţie şi pe viitorul său. O asemenea operaţiune delicată ar fi trebuit să fie gândită temeinic, luându-se în consideraţie toate implicaţiile şi în baza unor experienţe prealabile. Dar, cum se întâmplă la noi, s-a pornit de la premisa că schimbările în sine rezolvă orice problemă. Este, dealtfel, tactica pe care o aplică consecvent ministerul făcând schimbări din mers (de genul celor de la FNGCIMM şi FRC) care nu se corelează cu necesarele măsuri de corectare a cauzelor – subiective sau obiective- care au afectat funcţionarea acestora. Corelate cu schimbările de la ANAF şi cu cele care urmează, se poate estima că Finanţele merg înainte, pe drumul bătătorit al erorilor şi al incompetenţelor, erodând din interior edificiul pe care-l demolează evazioniştii din exterior. La Finanţe este o bubă pe care nici măcar reţeta Casei (schimbarea) n-o mai poate vindeca…