Tehnologia de tip ”cloud”, în sprijinul crescătorilor de vaci

De la brânză şi unt şi până la un pahar de lapte, vacile joacă un rol crucial în industria alimentară mondială, iar fermierii sunt presaţi să crească randamentele şi să se asigure că animalele lor sunt în cea mai bună condiţie fizică, informează CNBC.

Firma IceRobotics vrea să utilizeze tehnologia pentru a-i ajuta pe fermieri. Cu sediul la Edinburgh, Scoţia, compania dezvoltă tehnologii de colectare şi analiză a datelor pentru a-i ajuta pe fermieri să monitorizeze comportamentul vacilor lor.

Colectarea datelor este posibilă graţie unui senzor amplasat pe piciorul din spate al vacii. „Acesta înregistrează date în fiecare secundă. Ulterior, datele sunt transmise în cloud unde sunt analizate, iar toate informaţiile sunt trimise către un PC”, spune directorul IceRobotics, Douglas Armstrong.

Dispozitivul oferă fermierilor foarte multe date, inclusiv informaţii cu privire la fertilitatea vacilor, dacă există diferenţe de comportament, precum şi informaţii cu privire la starea de sănătate a animalelor.

„Este ca şi cum ai avea o persoană care petrece toată ziua cu fiecare vacă, colectând date. În fiecare dimineaţă, verific computerul şi pot să văd care sunt vacile care ar putea avea probleme”, spune fermierul Alex Jack, care are o fermă de 300 de vaci de lapte la Fife, Scoţia.

Potrivit Eurostat, în anul 2016 vacile din Uniunea Europeană au produs 163 de milioane de tone de lapte, ceea ce a reprezentat 96,9% din cantitatea totală de lapte produsă în Uniunea Europeană.

Sursa: AGERPRES

Foto: IceRobotics

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.