Sorry, e cam șocant: de ce, realmente, NU se poate fără mită în România
Textul de mai jos e pentru cei dispuși să lase ipocrizia de-o parte. Cine nu poate, să nu se obosească.
Știm cu adevărat în ce țară trăim? Eu cred că nu întotdeauna știm. Pentru că dacă am ști am constata că marea noastră problemă e diferența devastatoare dintre structura statului român și Constituția statului român.
Noi vrem să ne aliniem la un sistem de valori, drepturi și gratuități europene, dar cu fiscalitate americană. ( LINKUL cu detalii esențiale – AICI) . Și chiar nu știu ce laureat Nobel ar reuși să deseneze acest spectaculos model de societate.
Trei adevăruri deasupra oricărui dubiu și apoi exlicația lor :
A) Constituția României pune pe umerii statului rezolvarea unor probleme pentru care statul nu și-a creat instrumentele necesare de rezolvare
B) Atenție!: Statul român are trecut în Constituție o fișă de post europeană, de executat cu o fiscalitate și cu un buget adunat conform principiilor americane.
C) Noi, cei care beneficiem de serviciile statului român, avem așteptări ca europeni după sistemul european, dar, în naivitatea noastră, nu știm că suntem în situația americanilor : puțin la stat, mult pe cont propriu.
Și iată demonstrația :
1- Eroarea (profundă) a modelului de societate românesc
România are unul din cele mai mici bugete bazate pe fiscalitate din Europa. (Poate chiar cel mai mic?).
România va avea, în 2017, cele mai mici venituri din taxe şi impozite din ultimii 25 de ani, de 25,4% din PIB, mult sub media europeană de 40% din PIB, din cauza reducerilor de taxe şi impozite adoptate prin noul Cod fiscal. Noile majorări de salarii, operaționale de la 01 februarie, nu au fost include în calcul, iar acestea vor adânci problema. (Un LINK AICI- cu cifre și detalii).
Atenție: ăștia sunt banii cu care se construiește Dezvoltarea societății, cu care e sprijinit un anume model economic, cu care se calibrează domeniile ”tari” ale României și cu care se reglează ”tirul” ieșirii în economia europeană și mondială.
2- Eroarea (profundă) privind modelul economic al României.
Aici există 3 probleme pentru care niciun decident politic aflat la butoane nu are suficient creier să le aducă în dezbatere și – ce să mai spunem?… – să le pună în operă :
a), Producem sau trăim din negustorie? Că trăim din negustorie, și nu cu alții, ci noi între noi, așa se explică eroarea devastatoare de structură economică – cele mai mari creșteri le-am înregistrat în perioadele de consum : cum am înregistrat o creștere economică, cum am lăsat-o în economie spre cheltuială. ”Cheltuială” : de unde cumpără un popor, o economie, dacă nu de la cei care produc ? Adică de la alții ?
Iar creșterea pe consum e exact funia de mătase a spânzuratului. (de tichia de mărgăritar a chelului am trecut de mult).
b), Cum intervine într-o economie de piață statul ? Prin modul în care-și crează bugetul.
Or, dacă singurul ajutor pe care statul român îl poate aduce în economie – infrastructură, educație și debirocratizare – nu performează, cine să facă în locul statului aceste lucruri fără de care economia NU poate performa ?
c), În timp ce alte state ȘTIU unde vor să-și stimuleze economiile, statul român nu știe. (Un LINK lămuritor AICI – o conferință cursdeguvernare.ro pe chestiunile esențiale ale economiei românești) :
-, mergem pe producție, pe ”manufactură industrială”, pe producție anexată marilor jucători mondiali ? OK : dar cum (și din ce bani!) producem forța de muncă după care scheaună toate companiile care au comenzi, dar nu găsesc calificați ?
-, mergem pe produse cu valoare adăugată mare – vezi, de exemplu, industria IT – dar cum, fără un sistem de educație finanțat corespunzător și setat spre modelul sud-corean ?
-, mergem pe valorificarea avantajelor comparative (imense, la un moment dat) ale României – dar cum, dacă am renunțat la resurse, ne-am vândut la fier vechi fabricile în loc să le retehnologizăm și să le aliniem la piața europeană ? Dar cum să facem asta dacă nu avem infrastructură : de transport sau energetică (un LINK cu date si situatia – AICI).
