Tinerii spanioli au dreptul de a-și schimba sexul în registrul civil
După ce a dezincriminat eutanasia, Guvernul spaniol a aprobat și legislația care acordă cetățenilor cu vârsta de peste 14 ani dreptul de a-și schimba sexul în registrul civil, fără a fi nevoie de dovezi, martori sau certificate medicale.
Proiectul de lege, aprobat după negocieri de câteva luni între partidele politice, este supus unei serii de consultări, înainte de a trece la votul în Parlament.
„Ne propunem să depășim invizibilitatea istorică, stigmatizarea și lipsa recunoașterii drepturilor comunității LGBT”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, María Jesús Montero. Pe de altă parte, propunerea legislativă stabilește și un mecanism de a se evita o utilizare abuzivă a sistemului.
Nici Statele Unite nu le vor mai cere americanilor care depun cereri de eliberare a pașapoartelor sau a unor documente consulare să efectueze un consult medical dacă sexul pe care îl aleg nu se potrivește cu cel de pe alte documente de identitate, anunță Bloomberg.
La rândul său, Parlamentul francez a aprobat proiectul de lege care include, printre altele, extinderea procreației asistate medical la toate femeile, inclusiv cele singure și lesbiene. Se concretizează astfel una dintre principalele promisiuni electorale ale președintelui Emmanuel Macron, scrie ziarul italian „La Stampa”.