Zece ani de război în Siria

Din 2011 încoace, Uniunea Europeană a direcționat spre victimele războiului cutremurător din Siria, considerat cea mai mare tragedie umanitară contemporană, 24 de miliarde de euro.

Sunt zece ani de când Siria a devenit teren de confruntare între puterile lumii. Au pierit oameni cu sutele de mii, mulți civili, în raidurile rusești, în bombardamentele Coaliției Internaționale, în atacuri ale forțelor turcești, în asalturile aeriene și terestre și ca victime ale așa-ziselor formațiuni anti-regim, printre care și ISIS.

La 10 ani de la izbucnirea conflictului, imaginea este înfiorătoare și, în același timp, relevantă pentru ce se întâmplă când regimurile încep să tragă în propriul popor și pentru cine plătește, inclusiv cu viața, atunci când un stat devine teatru de război internețional: din septembrie 2015, Iran, Rusia și Hezbbolah sprijină regimul sirian împotriva grupărilor rebele și teroriste, SUA conduc o coaliție împotriva teroriștilor și forțelor guvernamentale siriene, Turcia e implicată, sprijinind opoziția siriană, dar ocupând nordul Siriei ca să lupte împotriva kurzilor.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a documentat moartea a 388.652 de persoane în toată Siria, de la începutul Revoluției Siriene, din 15 martie 2011 până în 14 martie 2021.

Restul până la 594.000 sunt victime ale secretomaniei care estompează cifrele reale și de o parte și de alta a baricadei sau pur și simplu pentru că experții SOHR nu pot ajunge în regiuni izolate ale Siriei, potrivit solidnews.ro.

Pe lângă atacuri aeriene, explozii, atacuri cu bombă, 88.000 de civili au fost uciși sub tortură în centrele de detenție și în închisorile regimului Bashar al-Assad, inclusiv copii.

Ținte vii ale războiului, copiii au fost victime și ale atacului din 4 aprilie 2017 cu gaz sarin, declanșat de Assad împotriva propriului popor. 86 de civili au murit atunci, majoritatea copii.

2,1 milioane de civili sirieni au fost mutilați pe viață, iar alte aproape 13 milioane și-au părăsit casele transformate în ruine. Dintre aceștia, mai mult de 5,5 milioane au migrat în Turcia, Liban și spre Europa.

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.