Gânduri… – Alexandru RUŞI
Cazi pe gânduri. Cădem pe gânduri. Cad pe gânduri. Expresii frecvent folosite pentru a sublinia starea de preocupare a omului, de analiză, de discuţie cu sine însuşi pentru a afla soluţii la probleme ce-l frământă.
Zilele pe care le trăim sunt pline de surprize, cele mai multe dintre ele total neplăcute. De la noi taxe, noi impozite, noi biruri, la scumpiri ale alimentelor, medicamentelor, serviciilor în timp ce salariul sau pensia rămân în urmă, ba chiar se reduc pe fondul deprecierii puterii de cumpărare a leului!
De unde vine această redenumire a vechiului şi încercatului nostru “leu”, nu prea se ştie. Că vrem ori nu, ştirile prezentate de posturile de televiziune au un oarece impact asupră-ne şi ne duc spre acele momente de introspecţie despre care am amintit deja în debut. Simt fiori reci pe şira spinării la vederea celor doi medici, profesionişti de excepţie, care au fost preluaţi de malaxorul justiţiei deoarece au condiţionat actul medical de plata unor sume de bani. Cine-i de vină că s-a ajuns aici? Infracţiunea de luare de mită are un istoric lung şi o regăsim în majoritatea ţărilor, unele chiar cu ifose de fecioară, deşi fapta ca atare există de când lumea şi pământul, inclusiv la aşa-zisele state civilizate ce se vor adevărate modele pentru cele din poarta Orientului, dintre care şi România face parte.
Problema salariului celor din sistemul de sănătate este veche şi nu şi-a aflat, deocamdată, rezolvarea. Cert este un lucru, anume acela că salariul medicului este categoric, necorespunzător. Un medic, un medic bun şi foarte bun, un medic excepţional învaţă tot timpul, se documentează, citeşte, trebuie să participe la schimburi de experienţă, în ţară şi străinătate, pentru că numai astfel se poate raporta permanent la ceea ce este nou.
De ştiinţa lor astfel dobândită beneficiază mulţi pacienţi care sunt salvaţi, li se prelungeşte viaţa, sunt redaţi societăţii. Col. Victor Beda, fostul meu şef şi mentor, cel care a conferit circulaţiei rutiere din România atributele modernismului, pe parcursul celor peste 20 de ani cât a fost seful direcţiei de profil, obişnuia să sublinieze: “Dacă cei răniţi în accidente au şansa să beneficieze de experienţa medicilor din cadrul spitalelor judeţene şi a celor din Bucureşti, atunci există speranţe reale de salvare, altminteri se curăţă”. Şi trebuie să recunosc că avea multă, extrem de multă dreptate. Aşa se face că pe timpul activităţii mele ca şef al Serviciului Circulaţie din cadrul Miliţiei Capitalei am discutat cu foarte mulţi autori ai accidentelor rutiere ale căror victime ajungeau pe paturile de suferinţă.
Prima mea grijă era să-i avertizez asupra menţinerii în viaţă a celor accidentaţi drept pentru care îi sfătuiam: “discutaţi cu medicii, stimulaţi-le interesul spre a acorda atenţie victimei, pentru că una-i să fiţi judecat pentru o eventuală vătămare corporală gravă şi alta-i situaţia dacă pacientul a decedat”.
Evident, eufemismul folosit era cât se poate de străveziu, dar important era ca omul să rămână în viaţă. Condiţiile de atunci, am în vedere anii 1980-1990, nu erau cu nimic deosebite de cele din zilele noastre. Aceeaşi mizerie, aceeaşi acută lipsă de medicamente, aceleaşi exemple de nesimţire profesională, condiţionări ale actelor medicale, etc. Eram, oarecum, la curent cu şuşele sau bârfele din “înalta societate”,inclusiv cele ce priveau salarizarea medicilor.
Odată, când s-a discutat, de principiu, dacă să fie majorate sau nu salariile corpului medical, “prima doamnă” a ripostat energic ,opunându-se evident, şi ca argument a folosit puterea obişnuinţe . “Nicule, şti că ori cât le-ai da, “ăştia” tot vor pretinde bani de la bolnavi!”
Cert este un aspect, în unităţile private de sănătate, clinici şi spitale private, mita mascată sau directă, foloasele necuvenite, nu se practică. În restul unităţilor fiecare se descurcă cum poate. Dacă ar fi să fie arestuiţi toţi medicii, de la profesori la începători sau stagiari, care cer sau primesc bani ori alte foloase, nu cred că am mai avea personal calificat în sistemul domnului ministru Nicolăescu. Vestea că domnul ministru apreciază mesianic salariul de 1000 de euro pentru capii medicinei şi câteva sute pentru ceilalţi a fost ca o poveste neterminată pentru cei din sistem. Vizionar, cu aprecieri de genul “o să vedem”, credem că”, “peste doi, trei ani”, nu numai că nu a oferit temeiuri pentru a spera că ceva-ceva se va îmbunătăţi pentru pacienţi în primul rând şi, mai apoi, pentru corpul medical, dar a alungat orice urmă de speranţă pentru însănătoşirea sistemului sanitar autohton într-o perioadă de timp rezonabilă.
Sincer, aş dori ca justiţia să nu-i condamne pe cei doi medici, specialişti de prestigiu şi oameni care au salvat ,în lungul carierei lor, multe vieţi, inclusiv de copilaşi. Or, să fie condamnaţi la locul de muncă cu prestarea activităţii lor profesionale. Pe lângă ei să fie,permanent, grupuri de studenţi medicinişti care să înveţe de la cei doi (nu cum se ia şpagă). Societatea ar fi de două ori în câştig, odată pacienţii şi mai apoi noile generaţii de medicinişti. Se formează greu, dificil, extrem de dificil, un medic.