Repaus dominical sau despre aperitiv a la Caragiale (Exclusivitate)

Între mitologice aperitive, cine, banchete ori chiolhane, care se consumă în incinte publice precum berării, birturi, băcănii, bufete, cafenele, cofetării, hoteluri, gări, hanuri, bâlciuri etc., transpare, ironizat fin, chipul vreunui jupân în vervă bahică, maestru în picanterii, un Mitică arhetipal, șablonard.

Moașa Lucsița, din La Moși, “corpolentă și robustă”, este o uriașă mașinărie de tocat și ingurgitat, spre exemplu: un dejun ușor, compus din “trei ouă răscoapte, o căpățână de miel cu borș, niște stufat, prune cu carne, friptură la tavă și salată de castraveți, trei cinzecuri cu sifon și o cafeluță”, apoi, “două litre de bragă, doi mititei, o bucată de turtă dulce, trei gogoși fierbinți, două limonade, două bardace de floricele calde, cârnați, fleici etc.”

Intens socializat, pe vremea lui I.L.Caragiale, aperitivul, se transformă astfel într-un gen proxim al mondenității, asezonate plăcerii gastronomice.

Cu acest prilej, se desfășoară artele calomniei sau conspirației, pupăturile zgomotoase între convivi, se face politică, se încing scandaluri:

          “Aide să luăm un aperitiv”…

          „Bine, cocoșelule, mie nu-mi dai un aperitiv?” (Mici economii)

Sau, în Repaos duminical: “Băiete, aperitive, liste și răcituri în lege să vie!”

          “Prăvălia gemea de mușterii care își luau aperitivul” (Politică și delicatese).

          “…Ca să le pară timpul mai scurt iau aperitive: țuică, mastică, pelin și gustă mezeluri, salam, ghiudem, cașcaval, măsline…încă un rând…și încă un rând, și măsline” (Monopol).

Într-o posibilă interpretare a moftangiului caragialian, se pot regăsi caractere (trăsături) divers pitorești, mitic-balcanice, ale unor grobieni politicianiști.

Aceste personaje trăiesc o veșnică și ancestrală foame, trăsătură îngroșată de Caragiale, ca dominantă a caracterului lor meschin și mediocru, de animale vorace.

Politicienii își atrag votanții, la Caragiale J, prin banchete (sau bâlciuri), iar intrigile amoroase se desfășoară, fulminant, în carnavaluri cu măști.

          Când le merge bine, Lache și Mache zic:

          “Omul nu e numai o vită care trăiește pentru a mânca și a bea”, însă la scurgerea gologanilor din jiletcă, părăsesc aceste principii „uzate și false”, în favoarea unei filosofii sceptice a haosului universal și a extincției:

          “Mănâncă și bea, Lache ori Mache, că cu atâta ai să te alegi, zic cei adânc blazați”…

Bulimia ca stare de spirit  ar putea defini această sistematică digestie-pretext de vervă existențială sau de eliberare a angoasei, pentru că ospățul în sine, chiar opulent, nu e grandios, sau orgiastic, nu este înfățișat cu arta rafinată a grotescului unei Cena Trimalchionis, a lui Petronius.

La Caragiale: ”Știu c-am petrecut!… Ce chef!…cinci ore fără întrerupere pe nerăsuflate. Cam pe la deșteptatul rândunicilor-țal!…Aperitive, 18, baterii, 8, șampanii, 12, și 22 pachete regale și 5 rânduri de marghilomane.”

Satira socială a lui Caragiale începe să aibă o paloare, să fie palidă. Prezentul i-ar fi trezit simțurile fără recurs. Umorul lui sec s-ar fi dezlănțuit invocând, cu fumigene, cei patru călăreți ai Apocalipsei.

Antropologia culturală a nunților cu manele și lingouri, din România, petrecerile zgomotoase ale vreunui politician împlinit, filmat de paparazzi ascunși prin boschete, trendul, life-stylul sățios! …

O ironie antrenantă a fenomenului descries de Caragiale (aperitiv cu muzici deocheate),  ascultăm aici:  https://www.youtube.com/watch?v=EbmpThD3w_E,

Carla’s Dreams – Manele (Cover Spike) #LeapsaForzaZU (de milioane de like-uri trupa!).

Viața e frumoasă!…

 

Text, Ionela Popescu, filolog

Ilustrația, Grațiela Popescu, lector Jurnalism, Hyperion

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.