Viitorul gazului blochează negocierile pentru formarea Guvernului german

Lupta cu privire la rolul gazului și al energiei nucleare în regulile UE privind finanțarea durabilă a devenit o sursă de tensiune în discuțiile pentru formarea guvernului german, care implică în premieră trei formațiuni politice, prima coaliție tripartită a țării, negociată la Berlin.

SPD, Verzii și FDP – social-demcrați, liberali și ecologiști  – se află în prezent în plină alcătuire a unei așa-numite coaliții „semafor”, cu un acord final așteptat în ultima săptămână a lunii noiembrie.

Dar negocierile de coaliție s-au lovit acum de un obstacol – a apărut un dezacord fundamental între SPD, care susține includerea gazului în normele UE privind finanțarea durabilă, și Verzii care se opun vehement etichetării acestui combustibil drept investiție verde sau „de tranziție” în cadrul taxonomiei.

Investițiile în gaze fosile și nucleare nu ar trebui să fie ecologizate prin introducerea lor în taxonomie. Acceptăm că vor exista unele investiții în – pe o bază interimară – centrale cu gaze fosile pentru a ajuta la eliminarea treptată a cărbunelui. Cu toate acestea, gazul nu trebuie să fie inclus în taxonomie”, a insistat politicianul, adăugând că spunând că există mult capital disponibil pentru finanțarea de noi centrale pe gaz sau nucleare fără a le include în taxonomie: „Dacă Franța vrea să construiască noi centrale nucleare, poate. Dacă Germania vrea să investească în gaze fosile, poate. Și aș spune că chiar și în Europa de Est se va găsi capitalul. Ratele dobânzilor sunt la zero pentru țările OCDE, marile companii se pot refinanța la fel de ieftin pe piață fără a fi nevoie să includă gazul sau nuclearul în taxonomie”.

Regulamentul UE privind taxonomia precizează condițiile în care activitățile economice pot fi considerate durabile, trimițând un semnal investitorilor despre ce este „verde” și ce nu.

Dar, în timp ce Verzii și SPD resping ambele variant nuclear, ei sunt divizați când vine vorba despre clasificarea gazelor în taxonomia finanțelor „verzi” ale UE.

„Dacă nu putem finanța gazul, cărbunele va fi prelungit”, a declarat Svenja Schulze, ministrul interimar al Mediului din Germania, care a vorbit la COP26, de la Glasgow.

Declarațiile lui Schulze s-au adăugat la un șir lung de mesaje pro-gaz din partea politicienilor SPD de nivel înalt. În timp ce tranziția energetică din Germania se concentrează pe surse regenerabile, „folosirea gazului ar fi, de asemenea, parte din aceasta pentru o lungă perioadă de timp. Asta înseamnă că Germania va trebui să construiască noi centrale electrice pe gaz”, a spus Olaf Scholz, viitorul cancelar al țării.

Un proiect „scăpat” în presă al tratatului de coaliție arată că „Guvernul german va milita împotriva includerii energiei nucleare și a gazului ca tehnologii durabile”, relatează ziarul german Handelsblatt.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.