Începe STRESS CONGRESS 2024! Tema: „Sănătate cerebrală, îmbătrânire cerebrală și știința longevității”

Medicii, cadrele    didactice,     doctoranzii,    cercetătorii     științifici,     fizioterapeuții,     psihologii, studenții, farmaciștii, asistenții medicali și orice persoană interesată sunt invitați să se înscrie și să participe la cea de-a VII-a ediție a Stress Congress , cu tema: Sănătate cerebrală, îmbătrânire cerebrală și știința longevității  ,  care  se  va  desfășura  în  perioada  10-11  octombrie  2024, în  format  fizic, la Palatul Parlamentului, în Sala „C.A. Rosetti”.

În premieră, în România, în cadrul Stress Congress 2024 va exista o sesiune extraordinară cu reprezentanții mass-media,  un panel intitulat „Mass-media, sănătatea și stresul: rolul jurnaliștilor, campaniile de informare/educare, impact și rezultate/bune practici înregistrare în 2024”.

Reprezentanții presei au o influență majoră asupra percepției publicului privind stresul și sănătatea fizică și mintală. Prin diseminarea informațiilor corecte și accesibile, pot contribui semnificativ la educarea oamenilor cu privire la importanța protejării sănătății.

De asemenea, tot în premieră, va exista un panel cu ocazia anului aniversar UNESCO dedicat doamnei Acad. Prof. Dr. Ana Aslan, care va fi moderat de doamna Dr. Nina Diaconescu, medic specialist în medicină internă, geriatrie și gerontologie, panel la care a confirmat participarea și doamna Madlen Șerban, Secretar General al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.

STRESS CONGRESS este un eveniment Național cu participare Internațională, organizat anual sub Înaltul Patronaj al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, în colaborare cu Fundația Ana Aslan Internațional, fiind creditat cu credite EMC pentru medici și 12 credite EMC pentru asistenții medicali.

Evenimentul, unul de referință în domeniul medical, va asigura o abordare interdisciplinară a stresului, având un program complex, de excelență (11 paneluri, 2 mese rotunde, premiere de bune practici), incluzând teme privind brainstress-ul, pre-diabetul, educație și strategii internaționale în longevitate, prevenția în bolile infecțioase, traume și adicții, demență, fragilitate, infertilitate, sănătate mintală, imagistică vascular-intervențională.

Anul  acesta,  în  deschiderea  Stress  Congress  2024, este  programată  o  masă  rotundă  de  mare importanță, la care va avea acces și mass- media și la care vor participa personalități de rang înalt, reprezentanții autorităților publice competente la  cel mai înalt  nivel, personalități-cheie din domeniul medical și academic: domnul Prof. Univ. Dr. Emil Constantinescu, Președintele României în perioada 1996-2000, domnul Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rectorul U.M.F Carol Davila București, doamna Natalia Intotero, Ministru,  Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, domnul Bogdan Ivan, Ministru, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, domnul Dr. Cristian Bușoi, Europarlamentar, Comisia de Sănătate a Parlamentului European, domnul Dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, domnul Dr. Dina Mergeani, Președinte, Societatea Națională de Medicina Familiei, Mircea Timofte, Președinte, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România- OAMGMAMR, domnul Conf. Univ. Dr. Busnatu Ștefan-Sebastian, Prorector pentru dezvoltarea infrastructurii informaționale, digitalizare și tehnologii inovative, U.M.F Carol Davila București și domnul Dr. Wargha Enayati, medic cardiolog, fondatorul Enayati Medical City.

Un moment important al acestei sesiuni va fi participarea Organizației Mondiale a Sănătății, prin intermediul doamnei Dr. Silvia Gatscher, Health Operations Manager, care va aduce în discuție perspectiva globală și soluțiile la nivel internațional pentru gestionarea problemelor de sănătate publică și reducerea stresului.

Această sesiune de discuții va aduce în prim-plan perspectivele și soluțiile pentru provocările actuale din domeniul sănătății și cercetării.

STRESS CONGRESS 2024 înseamnă:

  • 2 zile de congres, cu cca. 20 de ore dedicate analizei multidisciplinare a stresului;
  • Abordarea interdisciplinară  a  stresului  și un program complex, de excelență, structurat în  11 paneluri, 2 mese rotunde, premiere modele de bune practici;
  • Peste 40 de  lectori români  și  internaționali  din  diverse  specialități  și  domenii  de  expertiză,  cu prezentări de înalt nivel științific și universitar;
  • Diplomă de participare, cu confirmarea creditelor profesionale pentru medici (în curs de creditare)

și pentru asistenți (12 credite EMC);

  • Diplomă de participare pentru studenți și pentru ceilalți participanți;
  • Corelația între stres și diferite patologii, între medicină, psihologie, cercetare științifică, inovare, cu analiza provocărilor îmbătrânirii cerebrale;
  • O sesiune extraordinară cu reprezentanții mass-media, în care vor fi prezentate informații de interes, experiențe proprii în documentarea și furnizarea știrilor medicale, premiere modele de bune practici
  • Noutăți la nivel național, european și internațional în domeniile vizate de Stress Congress 2024.

Lectorii la Stress Congress 2024 sunt nume sonore din medicina românească (Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga, Rector, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, Prof. Univ. Dr. Luiza Spiru, Conf. Univ. Dr. Radu Ciprian Țincu, Prof. Univ. Dr. Florin Mihălțan, Prof. Univ. Dr. Cristian Falup-Pecurariu, Prof. Univ. Dr. Ioana Micluția, Dr. Cristina Berteanu, Dr. Cleo Roșculeț, Dr. Marilena Băluță, și alte nume sonore din medicina românească), dar și specialiști de top pe plan internațional (Prof. Univ. Dr. Nick Guldemond, Olanda, Prof. Univ. Dr. Steven Sclan, S.U.A, Dr. Emilia Vitale – Group Leader, NeurOMICS-IBBC-CNR, University of Naples Federico Due, Italia, Dominik Thor – President of Geneva College of Longevity Science GCLS, Austria, Dr. Michel Deriaz, Elveția, Conf. Dr. Maria-Cristina Marinescu, Spania).

Informații suplimentare privind programul Stress Congress:  https://stresscongress.org/#program

Vă invităm să vă înscrieți aici:  https://stresscongress.org/inscrieri/.

Invităm mass-media să participe la deschiderea Stress Congress 2024 și la masa rotundă din data de 10.09.2024 (prima zi), ora 09:00 , precum și pe tot parcursul evenimentului.

Vă așteptăm la Stress Congress 2024!

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.