Astăzi în Azerbaidjan se sărbătorește Ziua Națională a Renașterii

Această zi a deschis calea pentru Azerbaidjan către mișcarea de eliberare națională și a condus în cele din urmă la obținerea independenței de stat – astăzi poporul azerbaidjan sărbătorește Ziua Națională a Renașterii.

În primele zile ale anului 1988, a început agresiunea deschisă a Armeniei împotriva Azerbaidjanului. Sesizând atitudinea indiferentă a Moscovei, în special a liderului URSS Mihail Gorbaciov, față de aceste evenimente, la instrucțiunile și ordinele guvernului armean, s-a planificat expulzarea din Armenia a peste 200 de mii de azerbaidjeni din locurile lor de reședință permanentă. Armenii nu numai că au expulzat minoritatea azerbaidjană din satele lor natale, dar i-au și ucis și chiar i-au ars de vii. Gorbaciov și anturajul său nu au reacționat în niciun fel la acest act de vandalism fără precedent din partea armenilor.

Armenii nu s-au oprit aici. La începutul lunii februarie 1988, au provocat tulburări în regiunea autonomă Karabah din Azerbaidjan. Ei au ridicat problema secesiunii de Azerbaidjan și a anexării Karabahului la Armenia, pământ care din punct de vedere istoric aparține Azerbaidjanului.

În această perioadă dificilă, poporul azerbaidjan și-a exprimat furia și neîncrederea față de conducere. La început, cetățenii Azerbaidjanului credeau în guvernul central al URSS din Moscova și în oficialii locali. Acest lucru se demonstra prin sloganurile, portretele și bannerele cu care oamenii au mers la proteste.

Cu toate acestea, oamenii au văzut și au înțeles că nici Moscova, nici conducerea sovietică de atunci a Azerbaidjanului nu doreau să ia măsuri decisive. Și apoi, din toate colțurile țării, oamenii au început să se adune la Baku, în piața Lenin (care după aceste evenimente a luat numele de Azadlîg („Libertatea” în azerbaidjană)), să organizeze mitinguri împotriva acțiunilor Armeniei și a atitudinii conducerii sovietice, să-și exprime nemulțumirile.

În aceleași zile, refugiații azerbaidjeni din Armenia au început să sosească la Baku și în alte regiuni ale Azerbaidjanului – epuizați, înghețați și insultați. Pe toate rutele din Armenia către Azerbaidjan au existat grupuri de bandiți armeni înarmați, majoritatea purtând uniforme de poliție, care au creat puncte de control neautorizate. Aceștia au oprit toate mașinile, au verificat documentele pasagerilor și, dacă se dovedea că sunt azerbaidjeni, îi debarcau, torturau cu brutalitate și chiar îi omorau. Populația din satele armenești în care locuiau azerbaidjeni nu primea hrană, alimentarea cu energie electrică era întreruptă și se efectuau atacuri armate.

Conform listei de refugiați întocmite în 1990 de către Societatea pentru Refugiați din Azerbaidjan pe baza documentelor relevante și a mărturiilor martorilor, în anii 1988-1990 în Armenia, 216 azerbaidjeni au fost uciși cu brutalitate sau au murit pe motive etnice. Conform listei, 52 de persoane au murit din cauza rănilor suferite, 34 de persoane au fost ucise după torturi inumane, 20 de persoane au fost împușcate, 15 persoane au fost arse, 8 persoane au fost lovite de mașini, 9 persoane au nimerit în accidente rutiere, 7 persoane au murit în urma unor agresiuni medicale, 9 persoane au murit în urma unui infarct, două s-au sinucis, o persoană a fost spânzurată, două au murit în urma exploziei unei mașini, una a murit în urma unui șoc electric, o persoană a fost topită, 6 persoane au fost date dispărute, 20 de persoane au dispărut din spitale, 48 de oameni au murit după ce au fost prinși de o furtună în munți în timp ce încercau să ajungă în Azerbaidjan pe poteci.

Înainte de 1988, teritoriul în care locuiau azerbaidjeni în Armenia reprezenta aproximativ 25% din întregul teritoriu al republicii. Ca urmare a epurării etnice, peste 200 de mii de azerbaidjeni au fost expulzați cu brutalitate din 22 de regiuni și 6 orașe ale Armeniei.

Șeful statului sovietic, Mihail Gorbaciov, a răspuns cu tăcere acestui vandalism fără precedent. Cu conivența sa și, poate, cu sprijinul său, tulburările politice au început în februarie 1988 în regiunea Karabah din Azerbaidjan. Scopul lor era să anexeze pământul primordial azerbaidjan – Karabah, Armeniei. Un flux de persoane strămutate intern s-a repezit la Baku și în alte orașe și regiuni din Azerbaidjan.

La Baku au început primele proteste în masă, iar apelurile la secesiunea Azerbaidjanului de URSS au fost auzite pentru prima dată în piața principală a capitalei. Treptat, aceste mitinguri s-au transformat într-un protest politic fără precedent împotriva politicilor Armeniei și a conviețuirii și sprijinului deschis al acestor atrocități din partea guvernului sovietic. Poporul azerbaidjan s-a ridicat pentru a-și apăra demnitatea națională.

Guvernul URSS, temându-se chiar de gândul privind posibilitatea unor proteste în masă în oricare dintre republicile sovietice, capabile să zdruncine toate bazele pe care se sprijinea puterea comunistă, la 22 noiembrie a declarat stare de asediu la Baku. Forțe mari ale trupelor sovietice au fost atrase în capitala azerbaidjană. Timp de câteva zile, piața în care s-au adunat oamenii a fost izolată de trupele interne atrase la Baku din locurile de desfășurare din aproape întreaga URSS. Deja în noaptea de 3 spre 4 decembrie, protestatarii au fost dispersați. Autoritățile aliate au prezentat întreaga forță a mașinii militare sovietice, inclusiv echipamente grele, împotriva oamenilor neînarmați. Ulterior, aproximativ 400 de persoane au fost arestate.

Din păcate, într-o perioadă atât de dificilă, setea de putere și incompetența conducerii de atunci a Azerbaidjanului au dus la o și mai mare slăbire a republicii.

„Dacă mânia neprihănită a azerbaidjenilor, sentimentele lor de trezire națională și renaștere națională, care au adunat poporul ca o forță indestructibilă în Piața Azadlîg, ar fi fost folosite în mod constructiv, astăzi nu ne-am ocupa de problema Karabahului”, a declarat mai târziu Liderul Național al Poporului Azerbaidjan, Heydar Aliyev.

Odată cu revenirea sa la conducere, la cererea poporului, a început adevărata renaștere a statului. Tocmai el a întărit și a făcut ireversibilă independența Azerbaidjanului și a deschis drumul de la renașterea națională la progresul național.

Pentru poporul azerbaidjan, 17 noiembrie simbolizează începutul mișcării de eliberare națională, în urma căreia Azerbaidjanul a devenit stat independent. Din 1992, această zi a fost sărbătorită în Azerbaidjan ca Ziua Națională a Renașterii.

Și astăzi, când victorioasa armată a Azerbaidjanului, sub conducerea președintelui, comandantului suprem Ilham Aliyev, a eliberat pământurile noastre natale de sub agresiune și ocupație, când integritatea teritorială a Azerbaidjanului a fost restabilită, semnificația acestei Zile în istoria poporului nostru devine și mai importantă.

Dr. Huseyn N. Najafov,

Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar

al Republicii Azerbaidjan în România

Comments

comments