Viața și fericirea noastră!!! (VII)

Pentru că săptămâna trecută ţi-am promis că îţi voi spune ce trebuie să faci, cum să te comporţi, ce atitudine trebuie adoptată atunci când, scumpa mea fiică, există riscul să te intersectezi în viaţă cu o persoană care îţi provoacă mult rău, care caută să te distrugă sau măcar să îţi perturbe liniştea sufletească, îmi onorez acum promisiunea, în baza propriei experienţe de viaţă.

Fetiţa mea, ca să poţi trăi liniştită, evită idioţii şi proştii, evită oamenii răi cu înclinaţii de răzbunare şi distrugere de destine, aceşti nesimţiţi ai timpurilor contemporane.

Dar, tati, cum îi recunosc ?

Draga mea, astfel de specimene se recunosc imediat din modul cum se exprimă, cum tratează viaţa, cum abordează orice dialog cu semenii lui. Ei au doar o pojghiţă de cultură, lucru vizibil imediat ce deschid gura şi, cu siguranţă, au făcut şcoala la fără frecvenţă. Nu sunt altceva decât nişte şmecheri care ignoră regulile civilizaţiei şi ale bunului simţ, nişte imbecili, neisprăviţi şi aroganţi, folosindu-se adesea de experienţa anturajului în care se complac, adică al străzii şi al infractorilor.

Ce pot să-ţi spun despre un asemenea individ este că, indiferent cu cine vorbeşte şi cât de pregătită este persoana cu care are dialogul, el ştie tot, a trăit tot şi, desigur, e priceput la toate. El nu ascultă dialogul cu interlocutorul, făcând de fapt un monolog, nu acceptă sfaturi, ba chiar te contrazice la orice ai de spus, deşi evidenţa lucrurilor este alta. Este un „Gigi contra”, care îşi permite „luxul” să te corecteze şi să explice orice, indiferent dacă ştie sau nu ceva despre subiectul pus în discuţie. Să nu cumva, scumpa mea, să încerci a corecta un idiot, a te pune cu un prost, cu un nesimţit, pentru că te etichetează imediat ca duşmanul lui pe care trebuie să-l pedepsească.

Tu, Rebecca, dacă vrei să ai stofă de om civilizat şi educat, va trebui ca la întâlnirea cu asemenea idioţi şi proşti să păstrezi tăcerea în prezenţa lor, chiar şi atunci când  dreptatea îţi aparţine şi ai avea multe de spus. Copilă dragă, să ai tot timpul în minte sfatul unui om care a trăit de toate în de viaţă, şi bune şi rele – eu, tatăl tău – care ştie bine ce îţi spune. Să nu accepţi critica de la acei oameni de la care tu eşti sigură că nu vei cere sfaturi niciodată.

Tu trebuie să înţelegi , fetiţa mea, că viaţa e făcută pentru a te bucura de fiecare  apus de soare şi să fii pregătită să priveşti cu speranţă spre fiecare răsărit.

Oriunde te-ai afla, spre orice te-ai îndrepta, indiferent de vremea de afară, bună sau rea, tu să aduci cu Eul  tău strălucire propriului soare, aura ta să-ţi ţină sufletul curat şi bun!

Să ştii că întotdeauna, unde te duce gândul, acolo e şi sufletul tău, căci el, sufletul, nu are culoare şi nici vârstă, are nevoie doar să fie iubit.

Viaţa noastră în economia timpului planetar e ca o picătură de apă într-un ocean. E atât de scurtă încât trebuie să cugeţi bine la ce ai de făcut, nu-ţi risipi timpul cu gândul la războaie, resentimente, răzbunări, nici măcar la divergenţe sau certuri mărunte. Evită-le pe cât posibil, ca să ai linişte în propria viaţă.

Nu uita că timpul există doar pentru a iubi şi nu pentru a urî, căci nu durează decât o clipă! Sensul tău în această lume nu are valoare şi nici scop fără dragostea Bunului Dumnezeu. Căci fiecare zi pe care o trăieşti este de fapt un dar de la Dumnezeu! Primeşte-l cu încredere, cu speranţă şi bucurie! Primeşte-l întotdeauna cu braţele deschise ca să poţi fi cu adevărat fericită!

Dar, uite, în numărul viitor hai să vorbim despre câteva lucruri simple, dar obligatoriu de urmat dacă îţi doreşti o viaţă liniştită, cu multe clipe de fericire.

 

Prof.univ.dr.Florentin SCALEŢCHI

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.