Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Victor Ponta în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei: Învăţăm din greşelile trecutului

Publicat: joi, 25 aprilie 2013

Regionalizarea, corupţia, romii şi drepturile minorităţilor sexuale au fost temele preferate de membrii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei în întâlnirea de la Strasbourg cu premierul Victor Ponta. Şeful Executivului de la Bucureşti a discutat ulterior cu secretarul general al Consiliului, care a anunţat că România va găzdui Oficiul pentru Lupta împotriva Criminalităţii Cibernetice.

Alocuţiunea susținută de premierul Victor Ponta în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Victor Ponta: „Aș dori să subliniez cât de importantă este pentru mine şi pentru oamenii care mi s-au alăturat astăzi – preşedintele Parlamentului român, consilierii mei speciali şi membri distinşi ai acestei reuniuni, domnul Frunda, faptul că mă aflu aici cu dvs. pentru a prezenta un mesaj clar privind angajamentul Guvernului român de a respecta toate valorile Consiliului Europei – determinarea noastră să învăţăm din greşelile trecutului şi să ne gândim la viitorul nostru comun, un viitor care presupune democraţie, respectarea drepturilor omului şi a statului de drept în ţara mea. Doresc să subliniez rolul important pe care președintele Mignon, secretarul general şi toţi reprezentanţii care au vizitat anul trecut şi în anul acesta ţara mea, rolul important pe care l-aţi jucat în a ajuta politicienii din România în a găsi cele mai bune soluţii pentru ţara noastră, pentru criza politică, pentru toate încercările cu care ne-am confruntat în ultimii ani.

Aş spune numai că anul 2012 a fost un an dificil pentru ţara noastră, urmând după o criză politică, economică şi socială lungă, astfel încât implicarea dumneavoastră în rezolvarea problemelor instituţionale şi găsirea celor mai bune soluţii pentru ţară a fost o mişcare foarte importantă, a fost o dovadă că prin dialog, cooperare și asistență, toate tipurile de criză pot fi rezolvate și cele mai bune soluţii pentru ţările implicate pot fi găsite. Vă mulţumesc pentru implicarea dumneavoastră personală, domnule Mignon, şi mulțumesc tuturor colegilor dumneavoastră care ne-au ajutat să găsim soluţiile potrivite.

După cum aţi menţionat, în decembrie, poporul român a trecut prin alegeri democratice, exprimându-şi dorinţa liberă, iar, după alegeri, noi, politicienii români am reuşit să găsim soluţiile cele mai bune, având în vedere viitorul ţării, şi nu trecutul, pentru că aşa cum mulţi dintre dumneavoastră ştiţi, există o înţelegere de cooperare clară între şeful guvernului şi preşedinte. Avem o structură legitimă şi o majoritate în Parlament, astfel încât toate deciziile Curţii Constituţionale sunt respectate şi implementate. Sistemul judiciar este independent şi oferă soluţii importante în cazuri penale, civile şi comerciale – şi voi spune acum că am învăţat cu toţii din lecţiile trecutului şi suntem cu toţii hotărâţi să cooperăm în beneficiul ţării. Îmi exprim un gând pentru toți membrii delegaţiei române la Adunarea Parlamentară: m-au făcut să mă simt solidar și mândru astăzi de a fi român, de a fi aici şi nu se întâmplă des în istoria noastră politică să descoperim că reprezentanţii tuturor partidelor politice, atât guvern, cât şi opoziţie, semnează împreună o scrisoare reprezentând România, în comun, afirmând că România va putea să-şi rezolve toate problemele instituţionale şi politice, şi că putem coopera, cum am spus, pentru beneficiul ţării noastre.

Mă voi referi la cele patru puncte, pentru care România şi eu ca șef de guvern vom avea nevoie de parteneriatul şi ajutorul dumneavoastră în consolidarea instituţiilor ţării, în primul rând, luând în considerare aspectele crizei politice cu care am fost confruntaţi. Există o înţelegere generală că, pe timpul mandatului acestui Parlament, trebuie să facem corecţiile constituţionale de care este nevoie. Desigur, nu vom schimba Constituţia, fundamental, ci vom face schimbările necesare, pentru a evita crize politice în viitor, învăţând din lecţiile trecutului şi exprimându-ne determinarea de a avea un instrument constituțional de evitare a crizei, de rezolvare a ei, fără a prejudicia stabilitatea şi predictibilitatea ţării noastre. Mă aflu aici și pentru a solicita susţinerea Comisiei de la Veneţia, către care am exprimat şi o cerere oficială, şi vreau să le mulţumesc pentru răspunsul foarte prompt, că vom avea toată expertiza şi toată asistenţa, astfel încât să putem purcede la schimbările necesare, după ce am luat în considerare toate sugestiile Comisiei de la Veneţia, fiindcă este dorinţa noastră să avem o Constituţie democratică şi foarte eficientă, potrivită, după toate standardele Consiliului Europei.

