Putem mânca alimentele scăpate pe jos preţ de câteva secunde? AFLĂ AICI
„Regula celor 5 secunde” există cu adevărat şi poate fi aplicată, întrucât alimentele scăpate pe jos pot fi mâncate fără riscuri deosebite pentru sănătate, mai ales dacă este vorba de felii de pâine prăjită, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Aston din Marea Britanie.
Mai mulţi experţi în microbiologie au dorit să testeze „regula celor 5 secunde” şi să vadă dacă această teorie se aplică tuturor alimentelor scăpate pe jos, potrivit dailymail.co.uk.
În mod surprinzător, cercetătorii au descoperit că este mai puţin probabil ca bacteriile să se lipească de alimentele scăpate pe suprafeţe mochetate şi că alimentele umede, precum pastele şi dulciurile, sunt acelea în cazul cărora se aplică cel mai bine „regula celor 5 secunde”.
Studiul a fost realizat de studenţii din ultimul an de la Facultatea de Biologie de la Universitatea Aston, coordonaţi de profesorul Anthony C. Hilton.
Ei au monitorizat transferul unei bacterii comune – Escherichia coli (E. coli) – şi al bacteriei Staphylococcus aureus (S. aureus) de la suprafeţe de interior (mochetate, laminate şi acoperite cu gresie) pe diverse tipuri de produse alimentare.
Alimentele testate au inclus bucăţi de pâine prăjită, paste, biscuiţi şi dulciuri lipicioase, care au fost lăsate pe podea între trei şi 30 de secunde.
Studiul a confirmat faptul că timpul este un factor semnificativ pentru transferul bacteriilor de pe podea pe alimente, însă tipul pardoselei este factorul decisiv.
Continuarea pe descopera.ro