UTIL pentru persoanele juridice nerezidente care nu au pe teritoriul României un sediu permanent și care au obligația de a plăti impozit pe profit în România
Persoanele juridice nerezidente care nu au pe teritoriul României un sediu permanent și care, potrivit prevederilor Codului fiscal au obligația de a plăti impozit pe profit în România, vor depune formularul 101 „Declaraţie privind impozitul pe profit” pentru veniturile realizate în anul 2016, până la data de 25 martie 2017, la Administrația fiscală pentru contribuabili nerezidenți, din cadrul Direcției generale regionale a finanțelor publice București.
Precizăm că, prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 581/2017 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3775/2015 pentru aprobarea unor competențe speciale ale organului fiscal central, publicat în Monitorul Oficial nr. 105/07.02.2017, a fost acordată Administrației fiscale pentru contribuabili nerezidenți din cadrul Direcției generale regionale a finanțelor publice București, competența de administrare a obligațiilor fiscale datorate de următoarele categorii de contribuabili:
- a) persoane juridice nerezidente, care nu au pe teritoriul României un sediu permanent și care obțin, potrivit art. 38 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, venituri din:
– transferul proprietăţilor imobiliare situate în România, inclusiv din închirierea sau cedarea folosinţei proprietăţii sau a oricăror drepturi legate de această proprietate imobiliară,
– vânzarea-cesionarea titlurilor de participare deţinute la o persoană juridică română,
– exploatarea resurselor naturale situate în România, inclusiv vânzarea-cesionarea oricărui drept aferent acestor resurse naturale,
- b) persoane juridice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European care obțin din România venituri din dobânzi și care optează pentru regularizarea impozitului plătit potrivit art. 225 din Codul fiscal;
- c) persoane juridice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat cu care România are încheiată o convenție de evitare a dublei impuneri și care realizează venituri din România din activități artistice sau sportive, și care optează pentru regularizarea impozitului plătit potrivit 227 din Codul fiscal.
Informaţii suplimentare pot fi obținute:
– apelând Biroul central de asistenţă telefonică a contribuabililor la numărul de telefon 031.403.91.60;
– de la birourile pentru asistenţa contribuabililor din cadrul organelor fiscale.