Al doilea punct unde avem nevoie, de asemenea, să cooperăm mai bine, mă gândesc la dosarele care se află pe rolul CEDO. Până în prezent, au fost 3.500 de dosare privind restituirea proprietăţilor confiscate de regimul comunist din România, iar cu ajutorul și asistența dumneavoastră, pentru care vă mulţumesc, am reuşit să adoptăm o lege nouă, care, sunt convins că va rezolva majoritatea problemelor, asigurând o restituire corectă şi soluţii juridice clare acestei probleme, care a marcat societatea românească, în ultimii aproape 70 de ani.

În al treilea rând, România a aplicat cele mai înalte standarde privind protecţia și drepturile minorităţilor, dar întotdeauna există ceva ce poate fi îmbunătăţit, şi contez pe cooperarea dvs. şi pe parteneriatul dvs. pentru a păstra în România cele mai noi dezvoltări în acest domeniu şi cel mai avansat regim juridic şi de drepturi al minorităţilor. Folosesc această oportunitate pentru a-mi exprima gratitudinea pentru toţi reprezentanţii politici legitimi ai minorităţii ungare din România, cu care am cooperat în luarea celor mai importante decizii privind restituirea proprietăților, privind drepturile minorităţilor. Voi lucra, de asemenea, foarte aproape de reprezentanţii minorităţii ungare şi sunt convins că împreună putem găsi cele mai bune soluţii pentru a trăi împreună, pentru a lucra împreună, în ţara noastră.
Problema pe care o consider încercarea de căpătâi a guvernului meu și a celor viitoare este aceea a unei mai bune integrări a comunităţii rromă. Avem o nouă strategie, compusă împreună cu ţările europene, sunt recunoscător guvernelor francez, olandez, german pentru cooperare. Dar pentru rezultate avem nevoie de determinare şi răbdare și trebuie să descoperim rădăcinile problemei.

Dle secretar general, sunt foarte recunoscător pentru faptul că, atunci când aţi vizitat România, aţi vizitat un proiect important, o şcoală în care se formează pentru viitor copiii din minoritatea rromă. Avem implementată legislaţia necesară, astfel încât acum ne confruntăm cu o discriminare pozitivă în şcoli şi, în anumite domenii privind integrarea socială, accesul la locurile de muncă a comunităţii rome, şi aceasta este problema care reprezintă un punct de încercare pentru guvernanţii români. Consider că toată minoritatea romă, cu cetăţenie română, se află în răspunderea noastră şi trebuie să fim foarte hotărâţi să găsim soluţii mai bune şi mai eficiente pentru a le găsi locuri de muncă, pentru a-i integra în şcoli şi pentru a-i face să se simtă în România, ca în orice altă ţară din regiune, acasă şi în siguranţă.

Apreciez parteneriatul dumneavoastră şi ajutorul privind toate aceste patru chestiuni foarte importante pentru guvernul meu, dar mă aflu aici, de asemenea, pentru a spune că eu consider că România, apreciată anul trecut o ţară cu risc de instabilitate, este astăzi o ţară previzibilă şi foarte stabilă în regiune şi este datoria noastră să cooperăm cu Consiliul Europei, cu Comisia Europeană pentru găsirea celor mai bune soluţii de consolidare a democraţiei, a statului de drept şi a drepturilor omului în întreaga regiune. După cum aţi spus, domnule preşedinte, ne aflăm într-un punct strategic pe harta Europei şi contribuţia noastră ar putea fi foarte importantă pentru situaţia Republicii Moldova şi trebuie să spun că susţinem cu tărie drumul european al Republicii Moldova, dar şi al tuturor ţărilor din zona Mării Negre. Sunt încrezător că împreună putem găsi soluţiile pentru ţările din Balcanii de Vest, privind mai multă integrare, democrație, respectarea drepturilor omului, respectarea statului de drept, ceea ce ar reprezenta un mare avantaj pentru aceste ţări şi pentru România, ca membră a regiunii. Doresc să vă conving să aveţi încredere în România, în buna credința și în posibilitatea noastră de a lupta pentru aceste principii şi obiective importante din regiune.

La final, domnule preşedinte, doresc să-mi exprim aprecierea pentru instituţia dumneavoastră și încrederea în viitorul ei. Suntem mândri să fim membri deplini ai Uniunii Europene şi ai Tratatului Nord-Atlantic, dar când vine vorba de drepturile omului, de statul de drept şi democraţie, cred cu tărie următorul lucru: Consiliul Europei nu are numai un trecut măreţ, dar are şi un viitor foarte important. Sunt mândru că România este membru deplin şi că a fost membru deplin în ultimii 20 de ani al Consiliului Europei şi sunt foarte încrezător în viitorul nostru comun.

Declarații de presă susținute de primul-ministru Victor Ponta și Thorborn Jagland, secretar general al Consiliului Europei

Thorborn Jagland, secretar general al Consiliului Europei: Doamnelor şi domnilor, este o mare onoare să-i urăm bun venit premierului Victor Ponta la Consiliul Europei. Este un important eveniment, în parte şi datorită aniversării a 20 de ani de la aderarea României la Consiliul Europei. Aş dori să remarc cu această ocazie că România este un membru foarte activ al Consiliului Europei și colaborăm strâns pe numeroase chestiuni care, de asemenea, în viitor, vor cădea în sarcina României.

