Tiki-Taka la BNR – Octavian ANDRONIC
Relatam, ieri, despre evenimentul mediatic reprezentat de serialul „Mugur Isărescu şi invitaţii săi”, desfăşurat la BNR, ca un super-show al specialiştilor în finanţe-bănci. Am omis, atunci, să menţionez că la reuşita spectacolului – la care s-au înghesuit vreo 200 de amatori de poveşti despre bani şi funcţiile lor în societate – au contribuit partenerii: FIN MEDIA şi Fondul Român de Contragarantare, cei care susţin cu modestie succesul guvernatorului, ce se propagă în mass-media fără a fi însoţit de mărturia acestor contribuţii.
Îl comparam, ieri, pe Mugur Isărescu cu un Mourinho, care a aliniat cea mai bună echipă de care dispune, compusă din foşti membri ai Executivului şi din oameni cu trese în sistemul bancar. Evoluţia lor a marcat marea virtuozitate a unor personaje cu experienţă şi aplomb. Pentru cei care au fost cuceriţi de spectacolul schimbului de pase-idei, preluate, jonglate şi şutate cu eleganţă, tactica adoptată de guvernator a adus cu celebrul tiki-taka de la Barcelona. O tactică cu atât mai spectaculoasă cu cât ţesătura de pase nu se împiedica de un adversar. Unicul adversar ar putea fi considerat presa, care a pus cu timiditate câteva întrebări ce ar fi putut produce o breşă în apărarea echipei, dar n-au creat-o pentru că răspunsurile au fost evazive şi uneori pe lângă obiect. Aş fi văzut această dezbatere mai degrabă ca un meci real cu o echipă adversă, din care să fi făcut parte câţiva dintre membrii Executivului, mai dispuşi decât Vosganian să rămână în teren până la fluierul final şi să accepte chiar un rezultat nefavorabil.
Spectacolul acesta al ideilor, presărat cu focuri de artificii anecdotice, în care au excelat Isărescu (cu ale sale avataruri de producător de vinuri care nu reuşeşte să obţină credite pe baza producţiei datorită… regulamentelor BNR) sau Florin Georgescu (cel care în scurtul său sejur la Guvern a descifrat manevrele pe care le fac investitorii străini pentru a-şi ascunde profiturile) este unul platonic, atâta timp cât nu implică provocări reale care să conducă la schimbări. Aş continua paralela cu fotbalul amintind că după câţiva ani buni de succese, tiki-taka a început să şchioapete şi să nu mai aibă efectul scontat în faţa unor echipe ce adoptă strategia atacului direct, penetrant şi în forţă. Poate că acelaşi lucru ar trebui să-l facă şi Mugur Isărescu, cooptând în echipă şi oameni din altă generaţie decât a sa şi provocând în dezbatere categorii diverse implicate în fluxurile complexe care însoţesc economia românească în drumul său spre reala macrostabilitate.
Rândurile de astăzi nu le contrazic pe cele aşternute ieri, sub impactul autorităţii şi subtilităţii. Ele doresc doar să completeze o imagine ce conţine, implicit, o provocare.