Reprezentanţii AGENŢIEI NAŢIONALE ANTIDROG,la cea de-a 56-a sesiune a comisiei naţiunilor unite privind stupefiantele

  În prima jumătate a lunii martie 2013, reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Antidrog au participat la Viena, alături de cei ai Misiunii Permanente a României pe lângă Organizaţiile Internaţionale, la cea de-a 56-a Sesiune a Comisiei Naţiunilor Unite privind Stupefiantele.

Această comisie reprezintă organismul central al Naţiunilor Unite însărcinat cu elaborarea politicilor antidrog, monitorizarea fenomenului drogurilor la nivel mondial, dezvoltarea strategiilor internaţionale de control al drogurilor, elaborarea de recomandări vizând măsuri de combatere a traficului internaţional de droguri şi reducerea consumului de droguri, inclusiv în aria promovării iniţiativelor de dezvoltare alternativă.

În cadrul acestei sesiuni, Uniunea Europeană, la iniţiativa României şi a Republicii Cehe, a promovat un proiect de rezoluţie privind intensificarea eforturilor de a reduce efectele HIV/SIDA în vederea atingerii obiectivelor prevăzute în Declaraţia politică din 2011 privind HIV/SIDA.

Proiectul de rezoluţie, adoptat în cadrul sesiunii plenare a celei de-a 56-a Sesiune a Comisiei Naţiunilor Unite privind Stupefiantele, subliniază printre altele următoarele aspecte:

– solicită statelor membre să intensifice eforturile pentru a asigura continuitate în angajamentul politic de combatere a infecţiilor cu HIV/SIDA în rândul consumatorilor de droguri injectabile;

– solicită Oficiului Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC) să continue acordarea de suport şi sprijin, să extindă activităţile alături de grupuri relevante ale societăţii civile în vederea acoperii nevoilor în cadrul sistemelor de accesare a serviciilor de asistenţă pentru persoanele infectate sau afectate de HIV/SIDA, inclusiv în rândul consumatorilor de droguri;

– cere statelor membre să asigure, în acord cu convenţiile internaţionale pentru controlul dorgurilor şi legislaţia naţională, accesul adecvat al persoanelor consumatoare de droguri, în special a celor consumatoare de droguri injectabile, la ariile de intervenţie menţionate în cadrul Ghidului tehnic adresat ţărilor pentru stabilirea de obiective de acces universal al consumatorilor de droguri injectabile la servicii de prevenire, tratament şi îngrijire UNAIDS/UNODC/WHO.

Totodată, România a votat favorabil recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (WHO) de trecere a substanţei “acid gama-hidroxi-butiric” (GHB) din Secţiunea IV în Secţiunea II a Convenţiei ONU din 1971 privind substanţele psihotrope, precum şi susţinerii, în vederea adoptării, a rezoluţiei întărirea cooperării internaţionale în aria identificării şi raportării substanţelor noi cu proprietăţi psihoactive.

În marja reuniunii, reprezentanţii ANA au purtat discuţii bilaterale cu cei ai UNODC, Consiliului Internaţional privind Controlul Stupefiantelor (INCB), dar şi cu delegaţii ale statelor membre, subliniind rolul consecvent al României în cadrul aplicării politicilor antidrog, dar şi disponibilitatea Agenţiei Naţionale Antidrog pentru activităţi de cooperare internaţională sau regională în acest domeniu.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.