Siderat de România: Mascalţonizarea unei naţiuni
De cele mai multe ori mă întreb de ce naiba mai plătesc abonamentul la cablu. Stau şi pierd minute în şir, timp preţios de altfel în iureşul nebun al prezentului, căutând un post, românesc, cu un conţinut informativ-formativ convenabil şi plăcut urechii şi vederii. Dacă nu ar fi canalele tematice specializate pe documentare mai că televizorul ar sta mai tot timpul închis, aşa cum odinioară îl ţineam dar pentru că nu aveam decât două ore de program. Acum avem cu sutele, dar din punct de vedere al conţinutului practic se anulează.
Nu stau să mă mai întreb pe baza a ce se fac sondajele alea criminale în urma cărora toate tembeliziunile se clasează pe primul loc. E clar de la o poştă depărtare că principiile marketingului în combinaţie cu faimoasa artă a manipulării conduc către rezultatele abracadabrante luate în calcul de CNA atunci când, an de an, realizează lista must carry unde apar tot felul de fantome ce spală la greu bani. Ce caută Taraf TV ori Mynele TV printre posturile TV obligatorii la retransmisie doar minţile academice din cadrul CNA ştiu, căci oamenii cu inteligenţă de la mediu în sus nu pricep logica. Mă rog…
Stau şi mă întreb de ce continuă tembeliziunile să prostească poporul. Acum îl prostesc pe faţă nu îl mai mint precum imediat după 1989. De la an la an, prostimea (a se citi în sensul original al termenului cel de oameni simpli) este asaltată de programe tot mai slabe din punct de vedere al calităţii. Inclusiv pe marile canale de ştiri pentru care nunta unui mare nabab local a<ajuns subiect de Breaking News. Aşa cum un scandal între coţofenele piţipoance şi piţigoii (deşi cam pretenţios numiţi) cocălari soldat poate şi cu un divorţ mai ceva ca răcnetul din Carpaţi va beneficia de acelaşi statut.
Numeroasele şi desele întâlniri, dezbateri pe principii de etică a jurnalismului şi a ceea ce ar trebui să ofere programele de televiziuni s-au încheiat în coada de câine întru<cât aşa cum potaia atât de iubită dar, paradoxal şi hulită totodată, se învârte în jurul propriei cozi, aşa şi marii părerologi rămân prinşi în viciosul cerc al cererii şi ofertei. Televiziunile se plâng că doar tâmpeniile şi rataţii fac audienţă, publicul telespectator că doar asta li se oferă.
Rezultatul este unul halucinant. Gradul de culturalizare a populaţiei scade. Cât de curând se va intra la facultate dacă vei şti doar să îţi scrii numele corect pe o hârtie şamd. Nu vreau, sincer, să mă gândesc la sumbrul viitor ce paşte naţia română, una în care tot mai puţine genii vor mai rămâne să încerce să schimbe câte ceva, din patriotism prostesc.
Este o realitate pe care mare parte a populaţiei refuză să o vadă. Una pe care deşi o ştie o ignoră cu bună ştiinţă, inconştientă totodată că prin extensie la un moment dat de acest val de prostie se va lovi şi ea. La o adică, ea, populaţia, ar lua atitudine. Membrii ei vorbesc unii cu alţii, se revoltă, se agită. Dar totul rămâne la acest stadiu. Când e vorba să ia atitudine, dispare ca măgarul în ceaţă. Ori aşa nu se poate face curăţenie într-un sistem. Fie el şi media.
