Tu ai timp de visele tale? Ce scuze ai sa nu faci ceea ce iti doresti?

Un prieten drag mi-a trimis un mesaj si m-a intrebat de ce nu au timp oamenii moderni pentru lucrurile care le plac?

Timpul e o constanta. Toti oamenii au acelasi numar de ore pe zi:24. Ca unii reusesc sa faca mai multe si altii mai putin, depinde de mai multi factorii. Insa, timpul este o resursa limitata. Folosit gresit, e pierdut pentru totdeauna.

De cand am inteles acest lucru am renuntat sa mai spun ca nu am timp atunci cand refuzam sa fac ceva. De ce? Pentru ca ar fi fost o minciuna.

Daca cineva care imi cere sa il ajut si eu il refuz imi spune ca imi ofera 100.000 de euro nu stiu daca as mai spune ca nu am timp. A aparut de undeva timpul acesta? Nu! Ci mi-am prioritizat activitatile!

De atunci spun: lucrez la cateva proiecte si nu imi permit sa mai preiau ceva pana nu le termin si am invatat sa spun NU cat de frumos ma pricep fara sa ma simt vinovata stiind ca am o agenda si lucrez la ceva ce e importnat pentru mine.

Credinte false:

Trebuie sa fac tot ce vreau. Nimeni nu poate sa faca tot ce vrea. Avem atatea optiuni incat daca nu facem o selectie riscam sa nu facem nici cat am putea face.

In ceea ce priveste timpul,  te afli mereu in fata unor alegeri: mananc sau fac sport? Termin proiectul sau stau pe facebook? Invat pentru examen sau ies cu prietenii? Imi termin rapoartele sau ies la o tigara cu colegii de birou? Fac curatenie perfecta in casa sau las unele lucruri neterminate si petrec timp cu partenerul sau copiii? Raman cu prietena mea si consolidez relatia sau ma joc cu cat mai multe potentiale partenere? Mananc inghetata cand vreau sa slabesc sau fructe? Citesc o carte care ma ajuta sa imi dezvolte niste abilitati sau stau la televizor si schimb canalele?

Lista e infinita.

Solutia: alegerea a ceea ce e important pentru tine sa obtii, nu doar acum pe moment, ci pe termen lung. Intrebarea care te ajuta: daca fac asta ce se intampla? Este ceea ce imi doresc?

De ce totusi oamenii nu au timp pentru ei?

Nu stiu ce isi doresc cu adevarat. De cele mai multe ori oamenii nu stiu exact ce isi doresc sa faca. Sunt prinsi intr-un carusel (job, casa, copii si de la capat) in care fac ceea ce li se da sa faca incat se trezesc pe la 40 de ani ca nici nu stiu ce le place.

Intreaba-te: daca as avea 70 de ani si m-as uita in urma, ce mi-ar placea sa spun ca am facut? Cum mi-ar placea sa spun ca am trait? Apuca-te apoi si lucreaza la asta. Lucrurile nu pica pur si simplu peste noi, ci sunt rezultatul a ceea ce facem. Daca vrei ceva este nevoie sa te misti in directia a ceea ce iti doresti.

Pierd timp cu lucruri prea putin importante. Dupa cum am spus mai sus e important sa intelegi ca nu poti face tot ce iti doresti. Da, poti face curat in casa, insa nu poti si sa petreci timp de calitate cu partenerul. De ce? Simplu! Mereu va fi ceva in plus de facut……. chestia e sa determini ce e cel mai important pentru tine? Curatenia sau relatia cu partenerul?

De multe ori ne justificam si spunem ceva de genul: nu am avut de ales. Trebuia sa fac mancare, trebuia sa fac curat si bineinteles ca am tipat la el. Nu e real! Intotdeauna avem de ales. Important e sa decidem ce e cu adevarat important pentru noi.

