Beautiful DETROIT

Înțelegând prin rapul (necontrafăcut), agresiune, limbaj violent, ruptură socială, etc, și o poveste cu iz de infracționalitate (mentalitar), omitem umanitatea, „sindromul” solidarității al unor defavorizați ai suburbiilor americane, libertatea estetică.

8 Mile” (cu Eminem, Brittany Murpy, Kim Basinger), filmul cu gangsteri, rap, poliție „sacrosantă” a periferiilor cu negri, prezintă, în contrapunct, personaje și întâmplări reale, destine rupte, dar incontrolabile, actanți care sfidează conformismul inegalității (sociale).

Eminem și-a petrecut adolescența în Detroit, Michigan, și a interpretat personajul principal înfilmul autobiografic „8 Mile”, în cartiere muncitorești (ale crimei organizate)…

“I’m not afraid

To take a stand

Everybody

Come take my hand

We’ll walk this road together, through the storm

Whatever weather, cold or warm

Just lettin’ you know that you’re not alone
Holla if you feel like you’ve been down the same road.”

(Eminem, Not Afraid, Recovery, 2010)

Made Marshall Mathers

Este un artist alb, care intră în jungla rap, prin porți închise, forțându-le.

Apoi, s-a adaptat industriei muzicale, cu o forță excepțională a cuvântului (în 2020,   Eminem a intrat în CarteaRecordurilor cu piesa „Godzilla”,recitând 229 de cuvinte în 30 secunde).

Depășise radicalul: “My life is full of empty promises and broken dreams”(Eminem, “Rock Bottom,” Slim Shady LP, 1999) și ajunsese la “Beautiful(Album: Relapse, 2009):

“(…) I starting to feel distant again
So I decided just to beat this pain (…)
I think I’m starting to lose my sense of humor
Everything is so tense and gloom
I almost feel like I gotta check the temperature in the room
Just as soon as I walk in
It’s like all eyes on me
So I try to avoid any eye contact
Cause if I do that then it opens a door to conversation
Like I want that…
I’m not looking for extra attention
I just want to be just like you
Blend in with the rest of the room
(…)And half of them ain’t even funny like that
Ahh Marshall, you’re so funny man, you should be a comedian, god damn
Unfortunately I am, but I just hide behind the tears of a clown
So why don’t you all sit down
Listen to the tale I’m about to tell
Hell, we don’t have to trade our shoes
And you don’t have to walk no thousand miles.” (Eminem, Beautiful)

 “(…) Încep să mă simt distant din nou
Așa că am decis să înving această durere./
(…) Cred că încep să-mi pierd simțul umorului
Totul e atât de intens și neclar
Simt că trebuie să verific temperatura din cameră
Chiar atunci când intru
Deodată toate privirile sunt către mine
Așa că încerc să evit contactul vizual
Căci dacă nu fac asta, vor începe conversațiile
De parcă aș vrea asta
Nu caut atenție
Vreau să fiu ca tine
Să mă amestec printre cei din cameră.
(…) Iar jumătate din ele nici nu sunt amuzante
Ahh Marshall, ești atât de haios, omule, ar trebui săfii comedian,
Din păcate sunt.

Dar doar mă ascund în spatele lacrimilor unu iclovn
Asa că, de ce nu vă așezați jos
Să ascultați povestea pe care am să v-o spun
Nu trebuie să schimbăm locurile
Iar tu nu trebuie sămergi mii de mile.” (Eminem, Beautiful)

Depersonalizarea (artistului) se trădează, asumat, paradoxal, prin stilul foarte personal, intimist, al rapului (și nu prin accentele lui vulgare), se știe că liricul a fost abandonat în favoarea unei transmisii impersonale a excitației verbale. E un travaliu fantezist și nimic altceva, un fel de “the intoxication of the heart” (E.A.Poe).

În poezia română, regretatul poet Cristian Popescu (considerat unul dintre cei mai teribili „copii ai postmodernismului”), a scris în același stil al recuperării evenimentului mărunt, adesea casnic.

