Siderat de România: "Apus de Soare" în Bucovina – George LUCIAN
Pentru simplul călător de rând, altul decât cel cu propria căruţă cu mulţi cai putere şi lovele prin cotloanele pantalonilor scurţi, o deplasare prin sacrul tărâm al Bucovinei e echivalent cu o deplasare prin Purgatoriu. Odată faima unei ţări, acest mic locşor de tihnă şi pace ajunge să îţi provoace numeroase angoase şi dureri de cap şi nu din cauza locuitorilor zonei, destul de amabili de altfel, cât „mulţumită” autorităţilor locale, tot mai indiferente şi dezinteresate în susţinerea şi promovarea valorilor istorice locale. Ce-i drept, e drept: mănăstirile duc şi menţin cota interesului turistic legat de zona Bucovinei dincolo de hotarele patriei şi o fac cu destul de mare succes. Dar, cam atât. Nimic în plus.
Faimoasă pe vremuri şi considerată a fi berea numărul unu a Bucovinei, Solca, a cărei tărie se apropia de cea a vinului, a ajuns acum doar o amintire. ‘geaba s-au perindat în timpul campaniilor electorale tot felul de corifei ce s-au urcat precum marele Ştefan pe deal şi au cuvântat despre readucerea pe piaţă a celebrei băuturi. A fost o păcăleală de 1 aprilie continuă. Ruinele fostei fabrici din inima munţilor sunt tot acolo. Şmecherul de Plămadă, cel despre care nu se ştie încă prin ce metode şi-a arvunit istoria berei Solca şi a demolat-o cu tot cu clădirea inclusă în patrimoniul naţional, e cercetat penal la mişto de ochii lumii, urmând mai mult ca sigur să fie scăpat pe te miri ce motiv de sănătate.
Dar cazul Solca e doar o pietricică de pe desfundata infrastructură rutieră zonală. Ar mai trebui pomenite aici şi multe alte sincope, precum cea numită Parcul Zoologic de la Rădăuţi. O mândrie a zonei, acum o ruginie imagine a ceea ce a fost odinioară. Departe de a fi grandioasa întindere pe zece hectare, aşa cum se arată într-o virtuală prezentare, grădina cu animale din nordul ţării mai numără la ora actuală puţin peste 30 de exemplare printre care un urs trist, doi cai care parcă abia aşteptau să fie luaţi acasă, un ied al cărui zbierăt sfâşietor îţi făcea inima ţăndări de durere, un lup jigărit şi un porc mistreţ şchiop şi parcă uitat de vreme.
Ar mai fi de amintit şi centrul olăritului, simbolul naţional numit Marginea. Te-ai fi aşteptat să vezi la fiecare poartă un anunţ care să vorbească despre faimosul proprietar al casei respective. O invitaţie la a vizita atelierul său de creaţie. Nimic din toate acestea. Iluzii concentrate într-o singură locaţie, mai toţi tinerii locuitori ai zonei fiind acum „stranierii” comunităţii, plecaţi să producă niscai euro prin Italia, Spania, ori Germania, pentru ca apoi, odată întorşi pe plaiurile natale să îşi dovedească bogăţia prin ditamai căsoaiele şi maşinile parcate pe la porţi (niciuna marca uzinelor de la Piteşti).
Şi dacă tot am adus aminte de „stranieri”, la final să pomenim de fosta zonă industrială din lunca Sucevei, cu o fabrică de mobilă ce producea în mare parte pentru export, falimentată imediat după grandioasa privatizare a primelor două guverne post-decembriste şi transformată în ditamai centrul de consum numit Shopping City a cărui supravieţuire este generată de invazia de două ori pe an a celor amintiţi la începutul acestui paragraf.
Şi folosindu-ne de acelaşi „dacă”, parcă reîntregim arhitectura peisagistică a societăţii contemporane din nordul ţării. Un centru mai mult religios decât cultural, cu peste 300 de biserici construite în ultimii ani (aici existând adevărate „fabrici” de popi), cu niscai şcoli construite, cu un defunct teatru municipal de stat şi fără niciun centru cultural coordonator. Deh, la ce nevoie mai avem de cultură, când Dumnezeu e mult mai aproape şi îi putem arăta dragostea noastră eternă cu ajutorul ochiului dracului…
Aceasta, dragilor, este imaginea reală a zonei. Şi stând strâmb pentru a ne întreba drept ne gândim la ceea ce va fi în continuare, la viitorul urmaşilor urmaşilor noştri. Pentru că, pentru a-l cita pe marele voievod Ştefan, a cărui statuie, uşor atinsă de nepăsarea autorităţilor, încă mai veghează din susul parcului Şipote: „Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor”.
Alo, se aude acolo la Prefectură?