Revelații în instanță. Producătorii de opioide schimbă corespondență batjocoritoare la adresa pacienților

Orașul Huntington și provincia Cabell, din SUA, sunt și ele în proces cu AmerisourceBergen, McKesson și Cardinal Health, parte a unei serii de astfel de procese la nivelul îngtregii țări, care acuză  industria farmaceutică de vânzarea cu bună știință de analgezice care au creat epidemia de opioide, cea mai gravă din istoria țării, și au dus la moartea a peste 500.000 de cetățeni.

Iată că ies la iveală și detaliile revoltătoare, care ne pot da o imagine asupra percepției unora dintre marii producători de tot felul de produse junk despre clienții lor.

Executivii acestor producători au vehiculat rime și e-mailuri, batjocorind pe așa-numiții „hillbillies”, dependenții de opioide, în timp ce compania a turnat valuri de sute de milioane de pastile, susținute de o campanie publicitară agresivă, dar suficient de obscură în semnale de alarmă. În timp ce pe de o parte avocații acestor companii afirmă că medicii care le-au prescris sunt de vină, iată că felul în care discutau între ei șefii despre cei care îi îmbogățeau se dovedește relevant.

Un e-mail făcut public la process arată o rimă construită în jurul „unui anume Jed, care „abia are cu ce să-și alimenteze dependența”.

Potrivit versetului, „Jed” călătorește în Florida pentru a cumpăra „Hillbilly Heroin”, porecla pentru OxyContin, medicamentul fabricat de Purdue Pharma.

O altă rimă a descris Kentucky drept „OxyContinville”, din cauza consumului ridicat de opioide în estul rural al statului. Când Kentucky a introdus noi reglementări pentru a stopa distribuția de opioide, un executiv al AmerisourceBergen a scris într-un e-mail: „Unul dintre sicilieni [sic] pare că a învățat să citească”. Un alt e-mail conținea o cutie de cereale pentru micul dejun, cu cuvântul „smack” sub cuvintele „OxyContin pentru copii”.

Unul dintre cei care a scris și a distribuit e-mailuri disprețuitoare a fost Chris Zimmerman, director executiv responsabil cu aplicarea obligației legale a AmerisourceBergen de a opri livrările de opioide către farmaciile suspectate de distribuirea unor cantități suspect de mari de medicamente, adesea în complicitate cu medicii corupți, care au făcut averi prescriind ilegal.

După ce Florida a dispus închiderea fabricilor de pastile, Zimmerman a trimis un e-mail colegilor. „Aveți grijă de Alabama, va exista un exod maxim de hillbillies care se îndreaptă spre nord”.

Prins cu disprețul și adevărata atitudine în legătură cu aplicarea legii, Zimmerman a spus în fața instanței că regretă, dar toate aceste cuvinte batjocoritoare nu au fost decât „o reflectare a mediului existent la acel moment”.

Mai mult, șeful atât de preocupat de oprirea valului ucigaș și atât de plin de respect la adresa clienților a susținut că e-mailurile sunt pur și simplu un mijloc de exprimare a frustrării, întrucât compania a lucrat fără preget pentru a preveni ca opioidele să cadă pe mâini greșite și că în realitate abordarea companiei este de „cea mai înaltă ținută”. După cum s-a și văzut…

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.