3- Și așa se ajunge la MITĂ, ca ”soluție individuală” : forma de finanțare pe care statul român o lasă la îndemâna românului pentru susținerea societății
Ipoteză : exact cum face cu preoții și personalul de la Culte, statul român lasă sectoarele esențiale ale societății la latitudinea ”soluției individuale” : cei de la ”Culte” au avantajul că sunt deja în folclor, adică în MENTALITATE , după necesitatea stringentă : ”iau și de la vii și de la morți”.
a), Sănătate :
Atunci când sistemul e subfinanțat, e o eroare plină de ipocrizie că crezi că un medic neurochirurg – de exemplu, pentru că presupune ”meșteșug” și ani mulți de studiu și exercițiu – poate trăi cu 700-800 de euro, cu prețuri europene, în condițiile în care pacientul se grăbește să-i bage plicul în buzunar.
Dramatic: nici nu se poate altfel. Dacă un neurochirug nu câștigă ăn România un 2-3.000 de euro, pur și simplu pleacă și rămânem fără neurochirurgi.
Sistemul e valabil pentru tot ce înseamnă Sănătate – iar lucrurile evoluează către următoarea situație : plătim puțin la stat pentru Sănătate, dar plătim mult, individual, la doctor. Ar fi exact ca în modelul american, dar cu o deosebire : dacă banii la doctor al fi dați pe chitanță și am ști și noi că ăia sunt impozitați.
Cam ăsta e dezavantajul impozitelor mici, ”americane”, dar cu așteptări europene – cel puțin ca servicii : căci bugetar suntem departe.
b), Educația.
Educația are 2 mari drame adevărate și 2-3 telenovele :
-,Prima dramă : Cum naibii de nu e posibil ca un elev de-a 12-a, silitor și cu bacalaureatul luat, să Nu fie capabil să fie admis la facultate fără să fi făcut pregătire înainte ?
S-a gândit cineva că cel putin 90% dintre cei admiși în Universități au făcut pregătire suplimentară cu bani negri plătiți profesorilor – pentru că sistemul e atât de slab încât Nu treci la nivelul următor al aceluiași sistem dacă nu faci pregătire suplimentară în paralel cu sistemul ? Adică sistemul e atât de prost, încât nu accezi în același sistem decât cu pregătire din afara sistemului ? Atenție : lucrurile nu doar că stau așa, dar pur și simplu NU pot sta altfel!
Statul nu plătește pregătirea: deci trebuie să o plătească cineva.E, adică, soluția individuală, cea de dincolo de contribuții și impozite.
-, A doua dramă : toată lumea stă cu ochii pe procentul de absolvenți de învățământ superior. NU ridicăm aici problema ce înseamnă asta (examene cumpărate, diplome livrate, doctorate falsificate etc, etc) :
Educația NU reușește să producă forța de muncă de care economia reală are neapărată nevoie : chiar și încercările companiilor private de a-și forma singure forța de muncă, cu avizul statului român se izbesc de boala incurabilă care macină creierul decidentului politic – cu exemplu concret al dnei. Ecaterina Andronescu, aflată din 1996 la butoanele Educației – : mai bine diplome pentru știutorii de nimic, decât meserie pentru niște copii care și-ar găsi de lucru de a doua zi de la absolvire.
Statul nu plătește meseria : deci, trebuie să o plătească cineva – căci sistemul fiscal american după care trăim spune clar: nu există prânz gratis.
Și ”Telenovelele” :
-, învățământul basic ”gratuit”, bazat pe prevederea Constituției și fișa de post a statului – nu e absolut deloc gratuit :
faceți o socoteală cât vă costă fondul școlii la copii minori ? Fondul clasei? Cadourile de milă la profesori – că doar n-o să trăiască cu 300 de euro?
Sau manualele ”alternative” – pe care profesorii le aleg la clasă în funcție de comisioanele pe care le primesc ?
