Telenovela propunerilor PNL pentru portofoliul de la Transporturi: Ramona Mănescu, asul liberalilor
Premierul Victor Ponta a anunţat că este de acord cu numirea Ramonei Mănescu pentru postul de ministru al Transporturilor şi va trimite Preşedinţiei propunerea.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a urat succes Ramonei Mănescu la conducerea instituţiei, după ce a aflat că aceasta este alegerea lui Ponta.
„Foarte bine, cu cât mai repede cu atât mai bine. (…) Nini Săpunaru şi Ramona Mănescu sunt doi oameni diferiţi, fiecare cu atuurile sale. Dacă asta este opţiunea premierului o salut şi urez succes Ramonei Mănescu în fruntea ministerului. Foarte bine că a reacţionat repede”, a declarat Crin Antonescu, duminică, într-o conferinţă de presă.
Liberalii au decis în şedinţa BPN că partidul va avea două propuneri pentru portofoliul Transporturilor – Nini Săpunaru şi Ramona Mănescu. Propunerile au fost înaintate duminică premierului.
Şedinţa liberală a durat aproximativ trei ore.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, anterior, înainte de reuninea Biroului Politic Naţional, că sunt şanse ca europarlamentarul Ramona Mănescu să se afle pe lista cu propuneri pentru preluarea ministerului Transporturilor.
Crin Antonescu a fost întrebat de jurnalişti, duminică, la Palatul Parlamentului, la şedinţa BPN a PNL, dacă e şi Ramona Mănescu pe lista pentru ministerul Transporturilor şi dacă sunt şanse să fie votată, el a răspuns: „Sunt şanse, sunt şanse”.
Cine este Ramona Mănescu
Manescu este europarlamentar (2007-prezent) PNL iar în Parlamentul European face parte din ALDE.
Ramona Mănescu nu are experienta in Transporturi. Ea este licențiată în Științe Juridice la Facultatea de Drept, a Universității București.După încheierea studiilor de licență, europarlamentarul liberal a urmat mai multe studii postuniversitare, dintre care amintim: Institutul Diplomatic Român din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (2006), Academia Națională de Informații, Colegiul Superior de Securitate Națională, dizertație cu tema „Industria Românească de Apărare” (2006), Universitatea Națională de Apărare – Colegiul Național de Apărare, dizertație cu tema „România și Politica Europeană de Securitate și Apărare” (2005).
Ponta nu îl vrea pe „vameşul” Nini
Anterior, premierul Victor Ponta a declarat că aşteaptă, duminică, din partea PNL ca propunerea pentru Transporturi să fie o persoană cu experienţă în domeniu şi cu o imagine foarte bună.
Premierul a subliniat ca nu a respins pe nimeni pentru ca nu a primit o propunere „oficială“. De alfel, in acordul USL este prevăzut dreptul prim-ministrului de a refuza nominalizarile in cazul ministrilor.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, pentru „Gândul”, că nu a discutat cu premierul Victor Ponta despre nominalizarea pentru Transporturi.
„Nu m-a informat premierul că nu este de acord cu Nini Săpunaru şi nu aveam cum să fiu informat pentru că deocamdată premierul nu are cu ce să fie sau să nu fie de acord. Este normal ca premierul să-şi spună părerea, să-şi dea acceptul pe o nominalizare pe care PNL o face, dar PNL nu a făcut nicio nominalizare. Se confundă eventuale propuneri, cu nominalizarea. (…) Sigur vor exista între timp discuţii, este normal, avem discuţii şi în PNL, vrem să evităm să facem o propunere pe care premierul să o respingă. Nu cred că există în acest moment o propunere posibilă sau o nominalizare posibilă pe care premierul să o poată respinge pentru că nu luăm în calcul decât propuneri fezabile, cu oameni care nu oferă motive să fie respinşi”, a declarat Antonescu, pentru „Gândul”.
Regeritor la discuţia cu Nini Săpunaru pentru portofoliul Transporturilor, Antonescu a declarat: „Eu, în calitate de preşedinte al PNL, evident că am obligaţia de a gândi mai multe variante în legătură cu această nominalizare. L-am luat în calcul, l-am sunat pe Nini Săpunaru pentru a-l întreba dacă ar fi dispus să îşi asume acest portofoliu şi a avut loc o discuţie. Pentru mine este clar ce propunere voi face, nu am dat un nume şi continui să nu dau, pentru că este corect să fac propunerea în forul partidului, dar confirm această discuţie cu Nini Săpunaru”, a mai spus Antonescu pentru Gândul.
Crin Antonescu: Ce a spus premierul ţine în general de portretul robot al oricărui potenţial ministru
Ulterior, domnia sa a precizat:
„Cred că ceea ce a spus premierul ţine în general de portretul robot al oricărui potenţial ministru. În măsura în care s-au urmărit aceleaşi criterii, noi urmărim aceleaşi criterii. (…) Am spus asta de la bun început. Faptul că domnul Nini Săpunaru este o variantă pe care eu am luat-o în calcul este o informaţie publică. Dânsul a confirmat că am avut această discuţie. Decizia, însă, va fi luată duminică. Domnul Ponta se va pronunţa asupra propunerii pe care noi o vom face duminică. (…) Eu, ca preşedinte al PNL, şi PNL nu vom accepta niciodată ideea că nişte oameni despre care noi nu avem nicio informaţie că ar fi greşit ceva, cum este Nini Săpunaru sau domnul Silaghi, nu putem să acceptăm ideea că pot fi compromişi. Asta eu nu o să accept, indiferent cine ce crede şi chiar indiferent de ce crede premierul”, a spus Antonescu, la televiziunea Antena 3.
