Siderat de România: Stare de alertă – cod roşu de prostie şi neputinţă
Mai ieri am avut aici pe ultima-ora.ro o ştire despre un accident feroviar, minor, ce-i drept, din punct de vedere al victimelor, dar păgubos daca privim din perspectiva pagubelor materiale. Primele concluzii ale anchetatorilor au scos la iveala profesionalismul cu ghilimelele de rigoare nu al celor de la CFR Călători ci al maiştrilor de pe utilajele de deszăpezire din zonă care nu au mai luat în calcul când s-au apucat voiniceşte de treabă că pe acolo mai circulă şi câte un tren două. Las-o bă, că merge şi aşa, s-or fi gândind lucrătorii respectivi, la ce viteză are trenul nu se împiedică de un ciot de zăpadă. Numai că socoteala lor a dat cu virgulă locomotiva trenului împotmolindu-se în ditamai dâmbul creat de experţii firmei de deszăpezire, mare câştigătoare a licitaţiei organizate pentru tronsonul respectiv.
Stăteam deunăzi şi mă întrebam cum de tot felul de amatori preiau spre administrare anumite sectoare ale drumurilor naţionale. Eram nedumerit cum de reuşesc să câştige diversele licitaţii organizate în acest sens, fraierind autorităţile centrale cu tot felul de promisiuni deşarte, oferindu-le acestora iluzia unei victorii cu stihiile naturii dar ajungând în cele din urmă să se dovedească învinse<categoric în bătălia cu acestea.
Apoi, deodată, mi-a picat fisa. A trebuit doar să se dea codul roşu de viscol şi ninsoare şi brusc au început să apară de prin bârloguri tot felul de binevoitori, protejaţi ai diverşilor baroni locali, care cu utilajele din dotare sau purces să ajute la desfundarea drumurilor. Ştiut fiind că în mărinimia lor cei pe care îi vor sprijini le vor da şi lor o cotă parte din cheltuielile cu deszăpezirea. Să mai amintim că orice zvon de licitaţie nu îşi mai are rostul pe timp stare de alertă ori cod roşu? Şi uite aşa, pe prostia poporului atoateştiutor şi expert până în susul capului, unii fac bani frumoşi.
Între timp, pentru că de ce ar fi ei fraieri să tragă din greu la muncile pentru care erau plătiţi, au sugerat intervenţia armatei. Aia cât a mai rămas după ce ne-am aliniat standardelor idioate impuse din exterior. Tot acel cod roşu şi starea de alertă i-au cam obligat pe militari să iasă la dat la lopată, gratis, în locul burtoşilor şi impotenţilor fizic plătiţi, repet, din banii de la buget să presteze nişte munci în folosul comunităţii.
O mare vină o poartă şi locuitorii zonelor afectate de intemperii. Revoluţia, sau ce-o fi fost în decembrie 1989, i-a cam domnit pe mare parte dintre ei. Deodată s-au europenizat şi spiritul civic dus a fost pe apa ignoranţei. Românilor postdecembrişti li se cam întoarce nasul a scârbă când vine vorba de întrajutorare. De ce să muncească ei atât timp cât, spun tot ei, plătesc impozite. Apoi, deşi ştiau din start ce va veni şi-au cam băgat picioarele în acumularea de provizii. De ce ar strânge, pe banii lor, alimente, medicamente şamd când ştiu că le pot lua gratis date de către echipele de salvatori?
Puteţi să mă înjuraţi, puteţi să spuneţi ce doriţi. Cu toţii sunt vinovaţi pentru situaţia creată. Nu mă refer însă la bătrâni, copii, cei care au rămas singuri în case. Pe vremuri, în astfel de situaţii, obştea comunităţii ieşea cum putea şi începea să facă exact ceea ce autorităţile centrale nu mai pridideau în a îndeplini. E la fel de drept că, pe vremuri, erau şi mai mulţi tineri, apţi de muncă. Pe care societatea actuală, prin liderii ei, incapabili să le ofere acestora un viitor, au luat drumul pribegiei pentru un trai mai bun.
Şi uite aşa se leagă lucrurile. Cum, condiţionate unele de celelalte, toate aceste mici detalii, insignifiante şi fără vreo legătură evidentă cu fenomenele meteo, creionează imaginea unei Românii impotentă şi cu mult îmbătrânită. Şi e abia începutul…