-, Învățământul superior gratuit :
un exemplu cald : guvernul a mărit cu 15% salariile universitarilor, dar a bugetat pentru universități chiar mai puțini bani decât înainte de mărirea salariilor și – Atenție! – a lăsat în seama universităților creșterile de salarii : care trebuie fie să taie de la proiecte (pe ultimul loc în Europa la proiecte) , fie de la Cercetare (pe ultimul loc în Europa la alocările pentru Cercetare) , fie cresc taxele de studii la studenți ( studiile alea, gratuite, potrivit Constituției) , fie micșorează numărul de locuri fără taxă și le cresc pe cele cu taxă. (Pentru cine vrea detalii – LINK concret AICI cu ce spun rectorii aflați cu spatele la peree).
* de ce am numit asta ”telenovelă” : aici nu e vorba de mită – ba chiar e vorba de bani transparenți și comisionați : dar bani, bani : altceva decât Educația gratuită din Constituție.
c), Administrația și treaba statului
Cititorul cursdeguvernare.ro e destul de inteligent încât să ne ierte caracterul lapidar al atingerii unor probleme care, atunci când nu o dărâmă pur și simplu, subminează economia – așa că trecem la întâmplare câteva necesități basic :
-, impozite mici, buget mic – dar și infrastructură ? Haha! Toate drumurile din Estul Europei ocolesc România, iar regiunile istorice configurează – economic vorbind – câteva Românii foarte diferite : atentie! – diferențele se așează cuminți de-a lungul marilor căi spre lumea civilizată.
-, Când în februarie 2017, trenurile românești merg cu 10 km/h mai încet decît în 2015 (52 km/h + întârzierile aferente!), iar în 2015 mergeau mai încet decât în 2010 (în plină criză) , mai dăm bani la studenți ca să ajungă acasă mai încet decât cu căruța ?
-, Când în 2017 a-ți înmatricula o mașină presupune 2-3 săptămâni (în 2008 dura 2 ore!) nu facem nicio legătură cu bugetul/impozitele/funcționarul de la celălalt capăt al chestiunii ?
-, când, în 2017, ANAF anunță că sistemul electronic stă să-i crape (LINK detaliat AICI cu disperarea oficială) , deși noi speram că digitalizarea – pentru care, atenție!, tot noi am plătit niste sute de milioane de euro – va rezolva problema asta : păi cum să nu vorbești cu doamna Didina, de la Administrația financiară, să te ia peste rând, când tu ai treabă, ai de produs astfel încât să le dai lor atâția bani …
*
Cum zice Mișu (cum care Mișu?) :
Când cu gene ostenite sufli sara-n lumânare, merită să ne gândim dacă nu cumva ceva profund greșit e în modelul de economie și societate pe care am pornit :
De fapt, e și aici o alegere : plătim puțin și mergem apoi așa cum ne-a învățat Ceaușescu – să ne ”descurcăm” pe cont propriu (nu ca modelul american, că acolo se vede clar și rapid ce furi și ce mită încasezi) – sau adoptăm un model verificat și transparent, o soluție în care, renunțând la ipocrizia în care trăim de niște sute bune de ani, să aducem lucrurile la lumină, să ne asumăm niște costuri și să-i lăsăm pe politicieni fără obiectul muncii : adică fără ideea stupidă și parșivă că putem plăti puțin pentru ce statul oferă gratuit ?
Doamnelor, domnilor: hai să facem o socoteală. Și apoi, hai să facem ceva ! Sau rămânem în această ipocrizie sinistră ?
Dacă ne hotărâm că da, Nu trebuie să uităm că ea Nu va rămâne așa : deja produce, zi de zi, în viața individuală a fiecăruia, consecințe.
*
PS: putem presupune, liniștiți, că jumătate din diferența dintre 25% venituri fiscale ale României și 40% media veniturilor fiscale din Europa e plătită, aici, sub formă de mită: în loc de soluția oficială, punem cu disperare și naturalețe soluția individuală. (Să ne uităm la cel mai penibil buget al României de la război încoace și să ne gândim : e ăsta bugetul celei mai mari creșteri economice din Europa anului 2016? Unde-i dezvoltarea din el? )
Cealaltă jumătate e lipsa de dezvoltare : infrastructură Nu, gunoi pe străzi Da, lipsa forței de muncă și ce mai cheltuiește dna. Didina de mai sus cu formalitățile mitei – că orice logistică are un cost. Ori poate mă înșel? Rog mult orice argument că mă înșel!
Cristian GROSU
Text publicat și pe cursdeguvernare.ro