Roboții, tot mai prezenți în fermele românești

 

Fermele din România au început în ultimii ani să folosească roboții de muls pentru a compensa lipsa forţei de muncă. Comisia Europeană încurajează roboagricultura și automatizarea muncii în domeniu.

„Este un nou trend acum: roboții de muls. Încercăm și noi să venim cu o ofertă foarte bună, foarte competitivă. Roboții de muls ajută foarte mult fermierul dacă rămâne fără angajați, fără îngrijitori să rezolve această problemă”, spune Monica Zeamă, de la firma INOC Center, din București, referindu-se la problemele cu care se confruntă fermierii români şi la soluţii inovatoare pentru a veni în sprijinul acestora. Mai populare printre fermierii români sunt dronele, folosite în special pentru urmărirea culturilor.

Dacă în România automatizarea agriculturii e mai lentă, la nivel european se alocă sume importante pentru cercetare şi inovaţie în agricultură. În Olanda, roboţii în fermele de lapte sunt de mai mult timp o obişnuinţă. Aici, foarte multe ferme sunt aproape complet automatizate.

Într-un interviu acordat EurActiv România, comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan, a declarat că, în exerciţiul bugetar 2021-2027, UE va aloca direct 10 miliarde de euro pentru cercetare în domeniul agriculturii, dar va lăsa la latitudinea statelor membre decizia de cheltuire a banilor.

Cu sprijinul UE, în  cadrul proiectului IntoCPS, compania daneză Agrointelli a creat Robotti, un agro-robot (agbot/agri-robot) care face aceleaşi lucruri ca şi un tractor de mici dimensiuni, dar fără a avea nevoie de un şofer. Această primă versiune a lui Robotti este folosită pentru distrugerea buruienilor din culturile de porumb, sfeclă, ceapă, varză sau morcovi.

Producția mondială de alimente trebuie să se dubleze până în 2050 pentru a acoperi nevoile populației tot mai numeroase, estimează Comisia Europeană.

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.