Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2250 lei în luna decembrie 2013

Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1625 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 135 lei (7,7%).
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (4144 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (972 lei), conform Institutului Naţional de Statistică.
Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum
Indicele câştigului salarial real pentru luna ianuarie 2014 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 91,5%.
Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 121,4%, cu 11,2 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna decembrie 2013.
În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.

*) vezi Precizările metodologice de la punctul 4. Concepte şi definiţii.

Ianuarie 2014 comparativ cu Decembrie 2013
În luna ianuarie 2014, în majoritatea activităţilor din sectorul economic , nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna precedentă ca urmare a acordării în luna decembrie 2013 a primelor ocazionale (inclusiv pentru sărbători, sfârşitul de an şi pentru performanţe), plăţii sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete cadou şi tichete de masă). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna ianuarie au fost mai mici comparativ cu luna precedentă ca urmare a nerealizărilor de producţii ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte) sau a angajarilor de personal cu câştiguri salariale mici.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
 între 21,0% şi 25,0% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, tranzacţii imobiliare, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie;
 între 15,0% şi 20,0% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea echipamentelor electrice, cercetare-dezvoltare, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), industria metalurgică;
 între 12,0% şi 14,5% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, extracţia minereurilor metalifere, fabricarea produselor din tutun, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, construcţii, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune (inclusiv înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ; activităţi de difuzare şi transmitere de programe), fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, alte activităţi extractive, activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură).
Uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au înregistrat în sectorul economic în hoteluri şi restaurante (3,4%), activităţi de poştă şi de curier (0,7%), alte activităţi de servicii (0,4%) şi au fost cauzate în principal de aplicarea prevederilor legale pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată .
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă astfel: sănătate şi asistenţă socială (-1,2%), administraţia publică (-1,1%), învăţământ (-0,6%).
Ianuarie 2014 comparativ cu Ianuarie 2013
Comparativ cu luna ianuarie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,0%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 103,9%.
Precizări metodologice
1. Datele lunare privind câştigul salarial şi efectivul de salariaţi sunt obţinute printr-o cercetare statistică selectivă. Pentru dimensionarea eşantionului s-a luat în considerare obţinerea unor estimaţii ale principalelor caracteristici cercetate, care să fie afectate de erori în limita a +/-3% şi garantate cu o probabilitate de 95%. Începând cu luna ianuarie 2014 eşantionul cuprinde 22.500 unităţi economico-sociale. Unităţile din „sectorul bugetar” sunt cuprinse exhaustiv în cercetare, excepţie făcând unităţile administraţiei publice locale pentru care datele la nivelul consiliilor locale comunale se culeg pe bază de eşantion reprezentativ la nivel de judeţ (cca. 770 de unităţi). Pentru sectorul economic, au fost incluse în cercetare unităţile cu 4 salariaţi şi peste, care reprezintă 91,41% din numărul total al salariaţilor din acest sector.
Obiectivul cercetării statistice lunare asupra câştigurilor salariale îl constituie evaluarea tendinţelor pe termen scurt ale câştigurilor salariale medii lunare şi orare pe total economie şi sectoare de activitate.
2. Datele obţinute din cercetarea statistică lunară privind câştigurile salariale şi efectivul de salariaţi sunt agregate după activitatea omogenă a unităţilor; aceasta înseamnă că în activitatea de administraţie publică nu sunt cuprinse toate activităţile secundare desfăşurate în administraţia publică centrală şi locală, de tipul:
– asistenţă socială,
– activităţi culturale, sportive şi recreative,
– peisagistică şi servicii pentru clădiri,
– agricultură,
– distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare,
– construcţii,
– transport şi depozitare,
– producere şi furnizare de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat,
– închiriere şi sub-închiriere a bunurilor imobiliare etc.
Informaţiile aferente activităţilor secundare sunt cuprinse, fiecare, la activităţile economice conform CAEN Rev.2 corespunzătoare.
3. Informaţiile referitoare la „sectorul bugetar” trebuie utilizate cu atenţie, deoarece datele se referă la statisticile din activităţile economice (agregate după activitatea omogenă) conform CAEN Rev.2. de administraţie publică, învăţământ şi sănătate şi asistenţă socială (inclusiv sector privat pentru învăţământ – cca.3%, respectiv sănătate şi asistenţă socială – cca. 9%), exclusiv forţele armate şi personalul asimilat (MApN, SRI, MAI etc.). Aceste statistici nu ţin cont de forma de finanţare, scopul lor fiind cel de furnizare de informaţii pe activităţi economice conform CAEN Rev.2. Informaţiile corespunzătoare formei de finanţare sunt gestionate de Ministerul Finanţelor Publice, în conformitate cu prevederile OUG nr. 48/2005, cu completările şi modificările ulterioare.
4. Concepte şi definiţii
Câştigul salarial nominal brut cuprinde salariile, respectiv drepturile în bani şi în natură cuvenite salariaţilor pentru munca efectiv prestată (inclusiv pentru timpul lucrat suplimentar) potrivit formei de salarizare aplicată, sporurile şi indemnizaţiile acordate ca procent din salariu sau în sume fixe, alte adaosuri la salarii potrivit legii, sumele plătite pentru timpul nelucrat (indemnizaţiile pentru concediile de odihnă şi studii, zile de sărbătoare şi alte zile libere, sumele plătite din fondul de salarii pentru concediile medicale), premiile, primele de vacanţă şi alte sume plătite din fondul de salarii conform actelor normative sau contractelor colective de muncă, sumele plătite din profitul net şi alte fonduri (inclusiv contravaloarea tichetelor de masă).
Câştigul salarial nominal net se obţine prin scăderea din câştigul salarial nominal brut a: impozitului, contribuţiei salariaţilor pentru asigurările sociale de sănătate, contribuţiei individuale de asigurări sociale de stat şi a contribuţiei salariaţilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Câştigul salarial mediu lunar reprezintă raportul dintre sumele plătite salariaţilor de către agenţii economici în luna de referinţă, indiferent pentru ce perioadă se cuvin şi numărul mediu de salariaţi. Numărul mediu al salariaţilor reprezintă o medie aritmetică simplă calculată pe baza efectivelor zilnice ale salariaţilor din luna respectivă. Salariaţii care nu sunt angajaţi cu normă întreagă se includ în numărul mediu proporţional cu timpul de lucru prevăzut în contractul de muncă. În efectivul de salariaţi luat în calcul se includ numai persoanele care au fost plătite pentru luna respectivă. Nu se iau în considerare: salariaţii aflaţi în concediu fără plată, în grevă, detaşaţi la lucru în străinătate şi cei al căror contract de muncă/raport de serviciu a fost suspendat.
Indicele câştigului salarial nominal brut se calculează ca raport între câştigul salarial mediu nominal brut din luna curentă şi cel din luna de comparaţie, exprimat procentual.
Indicele câştigului salarial nominal net se calculează ca raport între câştigul salarial mediu nominal net din luna curentă şi cel din luna de comparaţie, exprimat procentual.
Indicele câştigului salarial real se calculează ca raport între indicele câştigului salarial nominal mediu net şi indicele general al preţurilor de consum al populaţiei, exprimat procentual.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.