Antonescu a spus că nu are de gând să forţeze mâna nimanui pentru numirea de la Transporturi.
„Pentru mine nu se pune problema să forţez mâna cuiva. Eu nu pot să accept, ca regulă a jocului politic, că se pot face dosare oricând, la orice oră, că presa domnului Băsescu poate desemna miniştri. În ciuda presiunilor, noi nu ne-am oprit din a demasca anumite lucruri. Nu încetăm să spunem că este şi de datoria premierului şi ministerului Justiţiei să facă ceva legal, democratic, dar să nu se facă nimeni că nu vede asta. (…) Vreau să fie limpede pentru toată lumea, decizia nu va fi luată pe ameninţări, presiuni, ale agenţilor sau presei domnului Băsescu. Lucruri de genul acesta, minciuni, cum că Nini Săpunaru va fi numit trezorier al partidului, sunt mizerii. Ne afectează, dar nu ne intimidează. Noi continuăm să procedăm aşa cum credem că este normal”, a spus Antonescu.
Sulfina Barbu: Nini Săpunaru nu are experienţa necesară
La rândul său, vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu apreciază că Nini Săpunaru nu are experienţa necesară pentru postul de ministru al Transporturilor, dar că nu a fost surprinsă de propunerea liberalilor.
„Nici nu aveam foarte mari aşteptări de la Partidul Naţional Liberal şi de la USL, pentru că, văzând garnitura de miniştri pe care au promovat-o, nu aveam aşteptări ca acum să vină cu o propunere care într-adevăr să poată fi apreciată. (…) Din păcate, conform obiceiului USL, avem promovaţi oameni care nu neapărat că au experienţă în domeniul respectiv, ci probabil sunt bine poziţionaţi politic şi atât”, a declarat Sulfina Barbu, la RFI.
Daniel Constantin: Nu ne vom opune nominalizării pe care o va face PNL la Transporturi
Şeful conservatorilor, Daniel Constantin, a anunţat, vineri, la Alba Iulia, că PC nu se va opune nominalizării pe care o va face PNL la Ministerul Transporturilor.
‘Nu ne vom opune nominalizării pe care o va face PNL. Este atributul PNL, cred că au toată responsabilitatea de a propune oameni valoroşi în fruntea Ministerului Transporturilor, au oameni valoroşi care pot să răspundă acestor cerinţe şi cred că va fi o chestiune de discuţie între PNL şi cel care conduce guvernul, în speţă premierul Victor Ponta. (…) În egală măsură, premierul, aşa cum de fiecare dată a avut ultimul cuvânt, are ultimul cuvânt în nominalizări, după consultarea, sigur, cu preşedintele partidului care propune. Eu sunt convins că nu sunt neînţelegeri şi că lucrurile vor fi clarificate duminică după şedinţa PNL-ului’, a declarat, într-o conferinţă de presă, Daniel Constantin.
Nini Săpunaru: Aştept decizia partidului
Legat de acest subiect, deputatul PNL Nini Săpunaru a declarat, joi seară, la Realitatea TV, că: „Am fost sunat şi am fost întrebat dacă aş accepta o propunere din partea dânsului (a lui Crin Antonescu – n.r.), propunere către Biroul Permanent Naţional, pentru funcţia de ministru al Transporturilor. Am acceptat, sunt onorat de propunere, mai mult de atât nu am ce să comentez decât că voi aştepta decizia partidului de duminică. (…) E doar propunerea domnului preşedinte Crin Antonescu, propunere către BPN, urmează ca dânşii (membrii forului de conducere al partidului – n.r.) să mă voteze sau nu pentru această candidatură”, a spus Săpunaru.
]ntrebat cu privire la unele activităţi economice asupra cărora planează suspiciunea, deputatul PNL a declarat, sâmbătă, că nu mai are „nicio legătură” cu firma Europroiect SRL, cercetată de către DNA, din 1997, când a renunţat să mai fie implicat în activitatea de management a acesteia.
„Nu mai am nicio legatură cu SC Europroiect SRL. Acţiunile pe care le deţineam la această societate comercială au fost cesionate in favoarea asociatului meu. Tot pentru corecta informare vă spun că, din anul 1997 de cand am fost numit secretar de stat, şef al Direcţiei Generale a Vămilor, nu am mai fost implicat in activitatea de management a respectivei firme. Am renunţat şi la calitatea de acţionar la această firmă pentru a nu lăsa loc de interpretări sau pentru a nu se creea un conflict de interese, avand in vedere posibila mea desemnarea in funcţia de Ministru al Transporturilor”, a declarat Săpunaru, conform unui comunicat de presa.
Săpunaru a susţinut că Europroiect SRL „nu a avut niciodată contracte incredinţate direct de CNADR sau de către Ministerul Transporturilor”.
Potrivit unor surse, deputatul PNL Nini Săpunaru ar fi alegerea lui Crin Antonescu pentru postul de ministru al Transporturilor. Nini Săpunaru ar fi primit un telefon de la Antonescu, în această seară, şi ar fi primit oferta de a ocupa postul de ministru.
Nini Săpunaru ar urma să fie trezorierul campaniei prezidențiale de anul viitor.
Nini Săpunaru a fost ales deputat de Vrancea pe listele PNL și este președinte al acestei organizații liberale.
A fost deputat în cadența parlametară 2004 – 2008 și a fost reales pentru cadența 2008 – 2012.
Deputatul Nini Săpunaru a făcut studii economice. Ca sef al Vamilor in guvernele Conventiei Democratice a fost suspectat de a fi „tolerat” contrabanda multilaterala din acea vreme.