Am efectuat recent o vizită la Bucureşti, care s-a dovedit a fi constructivă şi care a condus la rezultate foarte bune. De exemplu, așa cum am spus astăzi, Consiliul Europei este gata să răspundă pozitiv ofertei venită din partea Guvernului României de a găzdui la Bucureşti Biroul de Luptă împotriva Criminalității Informatice.

În cursul vizitei mele la Bucureşti, am discutat pe marginea legii de restituire a proprietăţilor, am ajuns la un acord, aţi spus atunci că este necesară o perioadă de timp pentru studiul legii, ceea ce s-a şi întâmplat şi sunt bucuros că legea a fost adoptată de Parlamentul român.
Am discutat şi chestiunea legată de populaţia de etnie rromă şi după întâlnirea de atunci cu premierul Ponta, am mers să vedem cum se derulează un proiect foarte important ce îşi propune să trimită populația de etnie rromă la şcoală şi am discutat despre modalitatea de a transforma acest proiect într-un exemplu şi a-l multiplica nu numai în România, dar şi în alte ţări. Am discutat, de asemenea, despre modalitatea de a folosi parteneriatul dintre Uniunea Europeană, România şi Consiliul Europei pentru a genera mai multe resurse pentru comunitatea rromă din zona respectivă cu scopul de a crea locuri de muncă şi, de asemenea, pentru a le îmbunătăţi standardul de viaţă.

Din nou, bun venit, domnule premier, la Consiliul Europei, m-am bucurat să vă revăd, vă doresc toate cele bune aici, la Strasbourg, să sărbătoriți această aniversare şi să privim spre viitor.

Victor Ponta, prim-ministru:  Aş dori, de asemenea, să-mi exprim plăcerea şi recunoştinţa pentru oportunitatea de astăzi, întâi de a mă adresa Adunării Generale, apoi de a mă întâlni cu preşedintele şi apoi cu secretarul general, cu reprezentaţii Comisiei de la Veneţia; şi, aşa cum aţi spus, aş dori să exprim în faţa membrilor Adunării Generale recunoștința pentru faptul că România este de 20 de ani un membru cu drepturi depline şi respectat al Consiliului Europei, pentru rolul pozitiv jucat de Consiliul Europei în sprijinirea României de a deveni un stat de drept democratic.

Voi avea de asemenea ocazia să-mi exprim recunoştinţa pentru rolul echilibrat şi just pe care l-aţi avut anul trecut în sprijinirea politicienilor români şi a instituţiilor din România în găsirea celor mai bune soluţii pentru ţară şi pentru alinierea la standardelor europene. Toate proiectele la care am colaborat sunt de succes și sunt foarte recunoscător pentru sprijinul acordat de dvs. în implementarea strategiei referitoare la minoritatea de etnie rromă, dar şi pentru asistenţa dumneavoastră în alte cazuri importante, cum ar fi legea de restituire a proprietăţilor.

Ulterior, voi avea o întâlnire foarte importantă cu preşedintele Comisiei de la Veneţia, căruia îi vom cere sprijinul şi asistenţa în ceea ce priveşte schimbările din noua Constituţie, care vor respecta toate standardele europene. Voi folosi acest prilej pentru a exprima angajamentul ţării mele pe calea democraţiei, a statului de drept, pentru un rol pozitiv în regiune şi de asemenea convingerea mea că, în toţi aceşti ani, Consiliul Europei a fost şi va fi şi în viitor, principala instituţie care trasează legi şi standarde în drepturile omului şi a statului de drept, nu numai la nivelul Uniunii Europene, dar şi pentru cele 47 de state membre ale Consiliului Europei şi vom conta pe asistenţa şi parteneriatul dvs. în îmbunătăţirea legilor şi standardelor democratice şi a statului de drept în România.”

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=5484

Publicat de la data apr. 25 2013. Categorii POLITIC.

Zona comentariilor

Meteo în țară

17 iunie 2019, 15:16
 

NNE
Predominant însorit
32°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 35°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 42%
Vânt: 11 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 7
Răsarit: 5:30
Apus: 21:02
Prognoza 18 iunie 2019
Zi
 

NE
Parţial însorit cu furtună
30°C
Vânt: 11 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

NNE
Parţial noros
20°C
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-06-2019 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : conform textelor; Zonele afectate : conform textelor și hărții; Fenomene : conform textelor; Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 17 iunie, ora 10 – 19 iunie, ora 23Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică       Instabilitatea atmosferică va […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-06-2019 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 2 Intervalul : 17 iunie, ora 23 – 18 iunie, ora 10; Zonele afectate : conform textului și hărții; Fenomene : manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată; Mesaj : MESAJ 2 ATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBEN Interval de valabilitate: 17 iunie, ora 23 […]

Loto

Horoscop

  • 215.359 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team