Turneul "Pianul călător" ajunge la Piteşti pe 2 aprilie

În 24 martie, la Sânnicolau Mare a început ce-a de-a treia ediţie a turneului Pianul Călător, o frumoasă şi generoasă aventură artistică a pianistului Horia Mihail, care va străbate, până în 27 aprilie, toate zonele istorice ale ţării. Destinaţia finală va fi Tulcea, unde cel de-al treilea pian călător va ramâne, turneul Pianul călător fiind organizat de Radio România Cultural și asociația culturală Accendo.
Primele evenimente programate au fost recitalurile de la Sânnicolau Mare, Timişoara, Braşov şi un concert cu orchestra de asemenea la Braşov, urmând ca pe 2 aprilie Pianul Călator sa ajungă la Piteşti.
„Ne îmbogăţim sufleteşte şi ne facem cultură muzicală, de aceea venim negreşit la astfel de evenimente”, a spus o spectatoare la Sânnicolau Mare. Iar o alta declara: „A fost un eveniment deosebit şi atunci când anul trecut aici a fost staţia finală şi anul acesta când oraşul nostru este locul de debut al turneului”.
„Trăiesc o bucurie cu totul si cu totul specială atunci când cânt în oraşele mici, căci mai ales acolo se vede pe feţele oamenilor diferenţa pe care un eveniment de acest gen o aduce în viaţa lor” spunea Horia Mihail după primul recital al turneului, iar după cel de la Timişoara:  „Sunt fericit să văd că de la an la an există din ce în ce mai mulţi spectatori care doresc aa asculte muzică de cameră. Mă bucur mult ca au venit destul de mulţi spectatori, în ciuda vremii de afară”.
Repertoriul ales este integral Beethoven: Patetica, Sonata Lunii, Appassionata şi Concertul nr. 4 in Sol major pentru pian şi orchestră. Şi pentru că prietenii vechi nu se uită niciodată, Horia Mihail vizitează în 2013 şi primele două piane călătoare. Astfel, recitalul de debut al turneului a avut loc la Sânnicolau Mare (24 martie), oraşul în care, la finalul celei de-a doua ediţii a turneului, a rămas, în 2012, al doilea pian călător. Primul pian călător se va reîntâlni şi el cu pianistul pe 12 aprilie la Mediaş, oraşul în care a rămas în 2011.
Înainte de a părăsi Bucureştiul, Pianul călător cu numărul 3 va face o plimbare prin parcurile Capitalei. De la Sala Radio, unde se găseşte acum (pentru că pianul este proprietatea Societăţii Române de Radiodifuziune), va poposi în parcurile Cişmigiu şi Herăstrău, pe 13 şi 14 aprilie, unde vor avea loc două recitaluri în aer liber realizate cu sprijinul ARCUB. O săptămână mai târziu, pianul călător îl va însoţi pe Horia Mihail în călătoria către o serie de oraşe din ţară în care nu există piane de concert performante, care să permită susţinerea unor astfel de evenimente.
Oltea Şerban-Pârâu, redactor şef Radio România Cultural şi unul dintre iniţiatorii turneului declara : „Pianul călător a fost iniţial o idee, un vis pe care nu ştiam dacă vom reuşi să-l transformăm în realitate şi să nu-l lăsăm să rămână o întâmplare dintr-un an oarecare, o întâmplare de care se vor fi minunat unii şi alţii şi pe care o vor uita, aşa cum au descoperit-o. Pianul călător a devenit un brand, acum, când lansăm a treia ediţie, toată lumea ştiind foarte bine despre ce este vorba. A treia călătorie va începe tot la Bucureşti şi se va încheia la Tulcea, la Teatrul „Jean Bart” unde va locui al treilea pian călător în următorii ani. »
Al treilea turneu Pianul călător îi oferă lui Horia Mihail bucuria de a repeta această experienţă, cu un program atractiv, cu recitaluri şi concerte cu orchestra. Traseul lui va putea fi urmărit pewww.pianulcalator.ro sau pe frecvenţele posturilor publice de radio.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.