Sugestie: foloseste o agenda. Noteaza-ti zilnic ce iti propui sa faci in ziua respectiva. Daca intervine ceva intreaba-te: e cu adevarat important sa fac asta? E mai important decat ceea ce aveam de facut?

Se iau dupa parerile celorlalti cand aleg ceea ce fac. Multi oameni isi aleg scoala la care merg, profesia, partenerul, culoarea in care isi vopsesc casa, tipul de masina pe care si-l cumpara, hainele cu care se imbraca in functie de ce spun cei din jur, preponderent cei fata de care se simt mai slabi psihologic.

Tu cum stai? Cum iei o decizie?

E ok sa te consulti! Insa nu e ok sa nu iei o decizie daca nu e cineva de acord cu tine. Problema aici e cu lipsa increderii in propria judecata si a fricii fata de dezaprobarea celorlalti. Si ce daca altii nu sunt de acord cu tine? Si ce daca altii vor rade de tine?

La 70 de ani va conta ca ai reusit sa urci singur pe Moldoveanu in timp ce altii radeau de tine si spuneau ca esti nebun sau faptul ca ai ascultat de ei si nu ai urcat?

Se autosaboteaza. Procesul este urmatorul: iti vine o idee super tare! Te gandesti ce fain ar fi sa o pui in aplicare si BUM! Creierul incepe sa iti joace feste si iti aduce in prim plan toate motivele pentru care nu vei putea face asta.

Eu nu pot alerga. Dar ceilalalti de ce pot? De ce alearga cei cu handicap?

Eu nu am relatii. Nu totul se face cu relatii. Sunt o gramada de oameni care au reusit fara sa cunoasca pe cineva. Atitudinea ta spune mai mult despre tine decat orice relatie pe care ai avea-o.

Sunt prea tanar, sunt prea batran, sunt prea slab, sunt prea gras, mi-e greu, sunt prea ocupat, sunt toate scuze pe care le folosim pentru a justifica ca nu facem ceea ce ne dorim.

Sugestie: Nu uita! In viata lupta e in mintea ta intre dorinta de a face ceva si scuzele de a nu face. Daca vrei sa faci ceva cu adevarat vei reusi sa treci peste toate obstacolele. Insa, ai si optiunea de a te inarma cu toate scuzele posibile din lume si sa traiesti o viata plina de frustrari in care nu realizezi prea multe desi visezi adesea cu ochii deschisi.

Ce iti doresti sa faci? Ai o lista?

Vrei sa iti placa jobul? Schimba-ti atitudinea sau schimba-ti jobul!

Vrei sa ai o relatie de calitate cu partenerul tau? Renunta la o gramada de alte chestii si ocupa-te de relatie.

Vrei sa te specializezi pe ceva anume? Renunta la facebook, tv, prieteni si orice iti ocupa acel timp si cumpara-ti carti, du-te la cursuri si invata.

Vrei sa calatoresti? Stabileste unde si fa-ti un plan.

Vrei o gradina? Vrei sa inveti limbi straine? Vrei sa pescuiesti? Vrei sa urci pe munte? Vrei sa canti la un instrment? Vrei sa faci bani?

Care iti sunt scuzele?

La sfarsit vreau sa iti prezint rezultatele unui studiu facut pe bolnavi in faza terminala. Acestia au fost intrebati care sunt regretele lor si ce ar face diferit. Raspunsurile acestora sunt:

Imi doresc sa fi avut curajul sa traiesc asa cum mi-a dorit eu si nu cum au dorit altii.

Imi doresc sa nu fi muncit atat.

Imi doresc sa fii avut curajul sa imi exprim sentimentele.

Imi doresc sa fii pastrat mai mult legatura cu prietenii.

Imi doresc sa imi fi dat voie sa fiu fericit.

 

Cu drag,

Sim

P.S. imi doresc sa nu astepti ca viata ta sa se apropie de sfarsit pentru a alege sa traiesti cum iti doresti si a face lucrurile la care visezi!

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.