Genul liric fusese abandonat, postmoderniștii ironizau romantismul sau clasicismul, simbolismul, cu vitalitatea unui alt raport cu realul, o empatie de poveste scurtă, narativă, prozaică. Poezia devenise prozo-poem, tragică.

Poetul este o maimuță de circ („modelul poetului nu poate fi decât maimuța de circ! Maimuța care datorită admiratorilor săi, datorită faptului că, iată, i-au rămas mici hăinuțele de la începutul carierei, numai acea maimuță, care, măcar din aceste motive, poate deveni într-o singură viață: OM! Da!…Așa și poetul!…Adevăratul poet! Mântuitor al neamului trist și cinstit de maimuțe!” (Cristian Popescu, Arta Popescu) -când autoironia declarativă, crudă, nu detestabilă personal, ci profund veridică, implică o condiție dramatică, fragilă.

“(…)For a dad to show up who never did
I just wanted to fit in
Every single place
Every school I went
I dreamed of being that cool kid
Even if it meant acting stupid
Aunt Edna always told me
Keep making that face till it gets stuck like that
Meanwhile I’m just standing there
Holding my tongue up trying to talk like this
Till I stuck my tungue on the frozen stop sign poll at 8 years old
I learned my lesson and cause I wasn’t tryin to impress my friends no more
But I already told you my whole life story
Not just based on my description
Cause where you see it from where you’re sitting
Is probably 110% different
I guess we would have to walk a mile
In each other’s shoes, at least
What size you where?
I wear tens
Let’s see if you can fit your feet.

(…) Yea… To my babies. Stay strong. Daddy will be soon
And to the rest of the world, god gave you the shoes
That fit you, so put em on and wear em
And be yourself man, be proud of who you are
Even if it sounds corny,
Don’t ever let no one tell you, you ain’t beautiful.”(Eminem, Beautiful, Relapse)

“(…) Pentru un tată care nu a apărut niciodată
Doar am vrut să mă integrez
În fiecare loc
La fiecare școală la care am fost
Am visat să fiu acel copil mișto
Chiar dacă asta însemna să mă port stupid
Matușa Edna mi-a spus întotdeauna
Mai strâmbă-te tu mult, că o să rămâi așa
Între timp eu doa rstăteamacolo
Ținându-mi limba-n sus și încercând să vorbesc așa
Până mi-am lipit limba pesemnul de stop înghețat, la 8 ani,
Mi-am învățat lecția și pentru că nu am mai încercat să-mi impresionez prietenii
Dar deja v-am spus toată povestea mea
Care nu a fost bazată doar pe descrierea mea
Pentru că felul în care o vezi tu
E probabil 110 % diferit
Cred că ar trebui să ne plimbăm o milă
În pielea fiecăruia, cel puțin…
Ce mărime ai?
Eu am 10.
Hai să vedem dacă ne încăpem în piele.

(…) Da, pentru copii mei… Fiți puternici. Tati va fi aici, în curând,
Și pentru restul lumii. Dumnezeu v-a dat fiecăruia viețile
care vi se potrivesc, așa că trăiți-le,
Și, fii tu însuți, fii mândru de ceea ce ești
Chiar dacă sună pompos,
Să nu lași pe nimeni să-ți spună, că nu ești frumos.”

(Eminem, Beautiful, Relapse)

Eminem – Beautiful (Official Music Video) – YouTube

De la frumosul Detroit (KEEP DETROIT BEAUTIFUL!), atât de prezent în conștiința muzicianului, până în prezent, stilistica „textierului” nu s-a schimbat semnificativ.

Egal cu el însuși, Eminem nu vrea să fie ranforsat. Rapperul alb vrea să-și țină același discurs știut (de public). Sau neștiut, dată fiind diversitatea semnificațiilor, în engleza americană, și a talentului său lingvistic, combinatoriu, neobișnuit.

lector dr. Grațiela Popescu

Jurnalism Hyperion

Comments

comments

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.