Sorin Roșca Stănescu, la Gold FM: „Comuniștii au ordonat demolarea Coloanei Infinitului. Tractoristul care a încercat asta a ajuns primar”

Invitat în emisiunea „Ce-i în gușă, și-n căpușă”, realizată de Cozmin Gușă la Gold FM, jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a evocat unele episoade din relația dintre marele sculptor Constantin Brâncuși și statul român comunist.

Pe vremea când lucram ca ziarist la «Viața studențească» am plecat pe urmele celui care încercase, cu un tractor, să demoleze Coloana Infinitului. Tractorisul respectiv, care între timp ajunsese primar, avusese ordin de la autoritățile comuniste să fie demolată Coloana Infinitului. Cum Brâncuși a fost și un mare inginer, acest lucru nu s-a reușit. După ce o vreme a fost foarte nefericit pentru că nu izbutise să demoleze Coloana cu tractorul, tractoristul ajunsese să realizeze ce greșeală fenomenală ar fi putut face”, a spus Sorin Roșca Stănescu.

Referindu-se la ultimele dorințe ale marelui sculptor, jurnalistul a reliefat atitudinea statului român comunist.

Brâncuși s-a gândit până în ultima clipă la România, dovadă testamentul prin care a lăsat țării natale lucrările sale și care a fost refuzat de autoritățile de la București, pe motiv că opera sa era una decadentă”, a spus Srin Roșca Stănescu, la Gold FM.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.